Când auzi „creștere liberă”, probabil te gândești prima dată la găini. Poate chiar l-ai întâlnit prima oară într-un meniu de restaurant, atunci când ai comandat pui „crescut liber”. Dar odată ce intri în lumea părinților, descoperi că acest termen are un sens cu totul diferit și mult mai complex.
Creșterea liberă a copiilor este un stil parental care a atras atenția în ultimii ani, deși pentru unii părinți nu este deloc ceva nou.
Până să devii părinte, poate nu știai că există atâtea „etichete” pentru felul în care îți poți crește copilul: „blând”, „Montessori”, „Waldorf”, „elicopter”, „commando” și lista poate continua.
Adevărul e că, deși etichetele pot fi utile pentru a-ți găsi sticla de apă din tabără, în parenting lucrurile sunt mult mai nuanțate.
Totuși, aceste etichete persistă. Iar una care stârnește tot mai mult interes este exact aceasta: creșterea liberă.
SURSA FOTO: freepik.com @ryazancevaolga1406
Dawn Friedman, consilier clinic cu diplomă MSEd la Child Anxiety Support, spune că a folosit acest stil parental cu propriii ei copii, fără măcar să știe că are un nume.
„Nu a fost o decizie conștientă. Nici măcar nu exista un termen pentru asta atunci când ne creșteam copiii”, povestește Friedman, potrivit parade.com.
Ca mulți alți părinți aflați la început de drum, a citit numeroase cărți de parenting.
„Am fost influențați în special de lucrările regretatului John Holt, educator și autor al cărților How Children Learn și How Children Fail. El scria despre capacitatea naturală a copiilor de a învăța prin experiență și încuraja o abordare implicată, dar non-invazivă”, explică Friedman. „Ne-a inspirat și Alfie Kohn, ale cărui texte despre educație și parenting pun sub semnul întrebării metodele tradiționale de creștere a copiilor”.
Astăzi, copiii lui Dawn Friedman sunt adulți și sunt bine.
Așadar, ar trebui să încerci și tu acest stil de parenting? Și de ce este considerat controversat?
Specialiștii își spun părerea despre avantajele și riscurile creșterii libere.
Un stil parental care pune accentul pe independență și responsabilitate.
„Creșterea liberă a copiilor” este un stil parental care încurajează autonomia, încrederea în sine și dezvoltarea responsabilității personale.
„Scopul acestui stil este să îi ajute pe copii să-și dezvolte abilități importante de viață, să capete încredere în propriile forțe și să devină responsabili”, explică Regine Muradian, psiholog clinician autorizat și autoare.
Poate ai auzit recent despre acest concept. Sau poate numele îți sună ciudat, creșterea liberă a copiilor nu înseamnă să îi lași de capul lor, fără nicio supraveghere, așa cum ar putea părea la prima vedere.
„Este un stil considerat o schimbare radicală, un viraj de 180 de grade față de parentingul de tip elicopter, în care părintele controlează excesiv fiecare pas al copilului”, spune Karen Aronian, doctor în filosofie, fostă profesoară în școlile publice din New York City, expertă în parenting și fondatoarea Aronian Education Design LLC.
Deși ideea în sine nu este nouă, termenul a devenit cunoscut datorită jurnalistei Lenore Skenazy. În 2008, aceasta a stârnit controverse în spațiul public după ce a povestit pe blogul său cum și-a lăsat fiul de doar nouă ani să meargă singur cu metroul.
Gestul ei a provocat reacții puternice, unii au numit-o „cea mai rea mamă din lume”. Dar povestea a atras și sprijin. Skenazy a primit un articol de opinie în Washington Post, apoi a publicat o carte care a devenit un punct de referință pentru acest stil de parenting.
Cartea sa, Free-Range Kids: Giving Our Children the Freedom We Had Without Going Nuts With Worry („Copii crescuți în libertate: Oferindu-le copiilor noștri libertatea pe care o aveam noi, fără să înnebunim de griji”), a apărut în 2009 și a adus în prim-plan o dezbatere importantă: câtă libertate e sănătoasă pentru un copil?
SURSA FOTO: freepik.com @user1301303
Pe blogul său, Lenore Skenazy povestește o experiență care a devenit emblematică pentru stilul de creștere în libertate: și-a lăsat fiul de nouă ani într-un magazin Bloomingdale’s, iar băiatul s-a întors singur acasă, cu metroul.
S-ar putea ca această idee să nu fie deloc pe gustul tău sau poate, din contră, ți se pare perfect rezonabilă. Cert este că, așa cum spune și consiliera Dawn Friedman, există o gamă largă de moduri în care se poate practica parentingul liber.
