Fetiță de doar 10 ani în comă, după ce mama ei a stropit-o cu o soluție împotriva puricilor

Data publicării:
Tumoră de trei kilograme, extirpată din abdomenul unui copil de 9 ani. „A fost o intervenţie deosebită”/ FOTO: freepik.com@BillionPhotos
Tumoră de trei kilograme, extirpată din abdomenul unui copil de 9 ani. „A fost o intervenţie deosebită”/ FOTO: freepik.com@BillionPhotos

Fetița de 10 ani este în comă la Spitalul din Caraş-Severin.



O fetiță în vârstă de doar 10 ani se luptă pentru viața ei, după ce mama ei a stropit-o cu o soluţie de uz veterinar, împotriva puricilor. 

Conform presei locale, incidentul s-a produs joi în satul Sadova Nouă, județul Caraș-Severin. Mama fetiței a folosit în casă o substanță toxică de uz veterinar, destinată de obicei pentru spălarea blănii oilor, în încercarea de a scăpa de purici. După ce fetița a venit de la școală împreună cu fratele ei de 11 ani și sora mai mare de 15 ani, mama i-a stropit pe haine cu aceeași substanță.

Fetița de 10 ani s-a simțit rău, iar părinții au apelat la 112, potrivit Observatornews. Echipajul medical sosit la fața locului a transportat-o pe fetiță la Spitalul Municipal Caransebeș, de unde a fost transferată în stare gravă, inconștientă, la Spitalul de Copii din Timișoara, unde a fost internată la Secția de Terapie Intensivă.

Din fericire, potrivit medicilor, micuța are șanse de supraviețuire.

”Sunt şanse de supravieţuire pentru că această substanţă are un antidot natural, numit atropina şi sunt şanse pentru că acest tip de substanţă, pe care l-au folosit la fetiţa în cauză, se numeşte diazinon, am aflat astăzi şi este un organo-fosforic nesistemic, adică are o acţiune asupra întregului organism. Dacă ar fi fost sistemic ar fi afectat în întregime corpul. Acum am avut explicaţia absenţei unor simptome la care ne aşteptam. Hipersecreţia tuturor mucoaselor, de obicei copiii ăştia sunt cu hiperlacrimare, hipersalivatie, tuse şi probleme respiratorii, date de mucoasele respiratorii. Pe acestea nu le-am avut la acest copil şi acum avem explicaţia, nu era cu efect sistemic acest organo-fosforic”, a declarat pentru sursa citată Mihai Gafencu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii din Timişoara.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Raluca Panțiru | Categorie: Social





DC Media Group Audience
pixel