Guvernul a aprobat: 5 covrigi și jumătate per elev, pentru ”Săptămâna Verde”

Data publicării:
Fotografie de la RDNE Stock project/ Pexels
Fotografie de la RDNE Stock project/ Pexels

În cadrul ședinței de Guvern de astăzi, 4 aprilie. Marcel Ciolacu, premierul României a anunțat că va aproba hotărârea de guvern care alocă suma de 100 de milioane de lei pentru finanțarea în școli a programului „Săptămâna verde”, timp de doi ani, 2024 și 2025.



Finanțarea pentru programul școlar ”Săptămâna Verde” a primit verde de la Guvern. Este vorba de 100 de milioane de lei, bani care ar trebui împărțiți de către cei aproximativ 2.9 milioane de elevi în acest an școlar.

Dacă toate școlile vor aplica pentru cei 100 de milioane de lei puși la dispoziție de Guvernul Ciolacu, fiecărui elev i-ar veni suma de 34 de lei pentru activitațile din ”Săptămâna verde”.

Fondurile sunt puse la dispoziți pentru a asigura finanțarea pentru doi ani, deci un elev ar fi finanțat cu 17 lei pe an. Având în vedere că la o simigerie din București un covrig costă 3 lei, cu cei 17 lei de elev ar putea fi cumpărați circa 5 covrigi și jumătate.

Urmează ca Ministerul Educației să decidă modalitatea în care va fi împărțită suma de 100 de milioane de lei.

De subliniat că suma de 100 de milioane de lei alocată de Ministerul Mediului pentru finanțarea în școli a programului „Săptămâna verde”, timp de doi ani, 2024 și 2025, este de aproximativ 5 ori mai mică față de cea anunțată de ministrul Mediului, Mircea Fechet, în iulie 2023, când fondurile europene erau de 100 de milioane de euro.

Programul 

Programul „Săptămâna verde” este un program național, în acord cu prevederile raportului „Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile”, elaborat de către grupul de lucru de la nivelul Administrației Prezidențiale, ale Strategiei naționale privind educația pentru mediu și schimbări climatice 2023 - 2030 și ale Strategiei naționale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030.

Programul „Săptămâna verde” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar și se desfășoară în baza unei planificări, la decizia fiecărei unităţi de învăţământ, conform prevederilor ordinului ministrului educaţiei privind structura anului şcolar, valabil în anul şcolar respectiv.

Programul „Săptămâna verde” nu se derulează simultan cu Programul național „Școala altfel”.

Unitățile și instituțiile de învățământ implicate în organizarea și implementarea Programului „Săptămâna verde” beneficiază și de sprijinul Ministerului Educației și Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Elena Didila | Categorie: Social




Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite

DC Media Group Audience
pixel