„Ideea de bază este că cei mici beneficiază enorm atunci când li se oferă libertate și ocazia de a învăța din experiențele proprii”, explică Friedman. „Asta poate însemna, de exemplu, ca părinții să încurajeze copiii să meargă singuri acasă de la școală sau, la cealaltă extremă, să adopte educația non-formală, lăsând copilul să decidă ce și când vrea să învețe”.
În esență, ceea ce unește toți adepții acestui stil parental este convingerea că societatea a devenit excesiv de protectoare cu copiii și că această supraprotecție îi afectează negativ.
Dacă ai petrecut măcar câteva secunde pe TikTok sau în secțiunile de comentarii de pe rețelele sociale, ai observat, probabil, că stilurile parentale nasc reacții puternice.
„Orice stil parental tinde să declanșeze reacții din partea celor care gândesc și acționează diferit”, spune Karen Aronian, expertă în educație. „Un exemplu clasic este dezbaterea despre antrenamentul pentru somn sau despre metodele de hrănire”.
Dincolo de „războiul mamelor” din online, parentingul liber rămâne un subiect sensibil pentru mulți.
„Este considerat controversat pentru că pune sub semnul întrebării normele tradiționale de creștere a copiilor și poate fi perceput, de unii, ca fiind riscant sau chiar neglijent”, explică dr. Regine Muradian, psiholog clinician. „Unii părinți se tem că prea multă libertate, cum ar fi să lași copilul să se joace afară nesupravegheat sau să meargă singur pe jos până acasă, ar putea pune siguranța acestuia în pericol”.
Unii critici confundă parentingul liber cu neglijența, însă discuția e mai nuanțată decât pare.
„Neglijența apare atunci când părintele nu oferă îngrijire adecvată și nu își protejează copilul”, explică Aronian. „Pe de altă parte, un părinte care practică creșterea în libertate oferă copilului libertate într-un cadru de siguranță și implicare emoțională. Nu îl abandonează, ci îi oferă spațiu să exploreze.”
Există, desigur, o linie fină între a încuraja independența și a lăsa un copil singur, nepregătit.
„Părinții care adoptă acest stil sunt totuși implicați”, confirmă și Friedman. „Ei înțeleg ce este potrivit pentru vârsta și dezvoltarea copilului, așa că nu se așteaptă, de exemplu, ca un copil de cinci ani să gătească singur. În schimb, discută constant cu cei mici, caută feedback și oferă sprijin atunci când este nevoie”.
SURSA FOTO: freepik.com @alexkich
Deși nu există foarte multe studii dedicate creșterii copiilor în libertate (free-range parenting), experții susțin că acest stil poate aduce o serie de beneficii importante pentru dezvoltarea sănătoasă a celor mici.
Copiii învață să aibă încredere în propriile alegeri atunci când li se oferă ocazia să decidă singuri. Acest sentiment de autonomie le consolidează încrederea în sine și îi ajută să devină mai independenți.
„Când copiilor li se permite să ia propriile decizii, învață să-și asculte intuiția și să devină mai siguri pe ei. În plus, simt că au control asupra propriei vieți și nu mai ezită atât de mult atunci când trebuie să facă alegeri”, explică dr. Muradian.
Copiii crescuți în libertate învață rapid cum să se descurce în diverse situații. Nu vor reuși întotdeauna din prima, dar tocmai asta este cheia dezvoltării lor.
„Copiii învață cel mai bine din greșeli și eșecuri. Dacă le permitem să treacă prin astfel de experiențe, vor învăța cum să se îmbunătățească și vor deveni mai rezilienți”, spune dr. Muradian. „Această capacitate de a face față provocărilor îi va ajuta de-a lungul vieții”.
În timp, acești copii pot deveni și mai puțin dependenți de validarea celor din jur.
„De regulă, nu mai caută aprobarea constantă a altora, pentru că învață să ia decizii pe cont propriu. Acest lucru le dezvoltă abilități de leadership și simțul responsabilității”, adaugă dr. Muradian.
Friedman observă că mulți părinți tind să fie extrem de implicați în viața copiilor din dorința de a-i proteja, dar uneori acest lucru poate avea efectul invers.
„Lucrez cu copii care suferă de anxietate și pot confirma că supraprotejarea le poate agrava fricile. Fără oportunități reale de a-și confrunta temerile, anxietatea se poate adânci”, explică Friedman.
Un program încărcat, cu activități în fiecare zi, poate deveni o sursă majoră de stres pentru copii.
„Mulți copii sunt suprasolicitați: antrenamente, lecții, teme, concursuri. Nu mai rămâne loc de respiro sau de vacanță”, spune Friedman. „A-i ține ocupați în permanență, fără timp pentru sine, îi privează de momentele în care pot să se plictisească. Iar plictiseala, în ciuda reputației sale proaste, este esențială pentru creativitate”.
