Copil internat după ce ar fi băut benzină găsită într-o sticlă nesupravegheată
23 Aprilie 2026
Unul dintre cele mai toxice aspecte ale sistemului educațional și familial este percepția că viața reprezintă o cursă rigidă, în care un singur eșec echivalează cu o tragedie definitivă.
Oana Moraru, expert în parenting și educație, detaliază în cadrul podcastului Părinți Cuminți această presiune subconștientă: „Noi toți avem la nivel subconștient această imagine: viața este un drum pe care trebuie să-mi tocesc coatele, să mă lupt... Când ai această viziune îngustă despre viață doar ca o luptă [...] ești într-o stare de apărare și de reflexe de alertă”.
Pentru a combate această mentalitate, specialista propune metafora meduzei care înaintează în ocean: „Toți suntem așa ca o meduză din aia care înaintează prin valurile mării cu perioade de contracție, de relaxare, contracție, relaxare... Dacă copilul meu acum, în ziua examenului, este într-un moment de contracție [...] și ratează și ia o notă mai mică decât o estimam, nu înseamnă că s-a oprit meduza din înaintarea ei în ocean”.
Iubirea condiționată de note și durerea așteptărilor înșelătoare
Atunci când apare eșecul la examene, dezamăgirea pe care o resimt copiii nu este neapărat legată de propriul viitor, ci de validarea afectivă pierdută. Psihoterapeutul Cecilia Moței lansează un semnal de alarmă pentru părinți: „De fapt, ce e mai grea: dezamăgirea părinților sau a copiilor? Copiii sunt dezamăgiți pentru părinți pentru că simt că iubirea lor este condiționată uneori de nota de la examen. Și atunci, când iubirea este condiționată de o notă, faptul că noi până acum i-am zis că este cel mai minunat copil din lume [...] pare că nu a fost tocmai real”.
Cum reacționăm în fața ratării: Exemplul primilor pași
În cultura românească, eșecul este adesea asociat cu rușinea extremă. „Relația noastră cu eșecul ca români și cultura noastră în relație cu eșecul este: ai eșuat, te-ai făcut de rușine sau ne-am făcut noi de rușine ca familie”. Moței sfătuiește părinții să privească obstacolele școlare exact așa cum priveau poticnelile copilului când învăța să meargă: „Când copilul dumneavoastră a făcut primii pași și s-a împiedicat, nu i-ați spus: 'Ai căzut, nu pot să cred, n-o să mai mergi niciodată pentru că ai căzut acum!'. Noi am zis: 'Haide, ridică-te, o să fie bine... mai stau eu un pic în spatele tău'”.
Această atitudine ghidată de susținere este vitală, pentru că examenele sunt doar o etapă, iar nota este doar un pașaport, „ca o haină pentru om, ea nu îți dă ție valoarea despre cât de bun ești tu ca om”, adaugă Oana Moraru.