Atitudinea pe care să NU o ai în fața copiilor tăi. Cercetător: „Ar putea avea consecințe negative”

Data publicării:
Atitudinea pe care să NU o ai în fața copiilor tăi. Cercetător: „Ar putea avea consecințe negative” / FOTO: freepik.com @zinkevych
Atitudinea pe care să NU o ai în fața copiilor tăi. Cercetător: „Ar putea avea consecințe negative” / FOTO: freepik.com @zinkevych

Probabil că orice părinte a fost martor la momentele dificile de la ora mesei cu copilul lor. 



De cele mai multe ori, problemele apar atunci când mâncarea nu este pe gustul copilului. Adesea, legumele sunt cele mai greu de acceptat.

Deoarece sunt esențiale pentru o alimentație echilibrată și pentru dezvoltarea gusturilor, legumele trebuie consumate de întreaga familie.

Totuși, s-ar putea să te simți nevoit să gătești mai multe legume, chiar și pe cele care nu îți plac.

Conform unui nou studiu, este mai bine să nu-ți exprimi dezgustul față de legume în timpul mesei.

Evită transmiterea dezgustului tău copilului

Aprecierea pentru mâncare poate fi exprimată prin expresii faciale. Cercetătorii din Birmingham, Marea Britanie, au descoperit că observarea plăcerii celorlalți față de mâncare influențează dorința adulților pentru anumite alimente.

Într-un studiu publicat în jurnalul Frontiers in Psychology în ianuarie, echipa a realizat un experiment cu peste 200 de tineri. Aceștia au urmărit videoclipuri cu diferiți adulți necunoscuți consumând broccoli crud, afișând expresii faciale pozitive (zâmbitoare), neutre sau negative (dezgust).

Rezultatele au arătat că expunerea la modele care mănâncă broccoli cu expresii faciale negative a dus la o reducere semnificativă a preferinței pentru aceste legume.

Deși studiul s-a concentrat pe reacțiile adulților, este probabil ca această relație să fie valabilă și pentru copii.

„De exemplu, dacă un copil își vede părintele manifestând dezgust în timp ce mănâncă legume, acest lucru ar putea avea consecințe negative asupra acceptării lor de legume”, a explicat Katie L. Edwards, autorul principal al studiului, pentru PsyPost.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Loredana Iriciuc | Categorie: Recomandari si sfaturi




Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite

DC Media Group Audience
pixel