„Plictiseala stimulează imaginația și creativitatea”, subliniază ea.
Beneficiile nu sunt doar pentru copii, și părinții au de câștigat.
„Părinții au nevoie de o pauză. Dacă le oferim copiilor spațiu să gestioneze anumite aspecte ale propriei vieți, ne oferim și nouă răgazul de care avem nevoie”, spune Friedman.
Niciun stil parental nu este lipsit de puncte slabe, iar creșterea copiilor în libertate nu face excepție. Deși oferă multiple beneficii, această abordare poate veni și cu unele riscuri și provocări.
Atât Friedman, cât și dr. Muradian atrag atenția asupra stigmatizării părinților care aleg să-și crească copiii în mod liber.
„Unii oameni pot percepe acest stil ca fiind neglijent sau iresponsabil”, spune dr. Muradian. „Părinții care aleg această cale se pot confrunta cu critici și judecăți din partea celor din jur”.
Friedman a trăit această realitate pe pielea ei:
„Îmi amintesc că în cartierul unde mi-am crescut copiii, grupul local de Facebook al mamelor raporta frecvent că vedeau copii singuri în parc și încercau să-i identifice pe «părinții iresponsabili» care își lăsau copiii de opt ani să se dea în leagăn fără supraveghere”, povestește ea. „Asta arată cât de ușor pot apărea probleme din partea celor care nu înțeleg că deciziile noastre sunt intenționate”.
Uneori, e mai simplu să ne conformăm așteptărilor sociale, chiar dacă nu se potrivesc valorilor noastre ca părinți.
„Creșterea copiilor în libertate înseamnă, de multe ori, să mergi împotriva curentului, ceea ce poate fi o experiență singuratică și te poate face să te simți neînțeles”, mai spune Friedman.
Niciun stil parental nu este imun la exagerări, inclusiv cel al libertății.
„La fel cum unii părinți pot exagera cu supravegherea, și cei care promovează independența pot merge prea departe”, avertizează Friedman. „Este bine ca părinții să înțeleagă ce poate face copilul lor în funcție de vârsta și dezvoltarea sa”.
Cu alte cuvinte, dacă un copil mic încă nu merge bine, cu siguranță nu este pregătit să fie lăsat singur într-un magazin pentru a lua metroul.
Deși ne dorim să credem că toți oamenii care interacționează cu copiii noștri sunt binevoitori, realitatea este alta. Știrile ne arată că pericolele pot apărea oricând.
În plus, chiar și copiii care știu să se dea în leagăn sau să meargă pe bicicletă cu încredere pot avea accidente sau se pot răni.
„Copiii crescuți în libertate pot fi mai expuși accidentelor, rănirilor sau, în cazuri rare, tentativelor de răpire”, spune dr. Muradian. „Părinții trebuie să găsească un echilibru între a încuraja independența și a proteja siguranța copilului”.
SURSA FOTO: freepik.com @user16285795
Deși cercetările sunt încă limitate, unele studii oferă indicii pozitive. Un studiu din 2021 a arătat că, atunci când părinții au o atitudine pozitivă față de asumarea riscurilor în joacă, copiii lor tind să se joace mai mult afară și mai independent, de la vârste fragede.
Chiar și așa, Friedman consideră că eficiența acestui stil nu trebuie generalizată.
„Da, a funcționat pentru noi, dar asta nu înseamnă că e potrivit pentru toți. Fiecare familie este unică, la fel și copiii. De fapt, rolul meu este să-i ajut pe părinți să descopere ce se potrivește cel mai bine propriului lor copil”.
Psihologul Aronian promovează un stil parental instinctiv, bazat pe adaptabilitate și autenticitate.
„Este o abordare complexă, care încurajează părinții și tutorii să-și urmeze intuiția și să răspundă nevoilor individuale ale copilului”, explică ea. „Nu există o rețetă universală. Copiii se schimbă în fiecare zi și au nevoie de o abordare personalizată”.
Friedman subliniază că, dincolo de etichete, ceea ce contează cu adevărat este claritatea valorilor parentale:
„Cred că nu e atât de important să ne încadrăm într-un stil anume, ci să fim sinceri cu noi înșine: Ce valori ne ghidează ca părinți? Ce înseamnă succesul pentru copiii noștri? Cum arată, pentru noi, o viață reușită? Iar apoi să ne întrebăm dacă stilul nostru parental contribuie cu adevărat la acest obiectiv”.
Copilul tău va fi mai înțelept din punct de vedere emoțional dacă faci unul dintre aceste 3 lucruri
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil