Culisele Legii Educației. Miclea: „Politicienii, ca să-și arate mușchii, spun «Interzicem!»... aiurea! Să nu cădem în chestii ieftine!”

Amintind momentul demisiei sale din funcția de ministru, Mircea Miclea a explicat la Vorbitorincii intransigența sa: „Am cerut 5% din PIB atunci pentru educație... și am plecat pentru că nu mi s-a dat”. Tot în acea perioadă, a existat o opoziție feroce a universităților față de reforme: „Rectorii se opuneau masiv la ideea de a trece la sistemul Bologna peste noapte... pentru că pierdeau norme, facultățile erau de cinci ani, deveneau de trei ani... adică pierdeau bani”.

Deși a creat raportul prezidențial și Pactul Național pentru Educație, un document istoric semnat inițial de toate partidele, Miclea denunță modul în care clasa politică a sabotat acordul în scopuri electorale: „PSD-ul (Mircea Geoană atunci candida cu Băsescu) a aruncat în aer înțelegerea”. Totuși, munca a culminat cu Legea 1/2011, cunoscută drept „Legea Funeriu”.

Una dintre cele mai mari realizări ale acelei perioade a fost evaluarea dură a universităților, un instrument vital care astăzi zace abandonat. Miclea argumentează indignat: „O universitate... avea 65-70% reușită la rezidențiat, o alta avea 3% reușită la rezidențiat. Banii care se dădeau per student echivalent erau aceiași și la prima și la a doua universitate. Total incorect!”.

Legea Funeriu permitea tăierea fondurilor publice pentru fabricile de diplome, obligându-le să se finanțeze din mediul privat trei ani, iar dacă nu se reabilitau, se desființau. „Uite așa curățai universitățile și concentrai resursele în câteva universități puternice, nu din pix administrativ... ci pe bază de evaluare și de competiție”, a subliniat profesorul și a amintit că procesul a fost complet blocat și abandonat de guvernele ulterioare.

CITEȘTE ȘI: Mircea Miclea propune revoluția predării în România: „Gândește-te cum arată mintea celor care în momentul acesta merg la școală!”

Triunghiul salvării digitale: Tehnologia, familia și școala. Interdicțiile guvernamentale sunt „zero barat” 

Un subiect arzător al prezentului este dependența tinerilor de mediul online, un fenomen ce a dus la capacități narative reduse și o generație lipsită de concentrare. Referitor la soluțiile fluturate de liderii politici privind interzicerea rețelelor sociale sau a telefoanelor, Mircea Miclea este de o franchețe tăioasă și acuză o mascaradă politică ieftină.

„Acuma politicienii, ca să arate și să-și arate mușchii... să-și arate cât de responsabili sunt ei... încep să ia atitudine și să spună «Iată, interzicem cutare»... aiurea! Să nu cădem în chestii ieftine”, declară profesorul. El explică argumentat de ce o lege a interzicerii este inutilă: „Orice interdicție a oricărui politician, a oricărui parlament, e zero barat pentru că compania de tehnologie o să găsească portițe, ca să nu mai spun că copiii o s-o fenteze... ca orice om supus unei interdicții”.

Pentru Miclea, problemele sunt două: timpul excesiv petrecut online și „raportul dintre cât stai pentru ca să înveți versus cât stai ca să te distrezi... copleșitor în favoarea pierderii de vreme”.

Soluția sa se bazează pe o „triangulare” eficientă: companiile de tehnologie, familia și școala. Companiile ar trebui obligate să livreze softuri de monitorizare parentală absolute. „Eu, ca părinte, stabilesc pentru copilul meu cât timp are voie pe online, i se prăbușesc, i se închid toate aplicațiile”, sugerează el și adaugă că softul ar trebui să oblige la învățare prin notificări de tipul: „Raportul dintre învățare și divertisment este de 1 la 15, trebuie să ajungi la 1 la 10, altfel nu-ți mai dau divertisment, du-te și uite ia un curs... ia o carte”.

Responsabilitatea pică, de asemenea, masiv pe umerii părinților, care astăzi sunt adesea „pierduți” în aceleași adicții. „Degeaba eu interzic copilului rețeaua socială și părintele lui stă tot timpul pe rețeaua socială... Familia trebuie să dea un exemplu pe măsura ceea ce cere de la elevi, nu să spună «gata, noi ne-am spălat pe mâini, guvernul să interzică»”, atrage atenția fostul ministru.

Abia al treilea pilon este școala, care trebuie să taie efectiv accesul fizic la telefoane în timpul orelor.

VEZI ȘI: Mircea Miclea explică colapsul sistemului de învățământ: „Reducerea din bugetul educației, un atentat la siguranța națională”

Lipsa de sport de masă și o elită prăbușită moral. Speranța stă într-o nouă construcție politică

Un aspect important pentru sănătatea tinerelor generații, de care clasa politică a uitat complet, este accesul la educație fizică gratuită. Amintind de perioada în care România obținea medalii mondiale pe bandă rulantă, Miclea critică faptul că astăzi „nimeni nu mai poate să facă sport decât dacă are bani”.

„Suntem o nație care nu face sport”, avertizează specialistul și propune o rezolvare elementară la nivel național: „Ar fi atât de simplu dacă am reînființa cluburile sportive școlare și am crea competiții în care elevii să se înscrie... i-am face pe oamenii aceștia să iasă din anonimatul lor de unde sunt ei, de la țară... dintr-un oraș monoindustrial”.

Această ignorare cronică a nevoilor de bază este pusă pe seama decadenței politice. Profesorul este extrem de dezamăgit de incapacitatea partidelor de a-și recruta membri pe criterii de valoare. Făcând referire la formațiuni noi care au promis reformă, precum USR, profesorul remarcă o imensă oportunitate irosită de a aduce tineri eminenți în politică.

 „Ce a făcut USR-ul ca să facă recrutarea resursei umane de bună calitate în afară de faptul că au făcut postări pe Facebook?... Nu am văzut o recrutare a resursei umane pe criterii meritocratice, dimpotrivă, mi se pare că s-au contaminat de vechile obiceiuri”, a afirmat, mâhnit, domnia sa.

Cu toate acestea, el rămâne moderat optimist că o schimbare de macaz este posibilă. Soluția reală nu va veni peste noapte, afirmă profesorul: „Salvarea poate să vină dintr-un altfel de partid care necesită pentru a fi construit vreo patru-cinci ani, un partid de oameni competenți... e suficient să ai la început 10 oameni competenți, un lider care să înceapă să meargă din oraș în oraș... ar crește în patru-cinci ani”.