„Degeaba predăm istorie, geografie, fizică, chimie, dacă evaluăm doar româna şi matematica!” Daniel Funeriu vrea schimbarea Evaluării Naţionale

Data publicării:
Loredana Iriciuc
Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Categorie: Social
„Degeaba predăm istorie, geografie, fizică, chimie, dacă evaluăm doar româna şi matematica!” Daniel Funeriu vrea schimbarea Evaluării Naţionale / FOTO: freepik.com @syda_productions
„Degeaba predăm istorie, geografie, fizică, chimie, dacă evaluăm doar româna şi matematica!” Daniel Funeriu vrea schimbarea Evaluării Naţionale / FOTO: freepik.com @syda_productions

Daniel Funeriu, fost ministru al Educației, a spus că forma actuală a Evaluării Naționale, axată doar pe limba română și matematică, afectează în mod negativ modul în care se predă și se învață în școală.



Daniel Funeriu spune că acest tip de evaluare influențează întregul curriculum și direcționează atenția elevilor și a profesorilor spre un număr limitat de discipline.

„Nicio materie neevaluată nu este o materie neînvăţată”, a declarat el în emisiunea Viitor pentru România, de la Prima News. Fostul ministru mai spune că școala ajunge să funcționeze după alte priorități decât cele prevăzute oficial.

Funeriu a explicat că acest sistem favorizează apariția unui așa numit curriculum paralel și creează dezechilibre între cadrele didactice. „Profesorii de mate şi română ajung mai importanţi decât ceilalţi, ceea ce creează o distincţie nesănătoasă în sistem”, a spus el.

Funeriu propune schimbarea structurii Evaluării Naționale

Fostul ministru propune schimbarea structurii examenului de final de gimnaziu, prin introducerea a patru arii de evaluare. Acestea ar urma să includă limba română, matematica, științele și domeniul umanist.

„Degeaba predăm istorie, geografie, fizică, chimie, dacă evaluăm doar româna şi matematica”, spune el.

O altă măsură susținută de Funeriu este folosirea mediilor ponderate la admiterea în liceu, în funcție de profilul instituției. În acest model, liceele cu profil real ar putea pune accent mai mare pe matematică și științe, iar cele umaniste pe disciplinele specifice.

„Nu vreau să am la mate-fizică un elev care are 8 la matematică şi 10 la română în faţa unuia care are 9 la matematică”, a explicat el.

Daniel Funeriu a vorbit și despre posibilitatea ca sportul și artele să conteze ca un avantaj suplimentar la admitere. El a legat această idee de problemele de sănătate ale copiilor și de nevoia de a încuraja mișcarea și activitățile artistice.

„Avem mari probleme cu obezitatea la copii. De ce să nu stimulăm sportul?”, a spus el și a menționat că, între doi elevi cu rezultate similare, implicarea sportivă ar putea înclina balanța.

În opinia fostului ministru, aceste schimbări ar ajuta elevii să se orienteze mai bine și ar crește nivelul de seriozitate în procesul de învățare. 

CITEȘTE ȘI:

„Marele câştig al întregului demers!” Daniel David a semnat ordinul pentru aprobarea programelor şcolare la liceu: „Generaţia aceasta de elevi va atinge standardele aşteptate de ţară”

Ordinul de ministru pentru programele liceale, publicat în Monitorul Oficial

Cum a ajuns Finlanda să lupte cu știrile false încă din grădiniță? Copiii de la 3 ani sunt considerați o linie de apărare pentru democrație

Noile variante de programe pentru Limba şi literatura română la clasa a IX-a. Ministerul Educației a publicat versiunile revizuite

Două opţionale noi pentru gimnaziu. Daniel David: „M-aş bucura ca elevii să le aleagă într-un număr cât mai mare!”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.







pixel