11 lucruri pe care părinții le făceau în anii `70 și `80 și care, fără să își dea seama, i-au învățat pe copii să fie independenți

Dacă ne uităm înapoi, unele dintre aceste experiențe pot părea inexplicabile după standardele actuale. Cercetările din psihologia dezvoltării arată însă că autonomia și responsabilitatea joacă un rol important în formarea încrederii în sine și a capacității de a rezolva probleme.

Mulți copii din acea perioadă au devenit independenți pentru că viața de zi cu zi le cerea să se descurce singuri și nu neapărat pentru că părinții încercau în mod conștient să îi învețe acest lucru.

Iată 11 lucruri pe care părinții le făceau în anii `70 și `80 și care, fără să își dea seama, i-au învățat pe copii să fie independenți, potrivit Your Tango.

CITEȘTE ȘI: Părinții din anii `60 refuzau să facă 11 lucruri care astăzi au devenit complet normale pentru părinții moderni

Îi lăsau pe copii să umble prin cartier ore întregi

Pentru multe familii din anii `70 și `80, după ce copiii își terminau temele sau treburile din casă, ieșeau afară și rămâneau acolo până la cină sau până apunea soarele.

Bicicletele, trotuarele, terenurile și parcurile din apropiere deveneau locul unde își petreceau după-amiezele.

Părinții aveau, de obicei, o idee generală despre locul în care ar putea fi copiii lor, însă nu îi verificau constant cum ar face părinții azi. Psihologii care studiază dezvoltarea copiilor arată că joaca liberă în aer liber dezvoltă atât încrederea în sine, cât și abilitățile sociale.

Copiii trebuiau să stabilească reguli, să rezolve conflicte și să gestioneze mici riscuri fără intervenția unui adult. În timp, aceste experiențe i-au ajutat să aibă încredere în propriile decizii. Libertatea părea normală atunci, dar a construit treptat independența.

Se așteptau ca cei mici să își rezolve singuri conflictele minore

Dacă doi copii se certau din cauza unui joc, a unei biciclete sau a rândului la joacă, adulții rămâneau adesea în afara situației, cu excepția momentelor în care lucrurile escaladau serios. Părinții îi încurajau pe copii să găsească singuri o soluție, în loc să intervină imediat.

Să înveți să negociezi încă de la vârste mici îi ajută pe copii să dezvolte abilități mai bune de comunicare.

Fără un adult care să arbitreze situația, copiii trebuiau să găsească singuri un compromis. Încercau idei, testau ce înseamnă corectitudinea și persuasiunea și învățau din încercări. Momentele poate că erau dificile, dar i-au învățat să fie rezilienți.

La maturitate, multe persoane crescute astfel spun că gestionează tensiunile dintre oameni fără panică.

Le ofereau devreme responsabilități reale în casă

Mulți copii din acea perioadă aveau sarcini care contau cu adevărat pentru familie. Nu erau activități simbolice menite doar să îi învețe disciplina. 

Contribuția reală îi ajută pe copii să simtă că sunt capabili. Când știu că efortul lor ajută familia să funcționeze mai bine, tratează responsabilitatea mai serios.

În timp, aceste sarcini construiesc încrederea în gestionarea activităților zilnice. La vârsta adultă, multe dintre aceste abilități devin naturale.

VEZI ȘI: Copiii din anii `70-`80 au învățat 10 abilități de viață pe care parentingul modern aproape le-a eliminat din viața copiilor de astăzi

Îi lăsau să meargă singuri pe jos sau cu bicicleta

Mersul pe jos la școală, deplasarea cu bicicleta la casa unui prieten sau să meargă la magazin să cumpere câte ceva erau lucruri obișnuite în copilărie. Părinții se așteptau adesea ca cei mici să se descurce în cartier fără supraveghere constantă.

Aceste experiențe timpurii dezvoltă orientarea în spațiu și capacitatea de a lua decizii. Copiii trebuiau să fie atenți la ce se întâmplă în jur și să își gestioneze timpul. Dacă greșeau drumul, găseau o soluție pentru a reveni. Aceste mici călătorii le ofereau sentimentul că își pot gestiona singuri mediul.

