„A fost o săptămână dificilă care a început cu audieri în comisiile Parlamentului privind proiectul de buget pentru Ministerul Educaţiei şi Cercetării. A continuat cu dezbaterea întregului buget în plenul Parlamentului, pe lângă activitatea curentă din minister”, și-a început ministrul Mihai Dimian mesajul de pe pagina de Facebook.
Simulările naționale
Ministrul aduce în discuție participarea la simulările pentru evaluarea națională:
„S-au desfăşurat şi simulările pentru probele scrise din cadrul evaluării naţionale, la care au participat 97,8% din totalul unităţilor de învăţământ cu nivel gimnazial, iar de luni încep simulările pentru probele scrise din cadrul examenului naţional de bacalaureat, la care şi-au anunţat participarea, până ieri, 95,6% din totalul unităţilor cu nivel liceal”.
Mesajul ministrului include și un punct important:
„Le mulțumesc tuturor cadrelor didactice care, indiferent de sarcinile avute în organizarea și desfășurarea acestor simulări, au contribuit și contribuie la derularea acestui demers important realizat în interesul elevilor, pentru evaluarea nivelului de pregătire actual, identificarea eventualelor lacune în pregătire și familiarizarea acestora cu condițiile de desfășurare a examenelor naționale din vara acestui an”.
Această recunoaștere vine într-un moment în care profesorii duc o parte mare din presiune. Ei organizează, supraveghează, corectează și în același timp predau materia curentă.
Un mesaj simbolic într-un moment tensionat
La finalul mesajului, ministrul adaugă un element diferit:
„P.S. Astăzi este şi Ziua Internaţională a Poeziei. La Mulţi Ani tuturor celor care îndrăgesc poezia! Am ales pentru astăzi o carte a regretatului profesor Matei Călinescu: `Înainte de sfărşit e totdeauna prea devreme`”
CITEȘTE ȘI:
Ministrul Educației cheamă sindicatele la negocieri în plin boicot al simulărilor