Cursuri online la o grădință din România. Iată motivul!
Copiii de la Grădinița Daniela Cuciuc din Piatra-Neamţ vor urma cursurile online, începând de azi, după ce o porţiune a tavanului din clădirea în care se află grădiniţa s-a prăbuşit. Decizia a fost luată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ (ISJ Neamţ), ca măsură de precauţie.
Potrivit reprezentanţilor ISJ, cele cinci grupe de preşcolari care frecventau instituţia fuseseră relocate temporar în corpul de clădire al Colegiul Tehnic Gheorghe Cartianu, situație impusă de lucrările de reabilitare a sediului principal. Vineri, spre finalul programului, s-a desprins o porţiune de tencuială de pe tavan. Din fericire, niciun copil nu a fost rănit.
Conducerea locală şi autorităţile şcolare spun că speră ca recepţia lucrărilor la Şcoala Gimnazială Daniela Cuciuc, renovarea căreia trebuia finalizată înainte de începutul anului şcolar, să fie gata în zilele următoare. Asta ar permite reîntoarcerea copiilor la cursuri fizice cât mai curând. Observator
„Am luat decizia ca toate cele cinci grupe să desfăşoare cursuri online ca măsură de precauţie. Sperăm ca zilele viitoare să fie finalizată recepţia lucrărilor la Şcoala Gimnazială ‘Daniela Cuciuc’, iar copiii să se întoarcă aici, pentru cursuri”, a precizat pentru Agerpres Ionuţ Ciocoiu, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Neamţ.
Primarul orașului Piatra-Neamț, Adrian Niță spune că lucrările la noua școală sunt finalizate și copiii de grădiniță vor putea învăța acolo, temporar.
„Vineri, la căminul Colegiului Tehnic „Gheorghe Cartianu”, unde sunt relocați temporar preșcolarii, s-a desprins o bucată de tencuială de pe tavan. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, dar pot doar să-mi imaginez spaima copiilor, a părinților și a cadrelor didactice. Nimeni nu ar trebui să treacă prin astfel de momente. Săptămâna trecută am depus toate documentele la Inspectoratul de Stat în Construcții, iar vineri am primit adeverința pentru recepția finală. Recepția se face luni, 8 decembrie, un pas esențial pentru mutarea copiilor înapoi în școala modernizată. După recepție urmează avizarea finală, iar toate actele sunt pregătite — facem tot ce ține de noi pentru ca această etapă să se încheie cât mai repede.
Până atunci, Consiliul de Administrație al școlii a decis ca elevii și preșcolarii să rămână acasă și să desfășoare cursurile online. Știu că nu este o perioadă ușoară — înseamnă reorganizare pentru părinți, adaptare pentru copii, efort suplimentar pentru profesori”, a spus primarul.
Până la revenirea fizică a copiilor în spaţiul renovat, grădiniţa va continua activitatea online. Părinţii, educatorii şi autorităţile locale sunt mobilizaţi să gestioneze această perioadă de tranziţie în siguranţă.
CITEȘTE ȘI
Un copil de doar 2 ani, transportat în stare gravă la spital după ce a căzut de la etajul al doilea
MINUNE: O Biblie a rămas intactă în urma unui incendiu care a făcut scrum o biserică
Elevă luată cu ambulanța direct de la ore. Care este starea fetei / VIDEO
Un autocar cu elevi s-a prăbușit într-o vale: Copiii erau în drum spre o tabără
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.