Sistemul actual de burse nu este sustenabil, avertizează Daniel David.
La audierile din comisiile de specialitate ale Parlamentului, Daniel David, propus pentru portofoliul Educației, a tras un semnal de alarmă asupra sistemului actual de burse din România.
Potrivit acestuia, mecanismul este unul „foarte complex şi complicat”, care adună sub aceeași umbrelă burse sociale, de merit, de excelenţă și de rezilienţă, însă finanțarea acestora a devenit nesustenabilă în actualul context bugetar.
„În acest moment avem un sistem foarte complex şi complicat de burse, sociale, de merit, de rezilienţă, excelenţă, o mulţime de burse. Problema lor este că acoperirea lor cu adevărat nu este sustenabilă. Niciun ministru nu vrea să vină să spună că alţi miniştri au dat şi tu iei”, a declarat Daniel David.
CITEȘTE ȘI Școală de la 8 la 17. Ilie Bolojan propune extinderea programului „Școală după școală”
În ciuda dificultăților financiare, ministrul propus a subliniat că nu se va recurge la măsuri drastice. Nu este vorba de eliminarea burselor, ci de o recalibrare a acestora, în funcție de doi indicatori-cheie: raționalitatea și decența.
„Am spus că nu ne apucăm să tăiem pur şi simplu burse că nu avem bani. Vom avea o abordare definită de cele două criterii: raţional, cum stau alţii, cât dau în ţările europene; şi decenţă, cât ne permitem în situaţia aceasta de criză să susţinem”.
Potrivit lui David, în prezent se cheltuiesc aproximativ 7 miliarde de lei anual pentru burse. Într-un context în care guvernul se confruntă cu o nevoie urgentă de economisire, această sumă nu poate fi ignorată.
„Noi întoarcem ţara pe dos pentru 30 de miliarde lei, 7 miliarde e o sumă care contează. Dacă am avea bani, am da, dăm şi mai multe dacă trebuie pentru copii, dar la un moment dat, când vezi că aproape 50% din elevi au diverse tipuri de burse, te întrebi dacă nu cumva nu faci o dublă finanţare a sistemului, care este în cea mai mare parte public şi gratuit”.
Noua viziune a ministrului include menținerea burselor sociale pentru elevii din medii vulnerabile și sprijinirea celor care dovedesc excelență academică reală.
„Avem nevoie de două categorii, nu vorbesc de numele burselor, cu siguranţă avem nevoie de burse pentru a susţine pe cei care vin din zone defavorizate, din familii cu probleme, să prevenim abandonul şcolar. Iar a doua categorie, să încercăm să susţinem valoarea în educaţie, dar valoarea în educaţie definită ca valoare”.
Comisiile pentru învăţământ ale Senatului şi Camerei Deputaţilor l-au avizat favorabil, luni, cu majoritate de voturi, pe Daniel David, propus pentru funcţia de ministru al Educaţiei şi Cercetării.
VEZI ȘI:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.