Copilul tău simte tot mai puternic dorința de independență și intră tot mai des în confruntare cu adulții din jur în jurul vârstei de 4 ani. Este, totuși, corect să vorbim despre „cei patru teribili”, „cei patru furioși” sau chiar „cei patru nenorociți”? Răspunsul vine de la Pauline Dujardin, psiholog specializat în copilărie și familie.
După „teribilii doi” și „trei ani” , vin „teribilii”, „furioșii” sau chiar „nenorociții de patru”! La 4 ani, copilul tău a înțeles că este o persoană diferită de părinții săi și că poate să li se opună.
De asemenea, aceasta este o vârstă plină de energie și de o dorință constantă de a înțelege mediul din jur, dorință pe care o exprimă prin foarte multe întrebări. Pentru părinți, acest lucru e extrem de obositor.
De la 2 ani și până în jurul vârstei de 6 ani, copilul tău trece printr-o etapă de individualizare și opoziție.
„Este o perioadă de construire a propriului eu”, explică Pauline Dujardin, psiholog clinician specializat în copii și familie, notează parents.fr. Acest proces se produce printr-o formă de confruntare, în special cu părinții. Din acest motiv, este frecvent ca un copil de 4 ani să își exprime tot mai des furia și frustrarea, adesea prin plâns.
La 4 ani, copilul tău are un vocabular mult mai bogat pentru a-și exprima opoziția și dezvoltă o gândire proprie, lucru care poate fi destabilizant pentru părinți. Devine și mult mai independent din punct de vedere motric, iar unii părinți au senzația că pierd controlul și că situația îi depășește.
„Nu este ușor să educi un copil”, spune specialista, „dar la această vârstă este foarte important ca părinții să îi ofere repere clare”.
Aceste repere trebuie să răspundă întrebărilor pe care copilul și le adresează despre mediul său. Mă iubesc părinții mei? Sunt în siguranță? Unde sunt limitele?
Între 2 și 6 ani, miza este să îl ajuți pe copilul tău să devină tot mai autonom, dar să menții un cadru sigur. De exemplu, dacă știi că se opune frecvent, nu îi propui să aleagă între a mânca un fel de mâncare sau bomboane, ci între un fel de mâncare cu dovlecei și unul cu roșii. Nu îl lași să decidă dacă își satisface o nevoie de bază, alimentația echilibrată, ci să își exprime preferința între două opțiuni potrivite pentru nevoile sale.
Încearcă și să răspunzi, pe cât posibil cu calm, la numeroasele sale întrebări despre lume.
„Este perfect normal în societatea în care trăim, dar cred că nu copiii sunt cei obositori, ci adulții sunt cei obosiți”, spune psihologul.
A eticheta drept teribili 2, 3 sau 4 ani ai copilului nu este chiar în regulă. O problemă este aceea de a considera disfuncțională o etapă perfect normală din dezvoltarea cognitivă și emoțională a copilului, cu riscul de a-l face să se simtă vinovat.
„Construirea eului are loc rareori în liniște”, spune Pauline Dujardin. „Un copil prea cuminte poate fi, de asemenea, un semn al unei tulburări de dezvoltare”.
Un alt risc major al acestor etichete este să se treacă cu vederea o problemă reală, sub pretextul că este normal ca un copil să se comporte dificil la 4 ani.
„Aceste calificative pot împiedica părinții să ceară ajutor în cazul unei probleme psihomotorii, al unei tulburări de dezvoltare sau al unei tulburări din spectrul autist”, avertizează experta.
Dificultatea este să identifici limita. Oare copilul tău se opune mai mult pentru că își construiește identitatea sau crizele sale de furie ascund o problemă, care ar necesita, pentru binele lui, o evaluare medicală adecvată. Dacă ai cel mai mic dubiu, discută cu medicul pediatru sau cu un psiholog.
Iar dacă este vorba doar despre o etapă mai dificilă în dezvoltarea cognitivă și emoțională a copilului tău, ai răbdare. Se spune că la 5 ani urmează „fantasticii cinci”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
