După ani petrecuți la catedră, o profesoară a luat o decizie surprinzătoare pentru propriii ei copii. Iată de ce a părăsit sistemul pentru a-i educa acasă.
„După 12 ani de educație publică, am urmat o facultate privată de prestigiu și apoi am obținut un master în pedagogie. M-am întors în școala publică ca profesor și am predat timp de un deceniu la trei niveluri diferite de clasă.
Am lucrat cu elevi de școală primară într-un district școlar bine finanțat, cu părinți implicați. Școlile erau curate și luminoase, iar în multe zile iubeam meseria mea și eram mândră de comunitatea noastră. Și totuși, nu mi-am dorit ca propriii mei copii să învețe acolo”, povestește profesoara Maggie Monroe în rubricile Your Tango.
„Nu știu statistici oficiale despre câți profesori din școala publică aleg să își educe copiii acasă, dar întâlnesc frecvent foști colegi în comunitatea de homeschooling.
Unii fac această alegere din dragoste pentru copii și dorința de a petrece mai mult timp cu ei. Eu cred însă că este important de ascultat o categorie de oameni care și-au dedicat cariera unui sistem pe care, în final, l-au respins pentru propriii copii”, spune profesoara.
„Cred cu tărie în necesitatea unui sistem public de educație puternic. Homeschooling-ul nu este o soluție pentru toate familiile, iar sistemul actual funcționează pentru unii copii. Însă pentru la fel de mulți, nu.
Problemele pe care le-am văzut nu provin de la profesori, cei mai mulți muncesc peste program, fără a fi plătiți pentru orele suplimentare. În districtul meu, era normal ca profesorii să lucreze dimineața devreme, seara târziu și în weekend, încercând să țină pe linia de plutire un sistem care se prăbușește”, mai explică Maggie Monroe.
„În SUA, învățăm fiecare copil, indiferent de nivelul său academic sau emoțional. Dar numărul de cadre de sprijin nu ține pasul. În cei 10 ani de predare, nu am avut niciodată sub 26 de elevi într-o clasă și niciun asistent”, susține profesoara.
Acest lucru limitează timpul pe care îl poți dedica elevilor cu dificultăți, iar diferențierea lecțiilor devine aproape imposibilă.
Copiii stau la școală cel puțin 6 ore pe zi, 160 de zile pe an. Și totuși, profesorii simt că nu au timp suficient să predea. Ziua de școală este fragmentată de exerciții de evacuare, serbări, pauze, conferințe cu părinții, zile libere și alte întreruperi care reduc drastic timpul de predare real.
La fiecare schimbare de conducere la nivel de stat, standardele educaționale se modifică, manualele se rescriu, apar programe-pilot. Profesorii abia se obișnuiesc cu un set de materiale, când totul se schimbă din nou.
„Cred că un set imperfect de materiale folosit consecvent ar fi mai bun decât o succesiune de programe perfecte implementate pe jumătate și apoi abandonate”, susține profesoara.
Știm că adolescenții au nevoie de mai mult somn, dar liceele încep devreme și adaugă ore opționale dimineața. Știm că cei mici au nevoie de multă joacă, dar îi împovărăm cu cerințe academice tot mai mari. Știm că toți copiii au nevoie de timp liber, dar le umplem zilele cu școală și activități extracurriculare.
Aplicarea reală a cercetărilor ar cere o schimbare culturală pe care încă nu o facem.
Discuția despre siguranță se concentrează pe atacuri armate, dar realitatea este că unii copii pot fi prădători pentru colegii lor, adesea din cauza traumelor proprii. Zone precum toaletele, colțurile curții sau partea din spate a autobuzului sunt slab supravegheate și pot deveni spații de bullying sau expunere la conținut nepotrivit.
Siguranța nu înseamnă doar prevenirea violenței armate, ci și protecția împotriva comportamentelor traumatizante între elevi.
Abia când mi-am văzut copiii educați acasă am realizat cât de mult se bazează școala pe conformism și obediență. Copiii mei sunt respectuoși, dar nu acceptă autoritatea doar pentru că „așa trebuie”.
În școli, nevoia de a controla clase mari duce la cultivarea supunerii și la eliminarea celor care gândesc diferit. Dacă vrem să formăm minți creative, trebuie să renunțăm la tiparul „toți la fel”.
Nu știam că îmi cresc copii neurodivergenți până când nu am început homeschooling-ul. Sistemul școlar recompensează un singur tip de performanță academică, ignorând punctele forte unice ale copiilor cu dislexie, autism sau alte particularități.
În loc să cultivăm abilitățile speciale pe care acești copii le au, ne concentrăm doar pe „corectarea” dificultăților.
„Mă gândesc uneori să mă întorc la predare, mai ales că există o criză de profesori. Dar mă întreb dacă aș putea lucra din nou într-un sistem pe care îl consider structural defectuos.
Homeschooling-ul nu a fost perfect, dar a fost cea mai bună opțiune pentru familia mea. Cred în continuare în nevoia unui sistem public puternic, dar schimbarea nu va veni din mai multe teste sau standarde noi. Avem nevoie de o schimbare profundă de viziune, finanțare și priorități, ca națiune. Iar eu voi fi acolo când vom fi pregătiți”, conchide profesoara.
O învățătoare din Timiș a decedat după ce a aflat că își pierde postul. A suferit un AVC
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil