Pentru părinții și bunicii din 2025, lumea pare foarte diferită față de cea în care au crescut ei. Nu este vorba doar despre telefoanele inteligente și tehnologie, sau despre noile acronime și expresii care apar mereu. Este și faptul că știm mai multe despre echilibrul emoțional și vorbim deschis despre terapie și sănătate mintală.
Totuși, odată cu aceste discuții mai frecvente, în viața de zi cu zi și pe rețelele sociale, apar și tot mai multe mituri care circulă și sunt crezute.
Joe Nucci, psihoterapeut și autorul cărții Psychobabble, își propune să clarifice „informațiile greșite despre sănătatea mintală, faptele și erorile din psihologia populară și ideile interpretate greșit cultural”.
Într-un interviu pentru Parade, el a explicat care este cel mai mare mit despre sănătatea mintală pe care și-ar dori ca părinții și bunicii să nu-l mai creadă, de ce este atât de ușor de acceptat și care este, de fapt, adevărul.
De asemenea, el demontează alte mituri frecvente și arată cele mai eficiente metode prin care poți sprijini sănătatea emoțională a copilului.
SURSA FOTO: freepik.com @gaudyirina
„Există un mit în parenting care sună cam așa: «Dacă impun limite clare, spun nu, corectez comportamentele nepotrivite sau dacă copilul meu se supără, îl traumatizez»”, explică Joe Nucci pentru Parade. „Dorinta de a nu-ți traumatiza copilul este firească, dar unii părinți duc acest lucru prea departe, pentru că nu înțeleg exact ce este trauma și ce nu este”.
În cartea sa, Psychobabble, el abordează direct această idee.
„A-ți disciplina copiii nu provoacă traumă”, continuă el. „Este important de subliniat că mă refer la disciplină în sensul ei larg, care nu trebuie confundată cu pedeapsa fizică”.
El adaugă: „De multe ori, în momente de conflict sau disconfort emoțional, adolescenții și copiii își acuză părinții că îi traumatizează. Desigur, există părinți ale căror comportamente pot duce la traume reale, dar există o diferență clară între traumă și dificultățile firești dintr-un conflict. Acestea din urmă pot fi chiar benefice”.
„Mitul este atât de răspândit pentru că, pe măsură ce sănătatea mintală a devenit un subiect mai deschis și chiar popular, mulți părinți fac eforturi reale pentru a sprijini echilibrul emoțional al copiilor lor. Iar acest lucru este admirabil”, explică Nucci. „Problema este că există foarte multă dezinformare, iar uneori, din intenții bune, ajungem să facem lucruri care nu ajută sau chiar dăunează”.
De fapt, dacă încerci să-i ferești pe copii sau pe nepoți de emoții neplăcute, de responsabilitate sau de dezamăgire, le faci mai mult rău pe termen lung.
„Este firesc să vrei să-ți protejezi copilul de durerea emoțională, dar viața îi va pune inevitabil în fața unor provocări. Ei trebuie să învețe cum să fie rezilienți, fără să perceapă orice dificultate ca pe o traumă”, explică psihoterapeutul.
SURSA FOTO: freepik.com @arinahabich
„De-a lungul timpului, definițiile unor termeni din domeniul sănătății mintale s-au extins”, explică Joe Nucci. „Cercetătorul Nick Haslam numește acest fenomen concept creep, extinderea sensului unui concept. De exemplu, folosim cuvântul depresie pentru a descrie o stare de tristețe sau lipsă de motivație. Sau spunem că suntem anxioși când, de fapt, ne simțim nervoși sau stânjeniți. În realitate, există o diferență între o problemă clinică de sănătate mintală și o emoție umană firească”.
Aceeași confuzie apare și în cazul termenului „traumă”.
„Trauma este reală, dar asta nu înseamnă că toată lumea o are”, explică el. „Deseori confundăm trauma cu dificultatea sau stresul. Mai mult, credem că dacă trauma este un fenomen subiectiv, atunci este și universal. Este adevărat că două persoane pot trece prin același accident, iar una poate dezvolta o reacție traumatică, iar cealaltă nu.
Doi copii pot crește în aceeași familie, iar doar unul dintre ei poate dezvolta probleme emoționale. Greșeala este să credem că, doar pentru că oricine poate dezvolta o reacție traumatică la aproape orice (inclusiv la un stil de parenting imperfect), înseamnă că sigur o va avea. Nu este așa”.
„Cele două se pot suprapune, dar sunt procese diferite și necesită forme diferite de sprijin”, spune Nucci. „Toți trecem prin pierderi și durere de-a lungul vieții, dar asta nu înseamnă că suntem traumatizați. În ambele cazuri, terapia poate fi de mare ajutor”.
„Uneori este adevărat, dar nu întotdeauna”, explică el. „Toți suferim la un moment dat, dar nu toți alegem să îi rănim pe ceilalți. Este important să avem compasiune față de cei care au suferit și să îi iertăm pe cei care greșesc din cauza propriei dureri.
Totuși, nu trebuie să scuzăm comportamentele nepotrivite. Putem arăta empatie și, în același timp, să avem limite clare privind modul în care vrem să fim tratați.”
„Această idee poate fi uneori utilă, alteori dăunătoare”, spune Nucci. „Reglarea emoțională înseamnă uneori să practici conștientizarea și să aștepți ca emoția să treacă. Este important ca și copiii, și adolescenții să învețe ceea ce numim evitare adaptativă: capacitatea de a-și controla intenționat emoțiile, astfel încât acestea să nu-i împingă să facă ceva ce ar regreta. Singurele persoane care își exprimă toate emoțiile la intensitatea la care le simt sunt bebelușii”.
„A învăța despre psihologie și sănătate mintală poate fi foarte util pentru dezvoltarea emoțională și pentru relații”, spune psihoterapeutul. „Dar inteligența emoțională nu înseamnă să folosești limbajul terapeuților. Mulți oameni se simt iritați când au impresia că sunt analizați sau că cineva încearcă să câștige o discuție invocând termeni psihologici. Ori de câte ori poți, folosește-ți cunoștințele pentru a gestiona situațiile prin comportament, nu prin cuvinte. Arată, nu spune”.
Joe Nucci recomandă câteva moduri prin care poți susține echilibrul emoțional al copilului sau al nepotului tău:
Recunoaște emoțiile copilului, dar nu presupune că ele exprimă întotdeauna adevărul. Poți valida ceea ce simte, fără să confirmi automat că percepția lui este corectă.
Arată că conflictele sunt normale și pot fi reparate. Copiii învață din modul în care gestionezi tensiunile și din felul în care îți ceri iertare.
Întreabă dacă are nevoie de sprijin sau de sfaturi. Uneori, copilul vrea doar să fie ascultat, nu să i se ofere soluții.
Ajută-l să facă diferența între o problemă de sănătate mintală și dificultățile firești ale vieții. Frustrarea, stresul sau dezamăgirea nu înseamnă automat anxietate sau depresie.
Dacă își dorește să meargă la terapie, susține-l. Arată-i că a cere ajutor este un semn de curaj, nu de slăbiciune.
Fii empatic, dar menține limite clare. Un ton blând și cald nu înseamnă să renunți la reguli. Învață să îmbini compasiunea cu structura. Copiii nu devin „prea sensibili” atunci când își exprimă emoțiile și sunt ascultați. Devin fragili atunci când adulții le elimină orice disconfort în loc să-i ajute să-l depășească sau când sunt forțați să-și reprime emoțiile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
