Educarea unei ființe umane este o sarcină dificilă, care necesită multă răbdare. Uneori avem senzația că am încercat totul pentru a pune o limită acelor comportamente inacceptabile ale celor mici și nimic nu pare să fi avut efectul dorit.
Supracorecția (hipercorecția) este subiectul pe care îl vom trata astăzi. Aceasta este una dintre cele mai eficiente tehnici de schimbare a anumitor comportamente.
Copilul tău se joacă cu mingea acasă, își lovește fratele, pictează pereții sau aruncă jucării. Chiar dacă i-ai cerut de o mie de ori să nu o facă, s-a întâmplat din nou. Probabil că frustrarea te va fi făcut să-ți pierzi cumpătul și să ridici vocea. Cu siguranță i-ai fi reproșat, i-ai strigat și ai înghițit o pastilă amară pentru că a trebuit să faci asta; totuși acel comportament poate să fi recidivat.
Cum se procedează în aceste cazuri? Trebuie să punem limite. Supracorecția poate fi un instrument educațional valoros dacă vă aflați în această situație. Îți va fi util să eviți comportamentul rău, în timp ce-ți educi copiii să se comporte așa cum ar trebui.
Behaviorismul este o ramură a psihologiei care studiază comportamentul uman pe baza consecințelor pe care le presupune. În acest fel, se presupune că un comportament va apărea mai mult sau mai rar în funcție de consecințe. Dacă acestea sunt pozitive, va fi mai frecventă, în timp ce dacă sunt negative, va scădea. In acest fel, intervenind asupra consecintelor, putem stimula schimbari comportamentale.
Fotografie de la Ketut Subiyanto/ Pexels
Există două modalități principale de a realiza acest lucru: dacă dorim ca un comportament să apară mai des, vom folosi întărirea. În caz contrar, dacă dorim să reducem sau să eliminăm prezența unui comportament, vom implementa pedeapsa.
Supracorecția este așadar una dintre tehnicile de pedeapsă, având în vedere că scopul acesteia este reducerea frecvenței comportamentelor nedorite.
Există două moduri de a practica supercorecția:
1. Supracorecția restituțională: este indicată pentru acele comportamente care au un efect îngrijorător sau distructiv asupra mediului. De exemplu, dacă copilul a pictat masa. În acest caz, este vorba despre refacerea efectelor negative ale comportamentului său prin greșeli, amenajând spațiul și mai bine decât era inițial. În acest caz, vom cere copilului să curețe masa pe care a murdărit-o și, de asemenea, restul mobilierului din cameră.
Fotografie de la Ketut Subiyanto/ Pexels
2. Practică pozitivă: atunci când comportamentul de eliminat nu modifică în niciun fel mediul, vom folosi această metodă. De exemplu, dacă cel mic lasă haine pe podeaua băii. Practica pozitivă constă în faptul că copilul trebuie să efectueze un comportament incompatibil cu primul de mai multe ori (sau atât timp cât este necesar). În acest sens, îi putem cere să efectueze acțiunea de a ridica hainele de pe jos și de a le pune în coșul de haine murdare de 10 ori.
După cum poate ați observat, deși este un fel de pedeapsă, elementul punitiv nu este arbitrar, ci este asociat în întregime cu comportamentul care reprezintă o problemă. În felul acesta vom învăța copilul prin consecințe naturale și nu pe bază de pedepse fără sens.
A da înapoi mediului înconjurător ceea ce a furat sau a practica un comportament adecvat are o valoare educativă mai mare decât, de exemplu, pedepsirea lui interzicându-i să se uite la televizor. Din acest motiv, și datorită eficienței sale mari, supracorecția este o tehnică care merită luată în considerare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil