Anunțul decesului a fost făcut public de Ghiulfer-Aisun Ismail, pe o rețea de socializare. „Cu profundă durere vă aducem la cunoştinţă că Denis, băieţelul de doar 2 ani şi jumătate, aflat în moarte cerebrală, s-a stins din viaţă în cursul nopţii trecute”, a transmis aceasta.
Familia reclamă lipsa îngrijirii după operație
Copilul a fost operat pentru volvulus intestinal, iar familia susține că după intervenție starea lui s-a degradat rapid. Potrivit apropiaților, au apărut septicemia și insuficiența multiplă de organe.
Părinții acuză faptul că, timp de trei zile, nu a existat un consult neurochirurgical și că băiețelul nu ar fi fost evaluat de un medic de gardă timp de 24 de ore. De asemenea, familia reclamă întârzierea intervenției chirurgicale.
Avocata familiei vorbește despre întârzieri și lipsa supravegherii
Avocata Ghiulfer-Aisun Ismail a declarat că au trecut nouă ore din momentul prezentării copilului la Unitatea de Primiri Urgențe și până la operație.
„În ceea ce priveşte băieţelul, a durat nouă ore de la momentul la care copilul a intrat pe secţia de UPU până a ajuns să-i facă o operaţie. Au preferat să-l plimbe pe la ORL pentru că de durere îşi muşcase obrăjiorul, în loc să se facă un CT unde s-au văzut leziunile pe care le avea copilul, iar ulterior, copilul a ieşit în comă indusă din operaţie. Pentru un minor în comă indusă, câte zile a stat, nu a fost văzut de un medic de gardă. Medicul de gardă de pe secţia de ATI nu a fost prezent fizic în seara respectivă, ci a comunicat cu asistentele prin mesaje de WhatsApp”, a spus avocata.
Un alt caz grav, tot la Constanța
În același timp, o fetiță de șase ani se află în moarte cerebrală după o operație de apendicită efectuată la Spitalul Județean Constanța. Copilul este internat în prezent la Spitalul Grigore Alexandrescu din București.
Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța au anunțat declanșarea unei anchete interne în ambele cazuri.
„A fost demarată o anchetă internă. În această dimineaţă s-a întrunit o comisie medicală. S-au solicitat toate documentele în ambele cazuri semnalate şi la acest moment se analizează”, a declarat purtătorul de cuvânt al unității, Crina Kibedi.
Ultimul mesaj al mamei înainte de pierderea copilului, transmis ieri
Mama lui Denis a postat ieri un mesaj pe rețelele de socializare:
„Carusel de emoții...
La prânz tensiune 4, saturație 76, nu mai răspunde la tratament, medicul - nu știm dacă mai rezistă până diseară...
La vizita de seară - tensiune 8, saturație 96...
Medicii se așteaptă oricând...Dar totuși a fost mai ok...
Pentru că este mic, pentru că organele sunt afectate, pentru că edemul cerebral...
Aș întreba oricând medicii care l-au avut în grijă la Constanța, mai ales pe cei fără suflet, cei care ne-au vorbit urât...sau pe cei care ne-au "învinovățit" ca am ajuns târziu cu copilul la medic... Neștiind la câți medici am fost anterior.... Și cum suntem noi ca părinți...
Cum credeți că ne simțim noi? Cum credeți ca luăm noi toate veștile astea? Cum rezistam noi când de la un copil extrem de vesel ajunge în moarte cerebrala? Când mereu ne vin întrebări... și e o ață atât de subțire până să ne învinovățim...
Răspunsul este unul singur acum... Pentru că Dumnezeu există! Pentru că Dumnezeu ne ajută! Denis a sensibilizat pe toată lumea, atât în viață, pentru că este un copil atât de vesel, atât de nastrușnic, dar și în această situație, când a fost totul atât de nedrept...
Ne rugăm în continuare pentru micuțul Denis-Gabriel! Este puternic! Și vom face tot posibilul ca nimeni să nu mai pățească asta, ca atunci când ajungi în urgențe la Constanța, să fie o adevărată schimbare! Noi facem tot posibilul, dar trebuie să se vrea și de sus - Ministerul Sănătăţii - România !
Mulțumim tuturor celor care se roagă pentru noi!”