În tot mai multe clase primare, profesorii afișează coloratele „diagrame de comportament” pe perete. Verde, galben, portocaliu sau roșu, culori care ar trebui să regleze comportamentele copiilor și să ofere o imagine rapidă a disciplinei din clasă. Dar cât de eficient este, de fapt, acest instrument? Și mai ales, ce impact are asupra dezvoltării emoționale a celor mici?
Diagrama este simplă: fiecare copil are un indicator (de obicei un cartonaș sau o etichetă) care se mută de-a lungul unei scale colorate în funcție de comportamentul său din timpul zilei. Verde înseamnă că totul merge bine, galben sau portocaliu semnalează dificultăți, iar roșu marchează abateri serioase.
„Copiii o înțeleg repede și o iau ca pe un joc”, spune Lisa, o învățătoare cu opt ani de experiență, pentru parents.fr. „Unii se simt mândri când sunt în verde, alții fac eforturi să-și îmbunătățească eticheta după ce au coborât”.
SURSA FOTO: freepik.com @The Yuri Arcurs Collection
Psihologul pentru copii Marie Thillot atrage atenția că diagrama poate fi utilă doar în anumite condiții: „Atunci când copilul are resurse interne să se autoregleze și nu întâmpină dificultăți majore, sistemul funcționează ca o recunoaștere pozitivă. Dar pentru copiii cu ADHD, anxietate sau probleme emoționale, efectele pot fi devastatoare”.
Într-un studiu publicat în Journal of Applied School Psychology (2021), cercetătorii au arătat că elevii expuși frecvent la sisteme de comparație vizibilă se confruntă cu niveluri crescute de rușine și autostigmatizare.
„Afișarea publică a comportamentului îi expune pe copii la judecata colectivă, ceea ce poate amplifica anxietatea și scădea motivația intrinsecă”, se arată în raport.
Atunci când un copil rămâne în zona galbenă sau roșie, mesajul nu este doar pentru el, ci pentru întreaga clasă.
„E ca și cum ai purta o etichetă invizibilă: Eu sunt cel care nu se poate controla”, explică psihologul american Ross Greene, autorul cărții The Explosive Child. „Această expunere publică generează un efect de comparație socială extrem de dureros”.
Și, paradoxal, copiii care au cea mai mare nevoie de înțelegere și sprijin sunt cei care ajung cel mai des în zona roșie.
SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm
Psihologii educaționali sugerează câteva variante mai sănătoase. Cadrele didactice să facă „contracte individuale de comportament”, adaptate la ritmul fiecărui copil. Sau ar putea aborda autoevaluarea discretă, unde elevul reflectează singur asupra comportamentului, fără expunere publică. Ori să ofere feedback pozitiv specific, în loc de „bravo, ai verde”, să se spună: „mi-a plăcut că ai așteptat rândul tău la joc”.
„Cei mai vulnerabili copii au nevoie de sprijin, nu de etichetare. Trebuie să construim cadre care îi motivează să progreseze, nu să-i facă să se simtă excluși”, explică dr. Amanda Morin, expert la Understood.org.
Dacă micuțul tău se întoarce acasă trist din cauza diagramei, psihologii recomandă să asculți povestea lui, lasă-l să exprime cum se simte fără să-l judeci. Să îi validezi emoțiile, spune-i că este normal să fie frustrat sau rușinat.
De asemenea, discută cu profesorul, cere o întâlnire pentru a explora alternative individuale. Separă școala de familie, nu pedepsi acasă pentru ce s-a întâmplat în clasă.
Diagramele de comportament nu sunt în sine bune sau rele, ele devin eficiente doar dacă sunt folosite cu empatie și adaptate la nevoile fiecărui copil.
Ceea ce contează cel mai mult nu este „culoarea” în care stă un elev pe peretele clasei, ci cum se simte în interior și ce învață despre sine și relația cu ceilalți.
„Atunci când educația se transformă într-un spectacol public de pedepse și recompense, riscăm să pierdem ceea ce contează cu adevărat: siguranța emoțională a copilului”, concluzionează psihologul Marie Thillot.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
