Ministrul Educației, Daniel David, lansează un mesaj despre nevoia de a ușura povara copiilor, la propriu și la figurat. Reforma ghiozdanului începe cu reorganizarea școlilor, dar și cu solidaritatea dintre părinți și profesori.
Uneori, cele mai sincere apeluri vin nu din birourile ministeriale, ci din rolul de părinte. Daniel David, ministrul Educației, a vorbit public despre o realitate pe care părinții o cunosc de mult: greutatea ghiozdanului nu mai e doar o metaforă a sistemului educațional încărcat, ci o realitate zilnică, apăsătoare, fizic și psihologic.
„Fetița mea e în clasa a III-a. Eu știu foarte bine ce greu este un ghiozdan. Uneori când sunt la Cluj, o mai duc și eu la școală”, spune ministrul, cu un ton care scoate din discursul public orice urmă de tehnocrație și aduce în față omul, părintele, care trăiește sistemul pe care îl conduce.
Reforma educației începe cu o întrebare simplă: chiar trebuie să le dăm copiilor atâtea lucruri de cărat?
Daniel David subliniază o idee-cheie în reforma sistemului de educație: nu e vorba doar despre cantitate, ci despre relevanță.
„Având în minte această idee că trebuie să predăm mai puțin, dar mai relevant și mai bine, inclusiv să reducem, dacă vreți, încărcătura acelui ghiozdan, hai să ne și gândim dacă nu ne putem organiza un pic mai bine.”
Cu alte cuvinte, reforma curriculară e una dintre pârghii, dar nu singura. Unele soluții țin de infrastructură, altele – de logică și bunăvoință.
Ce poate rămâne la școală și ce trebuie neapărat dus acasă?
Ministrul propune o idee simplă, dar care poate face diferența în viața de zi cu zi a copiilor: să nu mai care totul zilnic.
„Oare copilul trebuie să care de la școală, acasă, în fiecare zi, toate acele lucruri? Nu pot rămâne unele la școală? Nu știu, într-un dulap, dacă nu există un dulap pentru fiecare copil, într-un dulap comun, într-un loc comun, o etichetă.”
Această idee, aparent banală, atinge o problemă de fond: lipsa de organizare și de resurse minime în multe școli din România. În lipsa unui banal dulap, copiii duc zilnic kilograme în spate, cu impact negativ asupra sănătății și stării lor de bine.
Un sistem funcțional nu se construiește prin luptă, ci prin comunitate.
„Asta înseamnă cât se poate de clar că unul dintre aspecte ține de minister, celălalt însă ține de propria organizare și de fiecare instituție de învățământ”, spune ministrul David, la București FM, subliniind o realitate rar asumată: ministerul nu poate controla totul, iar soluțiile reale trebuie să pornească și de la firul ierbii.
Apelul său este limpede și sincer: școlile trebuie să devină comunități educaționale vii, în care părinții, profesorii și elevii colaborează, nu se confruntă.
„Să nu se lupte unii cu alții, să lucreze împreună, să pună resurse împreună. Nu spun de bani, de timp, de interes.”
Într-un sistem centralizat până la sufocare, Daniel David îndrăznește să vorbească despre autonomia reală a școlilor, nu doar birocratică, ci funcțională.
„Aș vrea ca unitățile școlare, și asta a fost viziunea mea, să devină mai autonome”, spune el, cu speranța că fiecare școală își poate adapta soluțiile la realitățile locale, dacă i se oferă cadrul și încrederea necesare.
Această autonomie înseamnă inclusiv libertatea de a organiza spațiile, resursele și logistica astfel încât copilul să nu devină o victimă a nepăsării sau a inerției.
Ministrul punctează un alt element important: creativitatea comunității școlare.
„Trebuie să fim și creativi, să vedem ce trebuie dus acasă și ce poate să rămână la școală.”
Este o invitație deschisă la idei simple, dar cu impact mare: etichete, spații de depozitare comune, orare mai bine gândite, comunicare între profesori și părinți.
Discursul ministrului Daniel David se remarcă printr-un detaliu care scapă de multe ori politicienilor: empatia. Nu vorbește despre schimbări tehnice, reforme abstracte sau strategii pe termen lung, ci despre copilul lui, cu ghiozdanul prea greu, pe care uneori îl duce de mână spre școală.
Este un apel sincer și puternic, care merită ascultat: dacă vrem o educație mai bună, să începem prin a-i asculta pe cei care o trăiesc: copiii.
Iar greutatea ghiozdanului lor e mai mult decât fizică: e simbolul unui sistem care are nevoie urgentă de reorganizare, empatie și solidaritate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil