EXCLUSIV Leca, despre relații, respingere și „sfârșitul lumii” în adolescență, și cum îl legăm de parenting, psihologie și prevenția suicidului

DISCLAIMER: Materialele din cadrul campaniei conștientizarea și prevenția suicidului în rândul copiilor au scop exclusiv informativ și educațional și nu înlocuiesc evaluarea, diagnosticul sau tratamentul oferit de un specialist în sănătate mintală (psiholog, psihiatru, medic). Informațiile prezentate sunt destinate creșterii gradului de conștientizare și prevenție și nu constituie recomandări medicale sau terapeutice individuale. În cazul în care un copil sau adolescent prezintă gânduri suicidare, comportamente de autovătămare sau semne de risc iminent, este foarte important să fie contactat de urgență un specialist sau serviciile de urgență.

Campania promovează responsabilitatea parentală, intervenția timpurie și apelarea la sprijin specializat atunci când situația o impune.

Articol despre relații, respingere și „sfârșitul lumii” în adolescență, și cum îl legăm de parenting, psihologie, psihoterapie și prevenția suicidului? 

Prima relație de cuplu din adolescență nu seamănă cu un episod romantic dintr-un film, ci seamănă cu o inițiere emoțională: intensă, rapidă, totală, adesea trăită fără instrumente de reglare, fără experiență și cu multă rușine. Pentru adolescentul sensibil, respingerea sau despărțirea se simte ca o prăbușire a identității, nu ca o simplă dezamăgire.

În multe familii, suferința afectivă primește etichete care o micșorează: „trece”, „drame”, „ai învățat pentru școală?”, iar copilul rămâne singur cu o durere care îi pare fără capăt.

Rolul articolului rămâne clar: să ajute părintele să înțeleagă mecanismele psihologice din spatele unei iubiri adolescentine, să recunoască semnele de risc, să comunice fără moralizare, să susțină vindecarea și să reducă pericolul de auto-vătămare și suicid atunci când respingerea lovește un adolescent vulnerabil.

CITEȘTE ȘI: Semne presuicidare la adolescenți. Radu Leca: Există o diferență între „drame de vârstă” și o suferință care se adâncește

De ce o respingere în adolescență se trăiește ca „sfârșitul lumii”, deși adultului i se pare „o etapă”?

În adolescență, creierul social funcționează la intensitate maximă: apartenența, acceptarea, imaginea publică și sentimentul de valoare se hrănesc din privirea celorlalți, iar iubirea devine un fel de legitimație internă pentru „sunt dorit, sunt suficient, exist”. Când relația se rupe, adolescentul nu pierde doar un partener, pierde și o poveste despre cine devine, pierde un loc în grup, pierde o sursă de liniște și pierde iluzia controlului. Durerea se simte totală, fiindcă resursele de perspectivă rămân încă în formare, iar experiența de viață nu oferă suficiente dovezi că suferința scade.

În psihoterapie, respingerea se vede ca o activare a sistemului de atașament: corpul intră în alarmă, mintea caută explicații, apare ruminația, apar mesaje compulsive, apare verificarea online, apare nevoia de reasigurare.

În prevenția suicidului, combinația periculoasă se formează când respingerea se unește cu rușinea și izolarea: „nu doar că m-a lăsat, ci eu nu valorez nimic”, iar apoi „dacă vor afla toți, nu mai am unde să merg”.  

Când copilul spune „s-a terminat tot”, tu auzi dramă sau auzi panică reală?  

Ce ai face diferit dacă ai trata durerea lui ca pe o urgență emoțională?

Cum arată un adolescent sensibil în iubire și de ce intensitatea lui îl expune la prăbușire?

Sensibilitatea emoțională aduce empatie, profunzime și loialitate, însă aduce și un sistem nervos care reacționează puternic la pierdere. Un adolescent sensibil se atașează repede, investește mult sens, interpretează gesturi mici ca semne majore, trăiește „noi” înainte să construiască un „eu” stabil. Când partenerul devine centrul reglării emoționale, despărțirea lasă un gol fizic: lipsă de aer, greață, tremur, insomnie, lipsa apetitului, incapacitate de concentrare.

În psihoterapie, limbajul devine simplu: adolescentul nu are „prea multe emoții”, adolescentul are emoții care nu au fost încă îmblânzite prin abilități de reglare. Parentingul eficient nu ridiculizează, nu grăbește vindecarea, nu cere „să-ți treacă”.

Prevenția suicidului cere atenție specială când sensibilitatea se combină cu perfecționism, anxietate socială, istoric de bullying, divorț în familie, pierderi anterioare, traumă, depresie. În astfel de contexte, o iubire adolescentină capătă rol de colac de salvare, iar ruptura se simte ca înec.  

În familia ta, sensibilitatea a fost tratată ca resursă sau ca slăbiciune?  

Ce mesaj despre emoții primește copilul când suferă din iubire?

De ce relația adolescentină ajunge să „distrugă viitorul” când copilul își leagă identitatea de ea?

„Viitorul” se distruge rar printr-o despărțire în sine; viitorul se erodează prin alegeri făcute din frică, dependență afectivă sau rușine. Un adolescent își abandonează prietenii, hobby-urile, somnul, învățatul, sportul, tocmai pentru a ține relația „în viață”. Un alt adolescent acceptă umilințe, minciuni, control sau presiune sexuală, doar ca să nu piardă legătura. Când relația devine singurul loc de validare, apare retragerea din identitatea personală: „dacă nu mă vrea, nu mai sunt nimic”.

În psihoterapie, focusul cade pe reconstruirea sinelui separat de relație, pe limite, pe valori, pe diferența dintre iubire și absorbție.

Prevenția suicidului cere claritate: un adolescent vulnerabil ajunge la gânduri de moarte când crede că pierderea relației înseamnă pierderea sensului, pierderea reputației, pierderea viitorului educațional, pierderea familiei prin conflict. Un părinte reduce riscul când mută accentul de la controlul relației la protecția copilului: somn, mâncare, rutină, conectare, sprijin profesionist.  

Ce a renunțat copilul tău în ultima perioadă „ca să meargă relația”?  

Când auzi „fără el/ea nu sunt nimic”, cum răspunzi fără să contrazici agresiv?

VEZI ȘI: Anxietatea la adolescenți și gândurile negre: Legături, semnale, intervenții. Radu Leca: „Semnele se văd în corp și în comportament”

Cum se vede respingerea în corp și în comportament, nu doar în lacrimi?

Adolescentul nu plânge mereu, uneori se închide, devine irascibil, tace, se uită în gol, stă în pat, evită școala, rupe rutine, mănâncă prea mult sau prea puțin, își schimbă brusc stilul, devine cinic sau agresiv. Sistemul nervos intră în suprasarcină, iar corpul arată asta: insomnie, oboseală, palpitații, dureri de cap, dureri de burtă, greață dimineața, atacuri de panică, senzația că „nu mai suport”.

În psihoterapie, părintele învață să citească semnele ca pe un limbaj al suferinței, nu ca pe „obrăznicie”.

Prevenția suicidului se sprijină pe observarea schimbărilor rapide: scăderea bruscă a notelor, retragerea socială, renunțarea la activități iubite, consum de alcool, nopți pierdute, postări cu disperare, glume despre moarte, împărțirea lucrurilor personale, căutări online despre metode. Durerea relațională se amestecă ușor cu rușinea publică în era rețelelor sociale, iar expunerea digitală transformă o despărțire într-un eveniment fără pauză.  

Ce schimbare concretă ai observat: somn, mâncare, școală, prieteni, ton?  

Ce interpretare alegi: „mă provoacă” sau „se apără de o durere mare”?

Cum se vorbește cu adolescentul după o despărțire fără predici, fără minimizare și fără anchetă?

Conversația utilă începe cu o ancoră: „sunt aici”, continuă cu validare: „înțeleg că doare”, și rămâne în curiozitate: „spune-mi partea cea mai grea”. Adolescenții în criză aud morală ca pe un atac, iar atacul îi împinge în izolare.

În psihoterapie, se recomandă întrebări scurte și reflectare: „ai avut o zi foarte grea”, „ai simțit că ai pierdut tot”, „îți e frică să nu rămâi singur”. Părintele nu repară durerea prin soluții rapide, o repară prin prezență repetată și calm. Un instrument simplu: „Ce ai nevoie acum: să te ascult, să te îmbrățișez, să facem un plan, sau să stau lângă tine în liniște?”.

Prevenția suicidului cere o întrebare directă când apar fraze de deznădejde: „când spui că nu mai are rost, apar gânduri să îți faci rău?”. Întrebarea directă nu „plantează” idei, întrebarea directă reduce singurătatea și crește siguranța.  

Ce replică ai spus din intenție bună, dar a sunat ca respingere: „trece”, „exagerezi”, „ai lecții”?  

Cum ar suna aceeași grijă în cuvinte simple, calde și fără grabă?

Cum se transformă o despărțire într-o criză de suicid și ce semne cer intervenție imediată?

