Federațiile sindicale din învățământ critică dur planurile Ministerului Educației: norme mai mari, comasări de școli, disponibilizări și măsuri luate „pe ascuns”.
Sindicatele din educație avertizează că măsurile propuse de Ministerul Educației pentru învățământul preuniversitar riscă să arunce sistemul într-un „haos total”.
Două dintre cele mai mari federații sindicale din domeniu, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația „Spiru Haret”, și-au exprimat public nemulțumirea, subliniind că impactul acestor decizii va fi resimțit nu doar de cadrele didactice, ci și de sute de mii de elevi și familiile acestora.
„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret, în numele salariaţilor ale căror interese le apără, îşi exprimă profunda nemulţumire faţă de măsurile pe care Ministerul Educaţiei şi Cercetării urmează să le ia, măsuri care vor afecta nu doar angajaţii din învăţământul preuniversitar, ci şi sute de mii de copii. În goana pentru diminuarea deficitului bugetar, se iau măsuri haotice şi chiar iresponsabile...”, se arată în comunicatul de presă transmis joi.
Unul dintre cele mai criticate aspecte este lipsa totală de transparență cu care au fost luate aceste decizii. Sindicaliștii susțin că nu au fost consultați și că, în ciuda apelurilor către președintele țării și ministrul Educației, au fost tratați cu indiferență.
„Este revoltător faptul că aceste măsuri au fost luate în spatele uşilor închise, iar atunci când au apărut anumite informaţii şi au cerut explicaţii, atât preşedintelui României, cât şi ministrului Educaţiei, li s-a spus să nu se ia după zvonuri”.
Printre cele mai controversate măsuri se află creșterea normei didactice cu două ore, iar pentru profesorii cu grad didactic I și experiență de peste 25 de ani, chiar cu patru ore.
„Din păcate, ministrul Educaţiei a căzut în capcana unor funcţionari care i-au prezentat nişte calcule matematice simpliste (...). Calculul matematic nu are nicio legătură cu realitatea”.
Sindicatele spun că astfel de modificări vor genera un val de disponibilizări, vor afecta calitatea actului educațional și vor duce la un nou val de profesori care își vor căuta locul în afara sistemului.
Un alt argument vehiculat public este acela că profesorii din România ar avea cele mai mici norme de predare din UE, o idee pe care sindicaliștii o resping categoric.
„Considerăm că această afirmaţie este falsă deoarece, din datele noastre, norma de predare la gimnaziu şi liceu în România este peste media Uniunii Europene”.
Un alt punct fierbinte îl reprezintă planurile de comasare a circa 700 de unități școlare, care ar urma să dispară sau să fie absorbite de alte instituții. Măsura implică riscuri serioase, spun sindicaliștii: disponibilizări, haos administrativ și impact major asupra copiilor din zonele rurale.
„Au Ministerul Educaţiei şi Guvernul garanţia că acelor elevi, care vor merge la distanţe apreciabile, li se vor asigura mijloace de transport? Sau li se aplică principiul se descurcă fiecare cum poate?”
„De asemenea, creşterea efectivelor de elevi/preşcolari la grupe/clase va avea efecte negative evidente asupra calităţii actului educaţional”.
Cele două federații sindicale solicită realizarea de urgență a unor studii de impact în fiecare județ înainte ca orice măsură să fie pusă în aplicare. În lipsa acestora, avertizează că urmează proteste.
„Facem un apel public către Ministerul Educaţiei şi Cercetării să sprijine educaţia şi să nu ia măsuri care să o afecteze iremediabil! În caz contrar, nemulţumirile justificate ale salariaţilor din învăţământ se vor transforma în scurt timp în furie şi revoltă şi nu trebuie să surprindă că i se va cere demisia domnului ministru chiar în faţa sediului MEC”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.