 Încrederea dobândită astfel i-a însoțit pe mulți și la maturitate.

Se așteptau ca cei mici să se distreze singuri

Plictiseala nu era tratată ca o problemă urgentă. Când copiii spuneau că nu au ce face, părinții răspundeau că vor găsi ei o idee. Această așteptare îi împingea spre jocuri imaginative, experimente în curte sau proiecte creative.

Timpul nestructurat stimulează creativitatea și gândirea independentă. Fără divertisment constant, copiii trebuiau să inventeze activități. Astfel își dezvoltau ingeniozitatea. În timp, au învățat că plictiseala este temporară și că pot găsi singuri o soluție.

Îi lăsau pe copii să fie responsabili pentru perioade scurte

Frații mai mari aveau adesea responsabilitatea de a avea grijă de cei mai mici în timp ce părinții mergeau la cumpărături sau ajungeau mai târziu acasă de la muncă. Chiar și perioadele scurte în care erau responsabili cereau atenție și decizii.

Responsabilitatea moderată întărește maturitatea și încrederea atunci când regulile sunt clare. Copiii învățau să gestioneze situații simple, să pregătească mâncare ușoară sau să mențină câteva reguli de bază.

Nu era întotdeauna ușor, însă aceste momente le ofereau experiență de conducere încă din copilărie.

Îi lăsau să greșească fără să intervină imediat

Dacă un copil uita temele sau cheltuia prea repede banii de buzunar, consecințele apăreau de la sine. Părinții interveneau mai rar pentru a rezolva imediat problema.

Învățarea din greșeli este una dintre cele mai eficiente forme de educație. Copiii vedeau direct rezultatul deciziilor lor. Experiența era frustrantă pe moment, însă îi învăța responsabilitatea. În timp, își dezvoltau capacitatea de a lua decizii mai bune.

Se așteptau ca cei mici să vorbească direct cu adulții

Când un copil suna un prieten, trebuia de obicei să vorbească mai întâi cu părintele acestuia. La restaurant, copilul comanda singur. La școală, tot el cerea ajutorul profesorului.

Exersarea conversațiilor cu adulții crește încrederea și competența socială. Copiii învățau să se prezinte, să pună întrebări și să gestioneze interacțiuni. Aceste abilități au devenit foarte valoroase mai târziu. Au redus și anxietatea în situații noi.

Le ofereau libertatea de a explora hobbyuri singuri

Mulți copii nu aveau programe pline de activități organizate. Ei experimentau interese diferite în mod informal. Construiau lucruri, încercau să învețe un instrument sau începeau proiecte mici din curiozitate.

Explorarea personală dezvoltă motivația internă. Fără supraveghere constantă, copiii își urmăreau singuri interesele. Unele hobbyuri dispăreau rapid, altele deveneau pasiuni pe termen lung. Lecția importantă era că interesul aparține copilului.

CITEȘTE ȘI: Psihologia stilului de parenting tradițional. Dacă părinții tăi te-au învățat aceste 11 abilități, au făcut o treabă excelentă!

Aveau încredere că pot gestiona responsabilități mici în afara casei

Drumul până la magazinul din colț cu câțiva bani, cumpărarea unor produse sau transmiterea unui mesaj pentru un vecin erau sarcini obișnuite. Părinții aveau încredere că cei mici pot gestiona astfel de activități.

Studiile despre dezvoltarea autonomiei arată că încrederea oferită devreme întărește încrederea în sine. Când un adult arată că el crede în capacitatea copilului de a gestiona responsabilități, copilul încearcă să se ridice la acel nivel. Sarcinile păreau mici, însă consolidau sentimentul de competență.

Tratarea independenței ca pe ceva normal

Cea mai mare diferență ținea de așteptările culturale. Independența era considerată o parte naturală a creșterii. Copiii învățau treptat să își gestioneze singuri activitățile și mediul.

Psihologia dezvoltării arată constant că așteptările influențează comportamentul. Când un copil primește responsabilități și încredere, devine adesea mai capabil.

Independența pe care mulți adulți o amintesc din acea perioadă nu a fost mereu planificată. A apărut din viața de zi cu zi.