Senatul a aprobat modificarea Legii 272/2004 cu 97 de voturi „pentru” și o „abținere”. Noua formă schimbă modul în care statul oferă sprijin alimentar copiilor cu CES. Alocația de hrană nu va mai fi acordată în bani. Va fi înlocuită cu o masă caldă sau un pachet alimentar.
Motivul oficial: statul vrea să asigure o alimentație adecvată. În realitate, părinții spun că această schimbare riscă să facă exact opusul.
Petiția Declic formulează poziția celor afectați: „Către: Guvern, președintele României să nu promulge legea, camerei senatului, camerei deputaților. Stop modificarea legii 272/2004 care nu avantajează deloc copiii cu CES Nu modificării și adoptării legii 272/2004”.
Mâncarea nu este o formalitate pentru acești copii
Pentru mulți copii cu CES, alimentația nu ține de preferințe. Ține de sănătate și de funcționarea zilnică. Mulți dintre acești copii urmează diete stricte. Fără gluten. Fără cazeină. Fără aditivi. Fără conservanți. Fiecare aliment este ales cu atenție, în funcție de reacțiile copilului.
O masă standard, pregătită în sistem de catering, nu ține cont de aceste diferențe.
Textul petiției explică problema: „Pentru o mare parte dintre acești copii, alimentația nu este o simplă alegere, ci o componentă esențială a echilibrului lor zilnic”.
În practică, asta înseamnă că un copil poate refuza complet hrana primită. Sau poate avea reacții fizice și emoționale severe.
Probleme ignorate: când copilul nu poate mânca ce i se oferă
Dincolo de diete, apar dificultăți fizice și senzoriale. Unii copii nu pot mesteca sau înghiți ușor. Alții reacționează la textură, miros sau temperatură. O schimbare minoră poate duce la refuz total.
Părinții explică situația: „Textura, mirosul sau temperatura alimentelor pot determina refuzul total al hranei”.
În acest context, o masă standard nu doar că nu ajută, dar devine inutilă. Mai mult, copilul poate rămâne nemâncat ore întregi.
Risc de discriminare în școli: copilul diferit devine copilul izolat
Aplicarea măsurii în școli ridică o altă problemă sensibilă. Copiii observă diferențele, compară, etichetează.
Un copil cu CES care primește un meniu diferit riscă să fie exclus din grup.
Petiția avertizează: „În aceste condiții, oferirea unei mese standardizate, în regim de catering, nu doar că nu răspunde nevoilor reale, dar poate deveni complet inutilă sau chiar exclusivă pentru copil”.
Această situație poate accentua izolarea socială. Poate crește stigmatizarea. Exact opusul incluziunii pe care sistemul educațional o promovează.
Statul ia locul părintelui? O linie roșie pentru familii
Părinții cunosc cel mai bine nevoile copilului. Ei aleg alimentele, gestionează reacțiile, construiesc rutina. Noua măsură limitează această autonomie.
Petiția formulează o poziție fermă: „Nicio instituție nu poate și nu trebuie să substituie rolul părintelui în alegerea alimentației unui copil cu nevoi speciale”.
Argumentul autorităților pornește de la suspiciuni privind modul în care sunt folosite sumele acordate. Părinții nu neagă că pot exista cazuri izolate. Dar resping ideea unei sancțiuni colective.
„Dacă există suspiciuni privind modul în care sunt utilizate sumele acordate, soluția nu este eliminarea sprijinului financiar, ci verificarea punctuală a eventualelor abateri”, se mai arată în petiție.
Ce cer părinții acum: trei măsuri concrete
Petiția propune soluții clare:
„reanalizarea propunerii legislative L86/2026
consultarea reală a specialiștilor și a părinților
menținerea sprijinului financiar sau instituirea unei opțiuni flexibile, adaptate nevoilor individuale ale copiilor”.
Petiția se încheie cu un apel: „Pentru că doar împreună reușim!”