Teroare la școală în momentul producerii cutremurului din Filipine. Unii copii au leșinat de frică / VIDEO

Teroare la școală în momentul producerii cutremurului din Filipine. Unii copii au leșinat de frică  VIDEO
Teroare la școală în momentul producerii cutremurului din Filipine. Unii copii au leșinat de frică / FOTO: captură video YouTube @ Reuters
Momente dramatice au fost surprinse într-o școală din Filipine, după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,8 a lovit sudul țării luni dimineață. În imaginile distribuite online se observă zeci de copii care participau la ceremonia de arborare a drapelului și care au început să țipe și să plângă în momentul în care pământul a început să se miște.

Alte înregistrări video arată clădiri care se prăbușesc total sau parțial în zonele afectate de seism.

Cel puțin 30 morți și sute de răniți

Potrivit autorităților, cutremurul produs în largul coastelor sudice ale Filipinelor a provocat moartea a cel puțin 30 persoane. Alte aproximativ 200 au fost rănite, cele mai multe victime fiind surprinse în clădiri avariate sau afectate de alunecări de teren.

Seismul a generat și un tsunami cu valuri de aproximativ un metru în zonele de coastă aflate în apropierea epicentrului. Mii de persoane au fost evacuate preventiv.

Epicentrul a fost localizat în apropierea insulei Mindanao

Cutremurul s-a produs la ora locală 07:37, în largul insulei Mindanao, la o adâncime de 33 de kilometri. După șocul principal, au urmat mai multe replici, cea mai puternică având magnitudinea de 6,5.

Imaginile publicate pe rețelele sociale surprind efectele seismului asupra clădirilor din regiune, unele dintre acestea prăbușindu-se în câteva secunde.

Elevi răniți și copii care au leșinat de frică

Autoritățile locale au anunțat că mai mulți elevi ar fi rămas blocați într-o școală cu două etaje care s-a prăbușit în timpul cutremurului.

Peste 100 de elevi care participau la festivitățile organizate la revenirea din vacanță au suferit contuzii. Unii dintre copii și-au pierdut cunoștința din cauza panicii provocate de seism.

În urma cutremurului, alimentarea cu energie electrică și serviciile de telecomunicații au fost afectate în mai multe zone.

Autoritățile au suspendat cursurile școlare și activitatea unor instituții publice și private. Locuitorii au fost sfătuiți să nu revină în clădirile avariate până la efectuarea verificărilor tehnice, deoarece replicile ar putea provoca noi prăbușiri.

Un oficial regional, Ednar Dayanghirang, a declarat pentru AP că "abia a reușit să stea în picioare și să-și păstreze echilibrul când pământul a început să se miște", în timp ce ieșea din locuința sa din Davao.

Mamă și jurnalist, Loredana oferă o voce echilibrată pentru toți părinții care vor să își înțeleagă mai bine copiii. Scrie despre parenting cu sensibilitatea unei mame și rigoarea unui jurnalist, din experiența reală, consultă specialiști, verifică informațiile și selectează doar ceea ce este cu adevărat util pentru familie.
Alte știri
x close