Criza apare când adolescentul intră într-un tunel psihologic: durerea pare infinită, rușinea pare publică, viitorul pare închis, iar sprijinul pare inaccesibil. Trei elemente cresc pericolul: izolarea, impulsivitatea, accesul la mijloace de auto-vătămare. Semne serioase: afirmații despre moarte sau dispariție, mesaje de rămas-bun, autodevalorizare extremă, auto-vătămare, consum de alcool, risc crescut, fugă de acasă, refuz de a mânca sau de a dormi, panică intensă, comportament nesăbuit.

În prevenția suicidului, părintele folosește o regulă clară: siguranța înaintea confidențialității. Când adolescentul se află în pericol, familia contactează urgent ajutor specializat, rămâne cu copilul, reduce accesul la pastile, alcool, obiecte tăioase, discută cu un profesionist, caută evaluare.

În psihoterapie, planul de siguranță se scrie pe o foaie: semne personale, tehnici de calmare, persoane de contact, pași de urgență, motive de a rămâne în viață care au sens pentru adolescent, nu pentru adult. Dacă există pericol imediat, apelarea serviciilor de urgență rămâne un act de grijă, nu o dramatizare.  

Dacă adolescentul ar fi în pericol în seara asta, tu ai ști exact ce număr suni și unde mergi?  

În casa ta există un plan scris de siguranță sau doar speranța că „nu se ajunge acolo”?

Cum ajută psihoterapia adolescentul să își revină fără să își construiască identitatea din relații?

Psihoterapia oferă trei lucruri: limbaj, abilități și relație sigură. Limbajul transformă haosul în ceva numit: doliu, rușine, anxietate, atașament, ruminație, dependență afectivă. Abilitățile aduc pași: respirație, grounding, igienă digitală, oprirea verificării compulsive, toleranță la distres, scrierea gândurilor, restructurare cognitivă, exersarea limitelor, reconectarea cu prietenii și activitățile.

Relația terapeutică repară: adolescentul trăiește o relație în care nu trebuie să performeze pentru iubire. În CBT se lucrează pe gânduri de tip „nu voi mai iubi niciodată”, „nimeni nu mă vrea”, „toți râd de mine”, iar în terapia focalizată pe emoții se lucrează pe acceptarea durerii fără auto-ură.

În terapia de familie se repară comunicarea: părintele învață să fie bază sigură, nu judecător.

Prevenția suicidului rămâne integrată: monitorizare a riscului, plan de siguranță, colaborare cu medic psihiatru când depresia sau anxietatea cer tratament, implicarea școlii când apar absențe sau bullying.  

Copilul tău are un adult sigur în afara familiei, un terapeut, un consilier, un mentor?  

Ce ți-ar fi greu să auzi în terapie despre rolul familiei, dar ar fi vindecător pe termen lung?

Ce face părintele concret ca să protejeze „viitorul” adolescentului fără să interzică iubirea?

Interdicțiile dure cresc clandestinitatea, iar clandestinitatea crește risc. Protecția reală înseamnă limite clare, dialog constant și încredere construită. Părintele stabilește reguli despre somn, școală, timp online, respect, consimțământ, siguranță, fără amenințări și fără umilire.

Părintele urmărește trei repere: menținerea funcționării de bază (somn, masă, școală), menținerea identității separate (prieteni, hobby-uri), menținerea comunicării (check-in zilnic scurt).

În psihoterapie, părintele este încurajat să separe judecata despre partener de grija pentru copil: „nu îmi place cum te tratează” diferă de „nu ai voie să îl vezi”.

Prevenția suicidului cere vigilență după despărțiri, după umiliri online, după violență emoțională, după presiune sexuală, după amenințări de tip „dacă mă lași, fac ceva”. Părintele tratează amenințarea ca pe risc real, implică adulți, cere ajutor specializat, nu negociază cu șantajul. Un adolescent sensibil are nevoie de un părinte suficient de calm încât să spună: „suferința ta are loc aici, nu trebuie să te ascunzi de mine”.  

În casa ta, există reguli care protejează sănătatea, sau există reguli care doar controlează?  

Cum ai arăta grija fără să îl izolezi și fără să îl lași singur cu internetul?

