Fiecare părinte își construiește educația pe care alege să o dea copiilor pe baza propriei experiențe. Totuși, abordarea care se întâmplă să fie adoptată adesea este recurgerea la tonuri critice, de judecată, care nu numai că nu aduc beneficii creșterii copilului, dar nici măcar relației dintre el și părinte, nici pe scurt, nici în pe termen lung.
Ce metode putem adopta pentru a semăna respect și a crește adulți care respectă alegerile altora?
Cei care nu au grești niciodată să arunce prima piatră: noi toți, părinți sau nu, avem tendința de a-i critica pe alții sau de a-i corecta pe cei pe care vrem să-i educam conform regulilor și valorilor noastre. Intențiile sunt cu siguranță bune și de multe ori nu suntem conștienți că această metodă educațională nu ne duce acolo unde vrem să ajungem.
Pentru copii, ca și pentru adulți, a fi criticat în mod constant este obositor și contraproductiv. Oamenii învață când se simt bineveniți și înțeleși, nu atunci când sunt judecați și pedepsiți. De multe ori ne certam copiii pentru greșelile lor și nu reușim să considerăm că aproape întotdeauna nu este o greșeală, ci un moment de învățare.
De fiecare dată când îi criticăm sau îi certam uităm de empatia necesară stabilirii unei relații bazate pe educație pozitivă.
În realitate nu este o atitudine pe care o avem doar față de copiii noștri pentru că se întâmplă în primul rând între noi adulții și noi înșine suntem victime în societatea în care trăim și în care ne simțim, în diferite domenii, criticați.
Copiii primesc critici neconstructive nu numai acasă, ci adesea și la școală. În ciuda numeroaselor studii care demonstrează că copiii învață mai mult într-un context pozitiv și proactiv, ne este greu să ne îndepărtăm de tiparele în care am crescut și să propunem un model educațional bazat pe judecată și comparații, pe note și pe viziunea negativă a greșelilor.
A judeca, deseori sever, acțiunile copiilor în cele mai multe cazuri nu este utilă, ci mai degrabă produce rezultate opuse: atunci când ne simțim criticați sau atacați verbal, ne face să vrem să colaborăm? Cu siguranță NU.
Fotografie de la Monstera Production/ Pexels
Avem tendința de a avea așteptări greșite cu privire la dezvoltarea copiilor noștri și atunci când comportamentele pe care le așteptăm de la ei nu ajung sau sunt „greșite” (adică par „greșite” conform standardelor cu care am fost ridicate), criticăm, pedepsim, semnalăm erori ușor de rezolvat și uităm să le tratăm într-un mod constructiv.
Cheia este să transformăm greșeala într-un moment de învățare (pentru copil, dar cu atât mai mult pentru părinte) și să găsim soluții împreună cu copilul.
Nu este ușor, pentru că cu toții avem tendința de a educa modul în care am fost educați. Putem pleca de la observație pentru a înțelege în ce situații copiii se comportă diferit de așteptările noastre. Fiecare dintre noi este provocat de situații diferite.
De exemplu, plânsul mă deranjează pentru că mi se pare „inutil” și se întâmplă să mă enervez pe copiii mei când se provoacă și nu sunt amabili unul cu celălalt.
Multe reacții instinctive ale noastre, părinții, vin din felul în care am fost crescuți și din nevoile noastre nesatisfăcute când eram copii.
Atunci când ne simțim provocați este important să ne uităm în interiorul nostru și să înțelegem de ce ne vine firesc să reacționăm într-un anumit fel.
Fotografie de la Monstera Production/ Pexels
Putem reflecta asupra motivului acțiunii: în loc să arătăm cu degetul, descriem ceea ce vedem fără a judeca și îi întrebăm „de ce ai făcut asta?”, nu într-un mod supărat, ci cu curiozitate față de acțiunea pe care o considerăm că este greșită.
Este o modalitate de a schimba perspectiva asupra greșelii, de a fi curios în loc de a judeca. Ne putem concentra și pe viitor și pe soluția problemei. 'Ce crezi că poți face acum? Mă poți ajuta să repar ce ai stricat?'. Copiilor le place să găsească soluții, în felul lor, chiar și atunci când se confruntă cu activități pe care nu le-au făcut niciodată și de multe ori soluțiile lor sunt la fel de valabile ca și ale noastre.
Când criticăm sau judecăm cu o conotație negativă, relația are de suferit și se pierde încrederea reciprocă. A preda, printr-o abordare diferită, că se comite continuu greșeli în viață și că este normal să o facă, înseamnă a transmite o altă viziune asupra erorii.
Stigmatul greșelii are o pondere semnificativă în societatea noastră, atât la școală, cât și în familie. A greși înseamnă a fi pedepsit cu o detenție sau o notă scăzută.
Lăsarea ego-ului deoparte și abandonarea ierarhiei părinte/copil este cea mai dificilă parte de depășit, dar este cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru relație.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil