Ziua Părinţilor de Îngeri. Iohannis a promulgat legea: Mamele și tații care au trecut prin o astfel de experiență, acces gratuit la consiliere psihologică

ziua-parintilor-de-ingeri--iohannis-a-promulgat-legea-mamele-si-tatii-care-au-trecut-prin-o-astfel-de-experienta--acces-gratuit-la-consiliere-psihologica_90141300
Ziua Părinţilor de Îngeri. Iohannis a promulgat legea: Mamele și tații care au trecut prin o astfel de experiență, acces gratuit la consiliere psihologică / FOTO: freepik.com @igishevamaria
„Ziua Părinților de Îngeri”, dedicată comemorării copiilor care au decedat la naștere sau până la vârsta de 18 ani, va fi marcată pe 15 octombrie. Conform unei legi promulgate miercuri de președintele Klaus Iohannis, părinții vor avea acces la zece ședințe de consiliere psihologică gratuită pentru o perioadă de șase luni.

Pentru a marca „Ziua Părinților de Îngeri”, autoritățile publice centrale și locale, precum și organizațiile neguvernamentale, pot organiza diverse evenimente și activități publice.

Zece ședințe de consiliere psihologică gratuită pe parcursul a șase luni

Legea prevede că părinții unui copil decedat în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, indiferent dacă sunt sau nu asigurați în sistemul de asigurări sociale de sănătate la momentul decesului, beneficiază de zece ședințe de consiliere psihologică gratuită pe parcursul a șase luni.

Costurile pentru aceste ședințe vor fi acoperite din bugetul de stat, alocat Ministerului Muncii și Solidarității Sociale prin Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială și agențiile județene de plăți și inspecție socială, inclusiv cea din București, în baza unei hotărâri a Guvernului.

Mamă și jurnalist, Loredana oferă o voce echilibrată pentru toți părinții care vor să își înțeleagă mai bine copiii. Scrie despre parenting cu sensibilitatea unei mame și rigoarea unui jurnalist, din experiența reală, consultă specialiști, verifică informațiile și selectează doar ceea ce este cu adevărat util pentru familie.
Alte știri
x close