CITEȘTE ȘI: Presiunea școlară și perfecționism, legate direct de prevenția suicidului? Radu Leca: „Da” + un exercițiu de 15 minute, check-in în doi

Părinții care citesc articolul și aplică ideile obțin rezultate simple și solide: înțeleg corect de ce respingerea adolescentină se simte ca o catastrofă reală, recunosc semnele de epuizare, depresie și risc suicidar, răspund cu calm și validare în loc de morală, reduc izolarea prin conversații scurte și constante, construiesc limite care protejează somnul și funcționarea, cer ajutor psihoterapeutic la timp și folosesc un plan de siguranță când apar semnale de pericol. În loc de o luptă cu relația, familia ajunge la o alianță cu adolescentul, iar asta susține vindecarea, maturizarea emoțională și un viitor mai stabil pentru un copil sensibil.

Urmează un exercițiu scris, simplu, de făcut în 10–15 minute, părinte + adolescent. Răspunsurile rămân scurte: DA/NU sau bifați o căsuță. Scopul rămâne conectarea și verificarea siguranței după o respingere/despărțire ori o relație intensă.

Exercițiu: „Check-in după relație” (DA/NU)

Instrucțiuni: Stați la masă, fără telefoane. Adolescentul răspunde primul, părintele răspunde apoi cum crede că ar răspunde adolescentul. La final comparați unde ați bifat diferit, fără ceartă, doar „ajută-mă să înțeleg”.

A) Cum se simte „sfârșitul lumii”
1) În ultima săptămână am simțit că durerea nu se mai termină. DA/NU  
2) Am avut momente în care mi-a fost greu să respir de supărare sau panică. DA/NU  
3) Mi-a fost rușine să spun cuiva prin ce trec. DA/NU  
4) M-am simțit singur chiar dacă erau oameni în jur. DA/NU

B) Identitate și dependență de relație
5) Mi-a trecut prin minte ideea „fără el/ea nu valorez”. DA/NU  
6) Am renunțat la prieteni, hobby-uri sau planuri ca să țin relația. DA/NU  
7) Am acceptat lucruri care nu mi-au plăcut doar ca să nu fiu părăsit. DA/NU  
8) Când eram în relație, mă simțeam mai „eu” doar lângă acea persoană. DA/NU

C) Corp, somn, școală, viață de zi cu zi
9) Somnul meu s-a stricat vizibil (adorm greu / mă trezesc des). DA/NU  
10) Apetitul s-a schimbat mult (prea puțin / prea mult). DA/NU  
11) Mi-e greu să mă concentrez la școală. DA/NU  
12) Am evitat școala, orele sau oamenii fiindcă mi-a fost teamă sau rușine. DA/NU

D) Online și declanșatori
13) Verific contul lui/ei sau mesaje vechi des, aproape automat. DA/NU  
14) O postare, o poză sau un zvon online m-a dărâmat în ultimele zile. DA/NU  
15) Am primit presiuni, amenințări sau șantaj emoțional (inclusiv „dacă mă lași…”). DA/NU

E) Sprijin și comunicare
16) Am cel puțin un adult cu care pot vorbi fără frică de judecată. DA/NU  
17) Când părintele întreabă „cum ești?”, simt mai mult ajutor decât control. DA/NU  
18) Mi-ar prinde bine să vorbesc cu un psiholog/consilier. DA/NU

F) Siguranță (întrebări serioase, fără ocolișuri)
19) În ultimele două săptămâni au apărut gânduri de genul „aș vrea să dispar”. DA/NU  
20) Au apărut gânduri de a-mi face rău. DA/NU  
21) Am făcut ceva ca să mă rănesc (tăieturi, lovituri, arsuri, altceva). DA/NU  
22) Am un plan, o metodă sau un moment în minte. DA/NU

 Mini-rezultat (se bifează împreună)
- Dacă la 19–22 apare DA, discuția se oprește aici și se trece la siguranță: rămâneți împreună, îndepărtați alcool/pastile/obiecte tăioase, sunați un specialist sau mergeți la urgențe.  
- Dacă la 5–8 apar multe DA, focus pe identitate: prieteni, activități, rutină, limite sănătoase.  
- Dacă la 9–12 apar multe DA, focus pe bază: somn, mâncare, școală, reducerea stresului.  
- Dacă la 13–15 apar multe DA, focus pe igienă digitală: pauze, mute/unfollow, reguli de scroll.

Două întrebări finale (tot DA/NU)
23) În seara asta am nevoie de companie, nu de soluții. DA/NU  
24) În următoarele 48 de ore am nevoie de ajutor suplimentar (psiholog/medic/consilier). DA/NU

PărințișiPitici.ro, împreună cu psihologul Radu Leca, lansează prima campanie de conștientizare dedicată părinților de adolescenți privind riscul suicidar și prevenția tentativelor de suicid. Campania este susținută de Asociația Happy Minds și de Alianța Română de Prevenție a Suicidului.