Pentru prima dată, după mulți ani, avem mai mulți alegători tineri decât vârstnici! O nouă generație își face auzită vocea: Unii au venit la vot împreună cu părinții

Data publicării:
Pentru prima dată, după mulți ani, avem mai mulți alegători tineri decât vârstnici! O nouă generație își face auzită vocea: Unii au venit la vot împreună cu părinții / FOTO: capturi video Știrile PRO TV
Pentru prima dată, după mulți ani, avem mai mulți alegători tineri decât vârstnici! O nouă generație își face auzită vocea: Unii au venit la vot împreună cu părinții / FOTO: capturi video Știrile PRO TV

În această duminică, peste un milion de tineri români cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani vor merge la urne pentru prima dată. 



Din primele ore ale dimineții, secțiile de votare au fost animate de prezența lor, iar în Iași, campusurile universitare au fost martore la cozi formate de cei dornici să-și exprime dreptul democratic, informează Știrile PRO TV. Potrivit unui sondaj al Comisiei Europene, cel puțin 78% dintre tinerii din România intenționează să participe la vot.

Entuziasmul tinerilor s-a văzut încă de la începutul zilei, când mulți dintre ei au sosit la secțiile de votare împreună cu părinții lor.

„Am venit cu mama la vot, am considerat că trebuie să luăm atitudine în familie”, susține o fată, conform sursei citate.

„Noi dimineață am avut un examen și acum la vot ar veni.. al doilea examen. Am emoții, chiar dacă unora li se pare prostesc, că na, e un vot, dar un vot poate să facă diferența”, susține o altă tânără.

Pentru prima dată după mulți ani, numărul tinerilor alegători îl depășește pe cel al vârstnicilor

Pentru aproximativ 1.100.000 dintre acești tineri, aceasta este prima experiență electorală, un moment de referință în viața lor civică. Raportul Comisiei Europene subliniază că 78% dintre tinerii României sunt hotărâți să-și exprime opțiunea electorală duminică, cel puțin pentru alegerile europarlamentare.

Acest an este unul deosebit din punct de vedere electoral. Conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), pentru prima dată după mulți ani, numărul tinerilor alegători îl depășește pe cel al vârstnicilor.

Mai precis, în România sunt 4.210.000 de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani, comparativ cu 3.960.000 de persoane care au peste 65 de ani, o diferență de 250.000 în favoarea tinerilor.

Faptul că 1.110.000 dintre acești tineri votează pentru prima dată este un aspect semnificativ al acestei perioade electorale. 

78% dintre tineri intenționează să participe la scrutin

Sondajele aduc vești bune: România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește intenția de vot a tinerilor la alegerile europarlamentare.

Datele Comisiei Europene relevă că 78% dintre tineri intenționează să participe la scrutin, o cifră ce depășește media europeană de 64%. Acest lucru subliniază un angajament civic remarcabil și o dorință puternică a noii generații de a influența viitorul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Loredana Iriciuc | Categorie: Social





DC Media Group Audience
pixel