A studiat sute de copii cu rezultate excelente și a observat tendința din parenting care îi determină pe mulți să asocieze valoarea cu note și performanțele de la școală. Articolul detaliază ce pot face părinții, în mod concret, pentru a diminua presiunea și a susține echilibrul emoțional al copiilor.
„Timp de șapte ani am studiat elevi cu performanțe excelente și am intervievat sute dintre ei și familiile lor. Mulți copii pe care i-am întâlnit au vorbit despre faptul că părinților lor le pasă cel mai mult de note și clasamente. De asemenea, în unele familii, performanța a căpătat un rol disproporționat, iar unii copii au ajuns să se întrebe dacă dragostea părinților depinde de cât de bine se descurcă”, scrie experta în parenting Jennifer Breheny Wallace în rubricile CNBC.
Tot mai multe cercetări arată că această cursă continuă pentru a fi cel mai bun la toate alimentează perfecționismul, care duce mai departe în anxietate sau chiar depresie.
Ce poate face un părinte pentru a-și proteja copilul de această „viziune îngustă asupra succesului și a valorii personale”?
„Haideți să ajutăm copiii să își mute atenția dinspre sine spre exterior. Când trec de la întrebarea `Cum mă descurc?` la `Unde pot fi de folos?`, ei își construiesc o identitate mai bună, bazată pe contribuție și nu pe performanță.
Încercați modalități zilnice de a-i face să se simtă folositori. Trimiteți-i să ajute un vecin, dați-le responsabilități în casă sau înscrieți-i într-o echipă la un sport. Aceste exemple, dar și multe altele, pot reduce acest obicei de autoevaluare permanentă și pot întări sentimentul de valoare personală”, mai spune specialista.
Când copiii își pun eforturile în ceva dincolo de ei înșiși, stresul devine mai simplu de gestionat și nu se mai definesc doar într-o notă sau un clasament și încep să se simtă ca oameni care contează în lume. Iată cum:
„Recent, o femeie mi-a povestit că mergea în parc cu cei doi copii ai ei când a văzut-o pe vecina lor bătrână că grebla în curte. Vecina a a zis că nu are nevoie de ajutor, dar femeia a coborât totuși copiii din mașină, iar aceștia au luat greblele și au strâns frunzele în saci.
Copiii au vorbit despre această experiență toată după-amiaza, despre cât de bucuroasă a fost vecina, despre cât de distractiv a fost și despre cât de bine s-au simțit pentru că au fost de ajutor”, povestește experta.
Ei au trăit ceea ce psihologii numesc „starea de bine a celui care ajută” și au început să simtă că pot avea un impact real.
Specialista spune că dacă vrei să-l ajuți pe copil să privească dincolo de el însuși, poți folosi întrebări ca „ce crezi că ar avea nevoie astăzi?” sau „cine ar avea nevoie de o mână de ajutor chiar acum?”.
Obiceiuri pe care să le faci zi de zi, cum ar fi să verifici ce face un vecin, să duci o masă cuiva sau să faceți voluntariat, întăresc sentimentul de apartenență al copiilor la comunitate.
„O mamă pe care am intervievat-o a lipit o foaie de hârtie pe ușa de la intrare, cu o listă scurtă de sarcini în casă. Când copiii veneau acasă de la școală, îi ruga să bifeze ce puteau face în ziua respectivă.
În timp, aceste angajamente i-au ajutat pe copii să nu se mai vadă doar ca niște copii care ajută din când în când, ci ca persoane care contribuie zilnic la viața familiei”, mai spune Wallace.
Într-un studiu realizat pe 149 de copii cu vârste între 3 și 6 ani, cercetătorii au descoperit că atunci când copiii erau apreciați pentru „a fi de ajutor”, nu pentru „a ajuta”, disponibilitatea lor de a se implica creștea semnificativ. Ei erau motivați de ideea de a deveni genul de persoană care ajută.
În mai multe studii, „oamenii care se simt utili și conectați cu ceilalți au niveluri mai scăzute de stres și o reziliență mai mare, ceea ce arată că sentimentul de contribuție are un efect protector”.
Copiii învață generozitatea atunci când ne observă pe noi, părinții. Însă, nu e suficient doar exemplul personal. Este important să explicăm ce gândim și de ce acționăm într-un anumit fel.
Când verifici ce face un vecin, duci o supă unui prieten bolnav sau ajuți pe cineva, explică copilului și motivul din spatele gestului.
Spune „i-am dus supă ca să știe că nu este singură” sau „părea că are nevoie de ajutor cu sacoșele” sau „i-am scris pentru că am simțit că ziua de azi ar putea fi grea pentru ea”. Aceste explicații le oferă copiilor un model mental despre de ce îi ajutăm pe alții și un tipar interior pe care îl pot folosi singuri.
În momentul în care copiii descoperă moduri de a contribui care nu sunt legate de note, clasamente sau alte criterii externe, ei abia atunci își construiesc o imagine mai stabilă despre cine sunt și despre rolul pe care îl pot avea în lume.
Regulile stricte de parenting de care oamenii râd, dar care, de fapt, îi fac pe copii mai buni
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
