„Stop austerităţii în educaţie!” Profesori, cercetători, artiști și jurnaliști din țară și diaspora susțin un manifest pentru viitorul școlii românești

Data publicării:
Loredana Iriciuc
Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Categorie: Social
„Stop austerităţii în educaţie!” Profesori, cercetători, artiști și jurnaliști din țară și diaspora susțin un manifest pentru viitorul școlii românești / FOTO: freepik.com @freepik
„Stop austerităţii în educaţie!” Profesori, cercetători, artiști și jurnaliști din țară și diaspora susțin un manifest pentru viitorul școlii românești / FOTO: freepik.com @freepik

Peste 300 de profesori, oameni de știință, artiști și jurnaliști din România și din comunitățile românești din străinătate au semnat până acum scrisoarea publică intitulată „Stop austerității în educație – 5 principii pentru reconstrucția sistemului de educație din România”



Documentul aduce în atenție o serie de direcții pentru modernizarea și echilibrarea școlii românești, în acord cu valorile și standardele europene.

Educația, investiție și nu cheltuială

Inițiatorii subliniază că viitorul țării depinde de educație și avertizează asupra efectelor devastatoare ale măsurilor de austeritate.

„Susţinem ferm că nu este eficient să reducem riscul de intrare în incapacitate de plată generând probleme şi mai mari prin tăierile din educaţie. Dimpotrivă, modul acesta guvernamental de acţiune împotriva educaţiei conduce la o amplificare şi mai dezastruoasă a crizei”, susţin semnatarii scrisorii.

Cinci principii pentru reconstrucția școlii

Documentul propune cinci repere de bază pentru reconstrucția sistemului educațional:

Educația: prioritate națională, fundament al democrației și al dezvoltării durabile;

Acces egal pentru toți copiii, garantat de stat;

Finanțare adecvată: 6% din PIB pentru Educație și 1% pentru Cercetare;

Alinierea la standardele europene: prin valori, acces real la cultură, sprijin pentru elevi și profesori (programe „școală după școală” și masă caldă pentru toți);

Redefinirea statutului profesorului: salarii decente, stabilitate legislativă și recunoaștere socială.

Un sistem în criză profundă

Semnatarii atrag atenția că actualele politici pun în pericol viitorul unei generații întregi.

„Cele cinci principii vin ca răspuns la criza educaţională care nu mai poate fi ignorată. România cheltuieşte puţin peste 3% din PIB pentru educaţie, iar media europeană trece de 5%. Un copil din patru abandonează şcoala înainte de liceu, iar numărul absolvenţilor de studii superioare este printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană.

Între timp, profesorii pleacă din sistem, iar tinerii nu mai intră în învăţământ, descurajaţi de salariile mici şi instabilitate. În loc să răspundă acestor vulnerabilităţi, guvernul alege comasări, clase şi mai aglomerate şi tăieri de posturi - măsuri care nu rezolvă nimic şi adâncesc criza.

Austeritatea în educaţie nu economiseşte bani, din contră, produce costuri sociale, economice şi democratice pe termen lung”, se arată în comunicatul transmis de Alianța pentru Educație, conform Agerpres.

„Nu e doar un calcul contabil”

Potrivit sursei citate, Educația nu poate fi redusă la un simplu exercițiu de contabilitate. Scrisoarea este prezentată ca un manifest pentru școală, democrație și viitor.

„Guvernul a anunţat şi a luat măsuri care aduc economii nesemnificative pentru bugetul ţării, dar pun în pericol viitorul unei întregi generaţii: comasarea şcolilor, clase supraaglomerate, reduceri de personal de specialitate şi de personal auxiliar şi supraîncărcarea profesorilor.

Această alianţă pentru educaţie este o iniţiativă civică fără apartenenţă politică, formată din profesori, cercetători, părinţi, artişti şi oameni de cultură şi avertizează că aceste politici vor adânci abandonul şcolar, vor favoriza scăderea calităţii actului educaţional şi, nu în ultimul rând, vor fragiliza democraţia şi economia României”, precizează Alianța.

Semnatarii manifestului

Printre primele personalități care și-au asumat public acest apel se numără scriitorii Gabriela Adameșteanu, Mircea Cărtărescu, Lavinia Braniște și Alex Tocilescu, regizorii Radu Jude, Bogdan Mureșanu, Botond Nagy, Monica Stan, Oana Giurgiu, Eugen Jebeleanu, Catinca Drăgănescu și Emanuel Pârvu, dar și producătoarea Ada Solomon, managerul cultural Corina Șuteu, actorii Ada Galeș, Alex Bogdan, Lia Bugnar, Andi Vasluianu, Katia Pascariu, Ilinca Manolache și Anghel Damian, alături de jurnaliști precum Victor Ilie, Mihai Radu și Luiza Vasiliu, artiștii Lia și Dan Perjovschi, precum și numeroși alți profesori, cercetători, artiști și oameni de cultură din țară și diaspora.

VEZI ȘI:

„De ce eu, ca ministru, trebuie să iau aceste măsuri? Nu eu am contribuit la acest deficit major!” Daniel David, două TEME pentru sistemul de Educație: „Sunt multe lucruri pe care putem să construim”

Semnal ROȘU pentru 8 septembrie: Scenarii posibile pentru prima zi de școală. Ce ne arată faptele de până acum și ce s-ar putea întâmpla în Ziua 1 (analiză)

Profesorii români care predau în străinătate spun ce fac alte țări pentru a avea școli performante. Prof. Lomaca: „Facem o clasă nouă dacă trecem de 20 de elevi”

Școala va începe „probabil” cu „un boicot, nu ştiu de ce anvergură”, admite ministrului Daniel David: „Nu ştiu care este magnitudinea acestui proces”

Referendum pentru boicotarea anului şcolar: Profesorii spun NU „legii Bolojan” şi ameninţă că şcoala NU va începe pe 8 septembrie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.







pixel