Te-a dezamăgit copilul? Iată ce ar trebui să faci, dar mai ales ceea ce NU ar trebui să faci niciodată

Data publicării:
Fotografie de la Kindel Media/ Pexels
Fotografie de la Kindel Media/ Pexels

Ești dezamăgit de un copil când comportamentul lui nu corespunde așteptărilor tale? Aceste așteptări nu sunt doar ceva inevitabil, sunt ceva util, întrucât îi permit copilului să primească o indicație despre cum să se orienteze în lume, tocmai pe baza sugestiilor mai mult sau mai puțin directe ale părinților.

 



Așteptările părinților, așadar, permit unui copil să aibă un stimul din care să-și construiască propria identitate, comparând propriul mod de a se vedea cu modul în care se simte văzut de părinți.

Când un copil te dezamăgește: utilitatea așteptărilor

Adică, încercarea de a face coexista propriile dorințe și pe cele ale părintelui poate însemna dezvoltarea unor facultăți precum rezistența la frustrarea de a nu putea face ceea ce dorește în orice caz și nevoia consecventă de a alege care părți din sine sunt considerate dezirabile și care sunt considerate a fi indeziderabile.

Pe scurt, este important să vorbești cu un copil despre ceea ce vezi când te gândești la el, deoarece, făcând asta, îi oferi o imagine a ceea ce este bine și rău. I se oferă posibilitatea de a rezista ideii că  și componentele negative fac din el.

Tocmai această comparație oferită de cineva care îl iubește profund îi oferă posibilitatea de a structura un gând original despre sine plecând de la accentuarea mai mult sau mai puțin marcată a părintelui.

Nu întâmplător procesarea acestor conținuturi mentale are loc adesea printr-o modalitate conflictuală care implică adesea copilul să gândească, să spună și să facă opusul a ceea ce și-ar dori părintele, până când vârsta și experiența îi permit copilului fiului să-și dezvolte o imagine de sine stabilă.

Adică așteptările unui părinte îl împing pe copil să se întrebe „Cine sunt eu?” și acest lucru este deosebit de important dacă imaginea de sine este în construcție, așa cum se întâmplă în adolescență.

Când un copil te dezamăgește: ce ar trebui să faci?

Unii adolescenți au nevoie simultan să primească feedback despre ei înșiși de la părinți, dar percep interesul părinților față de ei mai ales ca o presiune psihologică.

…deci soluția este să eliminăm toată presiunea?

Nu, dacă aceștia caută feedback este pentru că până când vor avea o imagine suficient de satisfăcătoare despre ei înșiși, ei vor insista să o primească de la părinți, încercând în același timp să gestioneze sentimentele conflictuale care sunt inevitabile, având în vedere că adolescentul dorește simultan să fie ajutat și să fie recunoscut ca subiect autonom.

Pe scurt, este important ca acest ajutor să i se acorde, dar într-un mod care să nu fie perceput ca fiind umilitor, ceea ce ar duce la atitudini de auto-apărare deschise sau ascunse.

Odată ce te pui în pielea lui, simți că ești capabil să empatizezi autentic cu punctul lui de vedere și vezi că el sau ea este interesat/ă să asculte, asta creează oportunitatea de a fi ascultat exact așa cum îți dorești tu.

Odată ce copilul simte interes pentru el, el devine liber să-și arate interesul față de ceea ce simt părinții lui.

Adică poți încerca să-l faci să înțeleagă cum comportamentul lui riscă să înrăutățească ideea pe care o ai despre el, cantitatea de încredere pe care simți că îi poți oferi și cât de mult simți că îi dăunează felul lui de a acționa.

Cel mai important aspect este că este foarte probabil ca acel copil să știe deja că are așteptări dezamăgite și că se simte măcar puțin vinovat pentru asta.

Totuși, această situație se poate transforma într-o oportunitate fundamentală de creștere dacă devine capabil să reziste referințelor și reproșurilor despre ceea ce este și ceea ce face.

Acest lucru ridică imediat problema riscului de a trata ceea ce a făcut ca și cum ar fi o greșeală să fie șters, fie din exces de furie față de el, fie din exces de bunătate.

Adesea, un copil vrea să scape de acest tip de reproșuri de teamă să nu aibă de-a face cu o imagine de sine excesiv de negativă.

Încercarea de a acționa ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, totuși, riscă, indiferent de modalitățile în care este comunicată această idee, să transmită mesajul că acțiunile sale sunt intolerabile, inacceptabile și că s-ar prefera să nu se gândească la asta decât să se ocupe de ea. Acel adolescent riscă să simtă, în mod paradoxal, că trebuie să scape de (sau măcar să se rușineze mortal de) acea parte din el care i-a produs.



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Elena Didila | Categorie: Comportamente si Emotii
Tagurile articolului: adolescent esec parenting repros





DC Media Group Audience
pixel