An universitar început cu proteste!
Luni începe oficial anul universitar 2025–2026, iar instituțiile de învățământ superior din întreaga țară își deschid porțile prin ceremonii inaugurale. În Capitală, festivități vor fi organizate la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, Academia de Studii Economice, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.
Evenimente similare sunt programate și în centre universitare din țară, inclusiv în instituțiile militare de învățământ superior ale Ministerului Apărării Naționale, la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași sau Universitatea Ovidius din Constanța.
În paralel cu deschiderea anului universitar, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a chemat studenții să protesteze pe 29 septembrie, de la ora 16:00, în Piața Victoriei. Potrivit organizației, actele normative recente care prevăd măsuri fiscal-bugetare „afectează negativ” calitatea educației și „restrâng” accesul la învățământ.
"ANOSR a criticat ferm încă de la început atitudinea guvernanţilor de a adopta măsurile de austeritate fără consultarea actorilor interesaţi precum studenţii, cadrele didactice şi elevii, dar şi ignoranţa arătată faţă de toate acţiunile prin care studenţii au demonstrat faptul că tăierea transportului feroviar şi a fondului de burse sunt infime pentru reducerea deficitului bugetar şi că acestea reprezintă un atac direct al Guvernului României asupra nevoilor de bază pe care studenţii le au pentru continuarea parcursului educaţional, Guvernul uitând faptul că dreptul la învăţătură este un drept garantat de Constituţia României", a scris ANOSR, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit organizaţiei, tăierea facilităţilor de transport şi din fondul de burse are un impact economic infim, însă produce efecte negative din punct de vedere social, afectând, în special, studenţii aflaţi în situaţii socio-economice vulnerabile.
În opinia ANOSR, aceste tăieri nu fac altceva decât să sporească şi să încurajeze studenţii care nu îşi permit să se întreţină la studii să abandoneze sistemul de învăţământ superior.
CITEȘTE ȘI
Studenții ies în stradă pe 29 septembrie: proteste în șase orașe din România
Studenții de la UBB anunță proteste, după blocarea suplimentării fondului de burse
Profesorii ies din nou în stradă: „Educația nu mai poate fi ignorată fără consecințe”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.