Mama copilului de 2 ani găsit mort în locuință la Galați, reținută după externarea de la psihiatrie. Acuzație: omor calificat

Fetiță de 4 ani, moartă într-o mașină în parcare la un mall. Anchetă în desfășurare la Craiova
Mama copilului de 2 ani găsit mort în locuință la Galați, reținută după externarea de la psihiatrie. Acuzație: omor calificat / FOTO: freepik.com @daniel-007
Femeia de 22 de ani din Galați, al cărei băiețel de 2 ani a fost găsit mort în apartament, a fost reținută de anchetatori după ce a fost externată dintr-o unitate de psihiatrie. Procurorii o cercetează pentru omor calificat și rele tratamente aplicate minorului.

Mama copilului a fost internată într-un spital de psihiatrie în urmă cu două săptămâni, chiar în ziua în care autoritățile au intervenit la locuință și au descoperit trupul neînsuflețit al băiatului.

Medicii au precizat atunci că tânăra se afla într-o stare severă de depresie.

În momentul în care ușa apartamentului a fost forțată de autorități, în locuință se aflau mama și cei trei copii ai săi. Printre ei era și băiețelul de 2 ani, care decedase între timp. Alături de el se aflau sora sa geamănă și fratele mai mare, în vârstă de 5 ani. Toți cei trei copii sufereau de afecțiuni medicale.

CITEȘTE ȘI: Caz cutremurător în Galați. Un copil de 2 ani a fost găsit mort în locuință, iar ceilalți doi frați au fost transportați la spital

Procurorii au cerut expertiză psihiatrică

Anchetatorii au întâmpinat dificultăți în timpul audierilor, motiv pentru care au solicitat efectuarea unei expertize psihiatrice.

Potrivit informațiilor din anchetă, procurorii ar avea indicii că femeia avea discernământ în perioada în care copiii au fost lăsați fără îngrijirea necesară. Din acest motiv, dosarul este instrumentat sub acuzațiile de omor calificat și rele tratamente aplicate minorului.

VEZI ȘI: Cum ar fi ajuns să moară de foame un copil de doi ani, cu frații și mama lângă el? Noi date din ancheta de la Galați

Cei doi copii au fost preluați de Protecția Copilului

Între timp, cei doi frați care au supraviețuit au fost preluați în regim de urgență de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați.

Copiii au fost plasați în grija unui asistent maternal, unde beneficiază de supraveghere și îngrijire. Mama acestora urmează să fie prezentată instanței cu propunere de arestare preventivă.

Mamă și jurnalist, Loredana oferă o voce echilibrată pentru toți părinții care vor să își înțeleagă mai bine copiii. Scrie despre parenting cu sensibilitatea unei mame și rigoarea unui jurnalist, din experiența reală, consultă specialiști, verifică informațiile și selectează doar ceea ce este cu adevărat util pentru familie.
Alte știri
x close