V-ați întâlnit vreodată cu o ființă mai persistentă decât un copil care își dorește ceva? Nimeni nu pare să aibă mai multă hotărâre sau determinare decât un copil care vrea să obțină aprobarea părinților săi.
Din nefericire, această determinare nu este întotdeauna primită cu brațele deschise de către părinți, care se găsesc adesea în mijlocul unor negocieri tensionate în cele mai nepotrivite momente - în coada magazinului, printre rafturile de jucării sau în mijlocul încercării de a pregăti cina sau de a face un duș. Pare că cei mici detectează momentele noastre de slăbiciune și profită la maximum de ele.
Este important să-i învățăm pe copii recunoștința și să îi împiedicăm să transforme orice loc într-o arenă de negocieri. De la clasicul „am ajuns?”, la întrebarea „pot să mănânc înghețată la micul dejun?” și până la „pot să mănânc înghețată și la cină?”, copiii sunt maeștri în a-și exprima dorințele și în a insista... și a insista... și a insista... doar în caz că părinții se vor răzgândi în ultimul moment.
Înainte de a putea aborda orice comportament, este important să înțelegem rădăcina problemei. În calitate de expert în educația parentală pozitivă, positiveparentingsolutions.com pune accent pe aplicarea principiilor Psihologiei Adleriene, care afirmă că comportamentul unui copil nu este întâmplător.
„Sâcâiala” copiilor este un comportament învățat pe care copiii de orice vârstă îl pot adopta. Aceștia continuă să-l utilizeze deoarece, la un moment dat de slăbiciune, poate că ai cedat și i-ai permis să rămână treaz pentru încă o jumătate de oră după ce au insistat pentru a opta oară. Pe scurt, „cicălitul” a funcționat - a atins obiectivul copilului de a obține o perioadă de veghe prelungită.
La fel ca orice comportament învățat, „milogeala” copilului poate fi descurajată. Soluția este inspirată de lucrările lui Lynn Lott, co-autor al seriei de cărți Positive Discipline, și este aplicabilă de la vârsta de doi sau trei ani și până în adolescență.
SURSA FOTO: freepik.com @erstudio
Conceptul este simplu. Când Daniel, în vârstă de șapte ani, imploră să sape o groapă uriașă în curtea din față și primește un „nu” ca răspuns, sunt șanse să se întoarcă în cinci minute și să întrebe din nou – de data aceasta cu un „te rooooooooooog” doar ca să știi că chiar vrea să sape groapa.
În loc să vă repetați sau să-i țineți o teorie, evitați „milogeala” copilului uitându-vă ochi în ochi și urmând procesul de mai jos:
Primul pas: Întrebați: „Ai auzit vreodată de `întrebat și răspuns`?” (Probabil va spune nu.)
Pasul doi: Întrebați: „Mi-ai pus o întrebare despre săpat o groapă?” (El va spune da.)
Pasul trei: Întrebați: „Am răspuns?” (Probabil va spune: „Da, dar, chiar…”)
Pasul patru: Întrebați: „Arăt ca genul de mamă/tată/profesor care se va răzgândi dacă mă întrebi același lucru iar și iar?” (Sunt șanse ca Daniel să plece, poate cu un mormăit frustrat, și să se angajeze în altceva)
Pasul cinci: Dacă Daniel întreabă din nou, spuneți: „Întrebat și răspuns”. (Nu sunt necesare alte cuvinte!).
Odată ce această tehnică a fost stabilită, acestea sunt singurele cuvinte pe care trebuie să le spui pentru a răspunde întrebărilor sâcâitoare.
Consecvența este cheia! Odată ce te-ai hotărât să folosești „Întrebat și Răspuns” cu copilul tău, asigură-te că te ții. Dacă întrebarea continuă chiar și după ce ați răspuns cu „Întrebat și răspuns”, pur și simplu ignorați. Odată ce copilul tău vede că nici măcar nu te vei implica în discuție, va învăța foarte repede că sâcâiala nu este un comportament eficient pentru a-și atinge obiectivele.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil