Raluca Panțiru

Raluca Panțiru

Raluca Panțiru este jurnalist specializat în parenting și educație. Crede că părinții au nevoie de informații clare, corecte și ușor de aplicat, iar misiunea ei este să ofere exact acest sprijin. A absolvit Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

3379 Articole 4+ Ani Experiență

Articole publicate de Raluca Panțiru

EXCLUSIV
La cea mai recentă ediție a Campionatului Național de Haltere, care a reunit seniori, Tineret U‑23 și juniori, sportivii de la CS Botoșani au dominat competiția, revenind acasă cu un total impresionant de 37 de medalii: 15 de aur, 12 de argint și 10 de bronz. 

Social

EXCLUSIV
Într-un context în care anxietățile legate de sănătate sunt amplificate de mituri și informații eronate care circulă online, medicul Adina Nanu atrage atenția asupra celor mai periculoase credințe care pot afecta deciziile părinților.

Invitati si Interviuri

La scurt timp după ce Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a publicat noile programe şcolare pentru liceu, ministrul Daniel David explică menirea modificărilor: reducerea presiunii asupra elevilor, dar și asupra profesorilor. 

Social

Scriitorul Radu Vancu a reacționat dur cu privire la recomandările din programa de liceu la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a.

Social

Un mic dejun echilibrat este esenţial pentru copii: le dă energie, îi ajută să fie concentraţi la şcoală și sprijină creșterea sănătoasă. Experţii în nutriție şi pediatrie recomandă ca prima masă a zilei să conţină proteine, cereale integrale, lactate şi fructe (sau legume).

Sanatate

Se spune adesea că relația dintre părinte și copil se bazează pe încredere, dar ce se întâmplă când copilul nu vrea sau nu poate să spună ce îl supără? 

Parenting

Un nou protest al cadrelor didactice, în fața Ministerului!

Social

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a informat astăzi că aproape 500.000 de carduri educaţionale destinate elevilor defavorizați au fost alimentate cu câte 500 de lei pentru anul şcolar 2025–2026.

Social

E o scenă des întâlnită: un grup de prieteni vrea să facă o fotografie, dar unul dintre adolescenți refuză să iasă, șterge poza sau pur și simplu iese din cadru și refuză ferm. Dincolo de timiditate, refuzul de a fi fotografiat poate ascunde frustrări mai profunde legate de imagine, stimă de...

Parenting

Sărbătorile de iarnă sunt momentul perfect pentru ca întreaga familie să stea împreună, iar ce poate fi mai potrivit decât un film bun de Crăciun, plin de magie, aventură și valori pozitive pentru cei mici.

Divertisment

Incendiu violent provocat de doi copii!

Social

EXCLUSIV
În spatele denumirii de „boala sărutului” se ascunde o infecție comună, adesea înțeleasă greșit.

Invitati si Interviuri

Ministerul Educației și Cercetării a confirmat miercuri că pentru concursul de titularizare 2026 nu vor exista modificări: candidații trebuie să se pregătească după aceeași programă ca până acum.

Social

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pâslaru, a declarat că fondurile de 500 lei pentru cardurile educaționale ar putea fi deblocate vineri, urmând ca plata să fie efectuată în câteva zile.

Social

Mulți copii se compară constant cu alții, fie colegi de clasă, fie prieteni, și își pierd încrederea în propriile abilități. 

Parenting

Un studiu recent arată că elevii care foloseau degetele pentru a face calculele, în primii ani de școală, au dezvoltat mai târziu abilități matematice mai puternice. 

Educatie

Liderul sindical Marius Nistor afirmă că profesorii pensionați care revin în sistem nu ocupă locuri care ar fi putut reveni cadrelor tinere, ci își desfășoară activitatea în special în domenii unde există deficit de resursă umană, mai ales la disciplinele științelor. 

Social

Ministrul Educației, Daniel David, susține că publicarea în transparență a noilor programe școlare pentru liceu reprezintă un pas major în reforma educațională, menită să reducă semnificativ analfabetismul funcțional. 

Social

Caz șocant petrecut la o școală din India.

Social

În căutarea unui prenume original și plin de farmec pentru fetiță, tot mai mulți părinți se lasă inspirați de nume internaționale cu semnificații profunde.

Divertisment


pixel