La prima vedere, parentingul blând pare a fi cheia pentru educația copiilor. Dar există o altă latură care nu este adesea luată în considerare.
Parentingul blând pare să fie stilul parental predominant în zilele noastre și există multe aspecte lăudabile în acest sens. Cu accentul pus pe centrarea pe sentimentele copilului și abordarea cauzelor emoționale care stau la baza comportamentului lor, parentingul blând este văzut ca antidot pentru stilul autoritar de parenting cu care mulți dintre noi am fost familiarizați în copilărie.
În loc să corecteze comportamentul prin lovituri sau pedepse, parentingul blând, cunoscut și sub numele de „parenting respectuos” sau „parenting atent”, recunoaște conflictele emoționale care stau la baza comportamentului. Acesta evită pedepsele și corecțiile în favoarea evaluării și recunoașterii emoționale. La suprafață, acesta pare un obiectiv admirabil, iar multe dintre sfaturile și trucurile blânde pentru părinți au contribuit la dezvoltarea unei abordări mai calme și mai eficiente.
Totuși, această mișcare ascunde unele aspecte întunecate care nu sunt adesea discutate, notează mother.ly: în ciuda accentului pus pe empatie și pe interacțiuni blânde cu copiii, parentingul blând poate să nu fie la fel de blând cu mamele.
Parentingul blând ignoră adesea rolul mamei și stabilește așteptări nerealiste. Grupurile de parenting dedicate educației cu blândețe au devenit uneori locuri în care mamele sunt supuse la rușine și judecată. Există avertismente exagerate despre modul în care ne afectăm copiii sau îi pregătim pentru eșec. În această concentrare pe copil, parentingul blând deseori trece cu vederea nevoile și dificultățile mamelor.
Un principiu central al educației cu blândețe este de a urma calea copilului, fie că este vorba despre pregătirea pentru școală dimineața sau despre învățarea utilizării oliței. În loc să îi spună copilului să își pună pantofii pentru a nu întârzia la școală și la serviciu (ceea ce este considerat nepotrivit într-o abordare blândă), părintele ar trebui să se îmbrace și să îl întrebe pe copil de ce nu dorește să își pună pantofii. În loc să ofere recompense, precum autocolante, pentru utilizarea olitei, părinții sunt îndrumați să permită copilului să aleagă între lenjerie și scutece.
La prima vedere, aceste abordări par să nu aibă nimic în neregulă, dar analizând mai profund, se observă că parentingul blând poate ignora realitățile maternității moderne.
Să luăm, de exemplu, învățarea folosirii oliței. Uneori, un copil trebuie să fie învățat să folosească toaleta pentru a putea merge la grădiniță. Ca părinți care lucrează, nu avem întotdeauna timpul să așteptăm cu răbdare ca micuții să aleagă între scutece și lenjerie, sau să modelăm utilizarea oliței în modul sugerat de educația blândă. Uneori, trebuie să folosim trucuri și strategii pentru părinți, cum ar fi recompensele cu autocolante pentru a reuși. Și nu avem nevoie de presiunea suplimentară de a ne simți ca și cum am eșua dacă folosim aceste metode.
SURSA FOTO: freepik.com @bialasiewicz
Copiii nu sunt versiuni în miniatură ale adulților. Uneori, acționează în mod irațional și ilogic. Există momente când refuză să își pună pantofii pur și simplu pentru că nu doresc să o facă, fără să existe un stres subiacent sau tulburări emoționale. Uneori, comportamentul lor inadecvat - sau chiar enervant - nu necesită o explorare emoțională profundă.
„În sfaturile de parenting și în discuțiile de grup, se poate observa o anumită neliniște”, notează Jessica Winter în New Yorker. „Un sentiment de oboseală se instalează: despre respectarea fiecărei părți a voinței copilului, menținerea strictă a afecțiunii emoționale, ideea că încercarea de a menține un program poate fi considerată `autoritară`. Uneori, spun oamenii, o criză de furie nu merită să fie exagerată. Uneori, ei roagă, vocea lor traversând un prag blând, doar pentru a le cere copiilor să își pună pantofii”.
Conform filozofiei de parenting blând, părinții (și să fim sinceri, când spunem „părinți”, ne referim de fapt la mame) sunt responsabili pentru evaluarea și gestionarea tuturor emoțiilor copiilor lor. Se presupune că comportamentul neadecvat este rezultatul stresului sau anxietății copilului - ceva ce părinții trebuie să fi cauzat sau să exacerbat.
„În cadrul filozofiei de parenting blând, fiecare acțiune a unui copil trebuie privită prin prisma anxietății și a detectării amenințărilor - ceea ce amplifică rolul dublu al părintelui ca psiholog al copilului și ca gardian al securității emoționale”, explică Winter.
Chiar dacă denumirea sa pare călduroasă și ambiguă, cu cât învățăm mai mult despre parentingul blând și despre mesajele transmise de către cei mai mari susținători, cu atât mai mult începe să pară o reproducere a aceluiași discurs care a fost repetat de-a lungul timpului - că mamele sunt responsabile pentru fiecare sentiment și acțiune ale copiilor lor, că mamele sunt vinovate pentru tot și că mamele ar trebui mereu să își neglijeze propriile nevoi pentru a avea grijă de copiii lor.
Evangheliștii parentali blânzi nu doar atribuie responsabilitatea și vina mamelor, ci tind să exagereze gravitatea greșelilor părinților. Prin concentrarea pe modul în care comportamentul copilului ne influențează, mai degrabă decât pe ce se întâmplă în interiorul lor, „ne conectăm cu copiii într-un mod codependent”.
