Încă de la o vârstă fragedă, îi învățăm pe copii că sinceritatea este o valoare puternică. Și este! Totuși, psihologul Milena Gonzalez ne amintește că există momente în care sinceritatea poate fi periculoasă.
Ca părinți, avem responsabilitatea să ne pregătim copiii să reacționeze în situații riscante, chiar dacă asta înseamnă să folosească o „minciună protectoare”.
Milena González identifică, conform Ser Padres, patru situații în care un copil ar trebui să știe să mintă pentru a se proteja. Aceste momente apar în viața de zi cu zi, dar pot deveni periculoase dacă copilul nu știe cum să reacționeze.
În niciun caz nu vorbim despre încurajarea minciunii, dar trebuie să îi învățăm strategii de siguranță: cum să câștige timp, cum să caute ajutor și cum să evite situațiile riscante, spune psihologul.
Învățându-i aceste lucruri, îi ajutăm să fie mai siguri, mai atenți și mai pregătiți, fără a le diminua respectul pentru adevăr. Prin urmare, copilul învață că există momente în care protejarea propriei siguranțe este mai importantă decât a spune tot adevărul.
SURSA FOTO: freepik.com @freepik
Unul dintre cele mai frecvente scenarii pe care le menționează psihologii este acesta: copilul este singur acasă, iar cineva bate la ușă sau sună la telefon întrebând dacă mai este cineva în casă. În astfel de situații, răspunsul copilului ar trebui să fie întotdeauna același: să spună că nu este singur.
Psihologul recomandă să folosească o mică minciună nevinovată, cum ar fi: „Tatăl meu este aici în bucătărie” sau „Mama este în sufragerie”. Scopul este de a crea impresia că un adult se află în apropiere, astfel încât străinii să nu poată identifica și exploata vulnerabilitatea copilului.
Este foarte important ca răspunsul să fie dat dintr-un loc sigur: prin ușa închisă, la fereastră sau prin interfon. Nu deschide niciodată ușa și nu te apropia prea mult de vizitator. Dacă este un apel telefonic, închide imediat după ce ai răspuns, fără a oferi alte detalii.
Exersarea acestui dialog acasă, prin jocuri de rol și cu un ton calm, îl ajută pe copil să învețe să reacționeze automat, fără teamă, și să folosească această strategie doar atunci când este necesar pentru siguranța lui.
A doua situație se întâmplă într-un loc pe care îl considerăm sigur: școala. Milena González recomandă ca părinții să învețe copiii să aștepte întotdeauna în interiorul școlii și să nu stea afară singuri.
Totuși, dacă dintr-un motiv oarecare copilul se află pe stradă și un străin îl întreabă dacă este singur, răspunsul trebuie să fie o mică minciună protectoare.
Psihologul subliniază că este important ca copilul să spună mereu că nu este singur și, dacă este posibil, să indice un presupus adult care îl însoțește: „Tatăl meu este bărbatul de acolo care vorbește cu celălalt bărbat” sau „Mama este profesoara și o aștept”.
Acest gest descurajează pe oricine are intenții nepotrivite, arătând că respectivul copil este supravegheat. Imediat după ce a dat răspunsul, copilul trebuie să se adreseze unui adult de încredere din școală pe care l-a identificat anterior.
Astfel, copilul se simte în siguranță și poate reacționa rapid dacă situația devine riscantă.
Un scenariu clasic de siguranță pentru copii este atunci când un adult necunoscut cere ajutor pe stradă. Niciun copil nu ar trebui să ajute un străin, mai ales dacă cererea implică intrarea într-o clădire, într-o mașină sau într-un spațiu închis fără alți adulți.
Psihologul ne amintește: „Învățați-i că atunci când un adult are nevoie de ajutor, ar trebui să ceară ajutorul unui alt adult”. Chiar dacă cererea pare amabilă sau inofensivă, de exemplu: „O, vino aici, draga mea, ajută-mă cu cumpărăturile acestea grele”, copiii mici nu au capacitatea fizică sau emoțională de a gestiona astfel de situații.
Răspunsul copilului trebuie să fie clar, ferm și rapid: „Nu, mă așteaptă cineva acolo!” Apoi, să plece imediat.
Scopul nu este să-i facem să se teamă de toți oamenii, ci să le oferim o regulă simplă, ușor de reținut, pentru situațiile ambigue care pot fi periculoase.
Exersarea acestui scenariu prin joc acasă ajută copilul să-și interiorizeze reacția fără anxietate, astfel încât să o folosească natural și să se protejeze atunci când este nevoie.
Al patrulea scenariu este probabil cel mai important: copiii trebuie să învețe că zgomotul și distanța sunt aliați atunci când se simt nesiguri sau au un presentiment rău. Psihologul recomandă ca aceștia să știe că pot atrage atenția fără teamă, strigând „Ajutor!” sau chiar afirmații clare precum „Aia nu e mama mea!” sau „Ăla nu e tata meu!”. Astfel, își protejează siguranța și alertează persoanele din apropiere.
Pe lângă zgomot, copilul trebuie să învețe să se retragă fizic din situație: să fugă spre un loc cu alte persoane, să intre într-un magazin sau să se apropie de un adult de încredere.
Psihologul sugerează că un bun punct de reper poate fi o mamă cu un bebeluș, deoarece de obicei este un adult de încredere care îi poate ajuta.
Milena González recomandă să transmitem un sentiment de siguranță: „În această casă, spunem adevărul. Dar vreau să știi că voi fi de partea ta atunci când minți, pentru a te proteja”. Această afirmație le dă copiilor putere și le întărește încrederea.
Predarea onestității rămâne importantă, dar la fel de important este să le oferim instrumente pentru a se proteja. Aceste mici minciuni nevinovate nu contrazic valorile bazate pe adevăr, dimpotrivă, le întăresc. Ele îi ajută pe copii să distingă între situațiile cotidiene și momentele în care siguranța lor este prioritară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
