Deputatele și senatoarele din cadrul Partidului Social Democrat au anunțat marți lansarea unui proiect legislativ menit să întărească cadrul legal pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor. Una dintre propunerile centrale este introducerea infracțiunii de femicid ca o categorie distinctă în Codul Penal.
Inițiativa pleacă de la o realitate gravă: în România, o persoană devine victimă a violenței la fiecare 12 minute, iar două treimi dintre aceste acte sunt îndreptate împotriva femeilor.
Mai mult, 80% dintre copiii abuzați sexual sunt fete.
Cazuri dramatice, precum cel al Teodorei, femeia însărcinată împușcată în plină zi pe stradă, zguduie societatea, dar astfel de tragedii nu mai pot fi considerate excepții.
„Ele evidențiază necesitatea îmbunătățirii legislației și întăririi mecanismelor de prevenție - și cer un răspuns urgent, clar și ferm din partea statului”, se precizează în comunicatul oficial.
Parlamentarele PSD și-au luat angajamentul de a promova un set de legi care să ofere o protecție reală femeilor, să impună pedepse proporționale și să sporească siguranța victimelor.
„În acest sens, este analizată oportunitatea reglementării explicite a infracțiunii de femicid, în acord cu prevederile Convenției de la Istanbul, ratificată de România, precum și cu bunele practici europene”, precizează sursa.
În perioada următoare, va fi demarat un proces larg de consultare interinstituțională, care va include reprezentanți ai Ministerului Justiției, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Public, Ministerului Sănătății, precum și specialiști din societatea civilă, mediul academic, drept penal și experți în violență domestică.
De asemenea, vor fi invitați parlamentari din toate partidele, într-un efort comun de a găsi soluții eficiente, dincolo de partizanate.
„Considerăm că este momentul ca România să facă un pas hotărât înainte în combaterea violenței împotriva femeilor. Incriminarea distinctă a femicidului în Codul Penal nu este doar un gest simbolic - este un semnal de responsabilitate, de asumare și de solidaritate instituțională”, subliniază reprezentantele PSD.
„Această propunere legislativă reflectă voința parlamentarelor PSD de a construi un cadru legal coerent, previzibil și aplicabil, în care noțiunea de «femicid» să fie clar definită și sancționată distinct, în recunoașterea gravității și caracterului discriminatoriu al acestei forme extreme de violență de gen.
Inițiativa este inspirată și de reformele adoptate în state membre ale Uniunii Europene, precum Croația, Cipru și Malta, care au introdus în legislație infracțiunea de femicid - ca semnal al unei noi paradigme juridice în apărarea drepturilor fundamentale ale femeilor”, se mai arată în comunicat.
La finalul consultărilor, parlamentarele PSD își propun să creeze o legislație fără lacune sau interpretări dubioase, care să ofere autorităților și instanțelor instrumente clare și eficiente și să arate că statul român se angajează ferm să garanteze fiecărei femei dreptul la viață, demnitate și siguranță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.