Orice stil de parenting dus la extrem se bazează pe promovarea unei viziuni apocaliptice a parentingului. Se pare că sugerează: „dacă nu înțelegi perfect acest lucru 100% din timp, îți vei afecta copilul. Ești un eșec. Ești o mamă rea.”
Indiferent ce facem, simțim că am greșit. Dacă îi spun copilului că mi-a rănit sentimentele atunci când a strigat „te urăsc” în magazin, oare îi satisfac nevoia de limită și de respect pentru sine, sau îl învăț să nu valoreze și să nu respecte astfel de limite? Dacă îi spun copilului meu „ai făcut o treabă bună” pentru a-l motiva să facă lucruri bune, îl învăț să depindă de recompense externe și, probabil, să dezvolte o dependență de medicamente pe bază de prescripție medicală pentru a face față durerilor?
Unde tragem linia?
SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm
Desigur, în calitate de adulți, părinții ar trebui să își controleze emoțiile.
Nu cred că ar trebui să atribuim copiilor noștri responsabilitatea pentru problemele și sentimentele noastre, și nici să recurgem la abordarea autoritară în stilul parental „pentru că așa am spus”, cu care mulți dintre noi am crescut.
Dar acest lucru nu înseamnă că ar trebui să ne comportăm ca niște roboți emoționali fără sentimente sau nevoi proprii, și nici să ignorăm faptul că acțiunile copiilor noștri au impact asupra altor persoane.
De exemplu, atunci când copilul își lovește fratele, în afară de faptul că îi recunosc sentimentele de furie, doresc ca el să înțeleagă că acțiunile sale provoacă durere. Când adolescentul îi spune fratelui său un nume răutăcios, aș putea spune: „înțeleg că ești frustrat, dar l-ai rănit pe fratele tău când ai spus asta”. Când adolescentul are probleme pentru că vorbește în clasă, s-ar putea să îi recunosc neliniștea și să remarc modul în care acțiunile lui afectează învățarea celorlalți și conduc la un apel telefonic inconfortabil cu profesorul său.
Vrem să înțeleagă că acțiunile lor au un impact asupra altor oameni. Nu asta presupune, în cele din urmă, empatia?
Parentingul blând se concentrează pe conștientizarea și înțelegerea emoțională, inclusiv înțelegerea și recunoașterea emoțiilor copilului. Conștientizarea emoțională nu înseamnă doar înțelegerea propriilor noastre sentimente și motivații, ci și conștientizarea modului în care acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți.
Cum putem aștepta ca copiii să învețe acest lucru dacă nu îi ajutăm să facă acest pas?
Suntem majoritatea de acord cu îndrumările experților și cu informațiile care ne pot ajuta să devinim părinți mai buni.
Dar unde tragem linia?
Nu putem să nu ne întrebăm dacă toate aceste sfaturi pentru părinți și accentul pus pe stilurile de parenting la modă nu ne împiedică să credem în faptul că suntem părinți buni, așa cum suntem în realitate.
Aceasta nu înseamnă că nu există validitate pentru abordarea parentală blândă sau alte stiluri parentale. Dimpotrivă! Dar putem să aplicăm o interpretare liberă a unor principii parentale blânde pentru a ghida procesul de parenting, adoptând o abordare de „parenting suficient de bun”. Cu toate acestea, extremismul în filozofia de parenting blând ne reamintește că nu există o cale unică și corectă de a fi părinte.
În efortul nostru de a fi părinți mai buni și mai informați, am uitat să recunoaștem că suntem oameni. Am încetat să ne susținem reciproc și să ne acceptăm slăbiciunile. Am renunțat la o abordare generală (cum ar fi: „copilul meu se simte iubit și sprijinit?”) în favoarea unei analize microscopice a fiecărui aspect al vieții noastre de zi cu zi (de exemplu: „am eșuat ca părinte pentru că am spus 'grăbește-te'? Copilul meu suferă de anxietate pentru că nu i-am explicat de ce a făcut un desen bun?”).
În articolul din New Yorker, Winter aduce o notă de realism în discuție, amintindu-ne că copiii au dat vina pe părinți de-a lungul generațiilor. „Dacă membrii generației X pot da vina pe ratele lor ridicate de depresie și anxietate pe parentingul elicopter, iar milenialii pot da vina pe aceleași rate ridicate de depresie și anxietate pe parentingul blând, atunci poate că următoarea generație va învinui aceste rate mari de depresie și anxietate asupra unei priviri excesive de protecție și a lipsei de corectare în parentingul blând”.
Poate că este timpul să ne retragem puțin, să renunțăm la căutarea unui stil de parenting perfect și, în schimb, să ne ascultăm intuiția. Am pus atât de mulți „experți” pe un piedestal încât am uitat să mai ascultăm acea voce interioară. Nu este de mirare că suntem cu toții epuizați.
Nu există o regulă clară și nici o modalitate „cea mai bună” de a fi părinte. Indiferent de filozofia parentală care rezonează cel mai mult cu tine și familia ta, indiferent cât de mult încercăm, uneori vom face greșeli. Și asta este în regulă!
Așadar, în loc să urmați riguros regulile de parenting blând, continuați să vă creșteți copiii cu blândețe. Și asta include să fiți blânzi cu voi înșivă. Aceasta este esențial pentru a crește copii empatici, rezistenți și independenți. De asemenea, sunt vitale pentru a crește părinți fericiți.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil