în 2015 doar 4% dintre elevi primeau burse. În 2024 ajunseseră 62%, a subliniat premierul Ilie Bolojan.
„În 2015, 4% dintre elevi primeau bursă, în 2024, au primit 62% dintre elevi, în condițiile în care ne împrumutăm. Vreți să mergem în continuare cu această păcăleală? Banii economisiți în urma noilor măsuri vor fi redirecționați tot către educație.
Al doilea lucru, problema legată de burse, vă dau niște cifre, aveam aproape 40 de milioane de euro în 2020 și peste 3 ani de zile am ajuns la 4,7 miliarde de lei, deci aproape la 1 miliard de euro. O creștere de 25 de ori, în 3 ani de zile. În 2015-2016 aveam 3 milioane de elevi și primeau burse 124.000 în 2024 avem 2.250.000 de elevi, 1.400.000 de elevi, primeau burse, 62% față de 4%, în condițiile în care ne împrumutăm.
Vreți să mergem în continuare cu această păcăleală pe care nu o putem suporta?
E adevărat, studenții nu mai primesc bursă în perioada de vacanță? Dar, în câte țări din Europa primești bursă și când ești în perioada de vară de vacanță? Adică, haideți să discutăm lucrurile cât se poate de corect și de cinstit, chiar dacă lucrurile nu sună bine. Nu am avut alte posibilități decât să aducem aceste corecții.
Banii care au fost economisiți se vor duce din nou în educație. Pentru că în fiecare localitate din România, stimați colegi, astăzi există un șantier la școlile din fiecare localitate.
Vă rog să verificați prin programele din PNRR, prin valul renovării, prin programele Anghel Saligny, prin toate celelalte programe pe care le finanțează din fonduri europene ministerul Educației și autoritățile locale au sume importante de cofinanțat și aceste economii ne vor permite să finalizăm aceste investiții în așa fel încât și condițiile din sălile de clasă și dotările din fiecare clasă să fie corespunzătoare”, a declarat premierul Ilie Bolojan.
CITEȘTE ȘI
Moţiune Educaţie: Ministrul Daniel David propune un pact pe zece ani pentru educație și cercetare
REZULTATUL moțiunii simple depusă de AUR împotriva ministrului Educaţiei, Daniel David
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.