Pentru mulți dintre tinerii profesori, examenul de titularizare nu marchează începutul drumului în învățământ, ci primul contact dureros cu un sistem care, în loc să îi primească, îi respinge.
În teorie, titularizarea ar trebui să fie momentul în care efortul anilor de studiu, emoțiile examenului și sacrificiile personale se transformă în stabilitate și recunoaștere. În realitate, pentru mulți debutanți, abia de aici începe lupta.
Pe grupurile dedicate, zeci de profesori povestesc experiențe care seamănă mai degrabă cu un scenariu absurd: posturi care dispar peste noapte, norme „păstrate” pentru altcineva, directori care îi descurajează pe noii veniți încă de la prima întâlnire.
„Am avut cea mai mare medie, am ales prima, iar când am ajuns la școală mi s-a închis ușa în nas. Inspectoratul a ridicat din umeri și așa am fost nevoită să merg până și în ședințele din septembrie pentru a-mi întregi norma. Succes!”, scrie o tânără profesoară.
Altă mărturie, la fel de revoltătoare: „Astăzi am vrut să duc adeverința cu postul la grădiniță și eram 3 pe același post. E de Doamne ferește! Și media… 9,66”.
SURSA FOTO: freepik.com @undrey
Cei care intră pentru prima dată în cancelarie descoperă că entuziasmul lor nu este întâmpinat cu deschidere, ci cu priviri reci, ironii și replici descurajatoare.
O tânără debutantă povestește cum, la prima întâlnire cu conducerea școlii, i s-a spus direct că „nu va face față”:
„Îți trebuie mentor, nu faci față aici!”
„Noi așteptam pe altcineva!”
„Nu te uiți la tine ce mică ești, asta e școală cu renume!”
„Nu te voi călca eu în picioare, ci părinții!”
„Îmi vine să renunț efectiv. Dacă așa e în învățământ, mai bine stau acasă”, mărturisește ea.
Nu e un caz izolat. „Am pățit și eu la grădiniță. Directoarea a început să țipe la mine din prima clipă. A spus că mereu va sta cu ochii pe mine. Am renunțat la post, nu pot lucra într-un mediu toxic. Țin la sănătatea mea”, scrie o altă educatoare.
Un alt fir roșu în mărturiile profesorilor este ideea de „posturi rezervate”. În teorie, repartizarea se face transparent, în funcție de medie. În practică, unele școli par să aibă deja „favoriți” cărora le păstrează locurile.
„În 2019 am ocupat un post pe care îl țineau «rezervat» pentru cineva din școală, care nici măcar nu dădea examenul județean, ci doar pe cel din școală. Eu am intrat cu nota peste 7, dar directoarea mi-a spus de la început: «Nu știu dacă de luni vei preda aici. Parcă știai că postul e ocupat»”, povestește o profesoară.
Deși inspectoratul i-a atras atenția directoarei că nu are dreptul să respingă cererile de viabilitate, profesoara a fost constant umilită. După doi ani de luptă, lucrurile s-au schimbat abia odată cu plecarea directoarei.
Astăzi, aceeași profesoară este titulară chiar în școala unde, la început, a fost privită ca „intrusă”.
„Anul acesta pur și simplu e dezastru cu posturile, așa ceva… Cu note peste 8 să nu îți găsești un post, e un dezastru”, scriu profesorii.
Un debutant povestește cum a fost repartizat pe un post de director prin detașare. Bucuria a durat câteva ore: când a sunat la școală, a aflat că persoana căreia îi aparținea postul nu renunțase încă și „se mai gândește”.
Dezamăgirea se transformă rapid în neputință. „Orice e posibil în acest sistem”, spun resemnați profesorii cu mai multă experiență.
SURSA FOTO: freepik.com @undrey
Și totuși, printre lacrimi și nedreptăți, răzbate și vocea celor care au reușit să reziste.
„Eu am trecut prin aceeași situație. Mi s-a spus că postul e rezervat, că nu sunt suficient de bună. Dar am rămas, am demonstrat și acum sunt titulară. Capul sus și mult curaj! Cu astfel de persoane ai nevoie de tărie și de răbdare. Dacă îți păstrezi echilibrul și perseverezi, lucrurile se așază și totul va fi bine”, povestește o profesoară.
Aceste mesaje devin micile ancore de speranță pentru debutanții care, după prima întâlnire cu școala românească, își pun întrebarea dacă merită să rămână.
Într-o țară unde deficitul de profesori se resimte acut, unde fiecare început de an școlar aduce statistici îngrijorătoare despre lipsa cadrelor calificate, realitatea din teren pare de neînțeles: în loc să fie sprijiniți, tinerii dascăli sunt descurajați, împinși spre renunțare.
„Din păcate, acesta este sistemul care formează și educă actualii copii și viitorii adulți”, scrie un cadru didactic. „Bine văzut nu este cel care muncește cu pasiune, ci cel care știe pe lângă cine trebuie să se dea bine”.
În loc de încurajări, primesc replici tăioase. În loc de sprijin, găsesc uși închise. În loc de o comunitate, descoperă o rețea de interese.
Poveștile debutanților arată un sistem care își alungă oamenii exact atunci când are cea mai mare nevoie de ei. Tinerii profesori nu cer favoruri, ci doar normalitate: ca munca lor să fie respectată, ca posturile pentru care au învățat să fie reale, ca prima zi în școală să nu fie o lecție de umilință.
„Nu renunțați, chiar dacă pare imposibil”, îi sfătuiesc colegii mai vechi. „Va fi greu, dar la final, dacă rezistați, lucrurile se așază!”
Dincolo de statistici și regulamente, aceste voci ne arată fața nevăzută a școlii românești: o instituție care ar trebui să fie locul speranței și al învățării, dar care, pentru prea mulți debutanți, începe cu gustul amar al nedreptății.
Calendar școlar 2025–2026: când încep cursurile, vacanțele și examenele pentru elevi
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil