Oana Moraru, despre concursurile din primar și „fetișul” excelenței: „Elevii îngrășați mecanic resimt din plin costurile în gimnaziu!”

Unul dintre cele mai râvnite modele de cadre didactice de către părinții români este cel al dascălului extrem de autoritar, concentrat exclusiv pe performanța academică. Este vorba despre acea doamnă la clasa căreia „nu mișcă nimeni, lucrează mult pe excelență, le dă de scris și dictări de la clasa pregătitoare”. În acest mediu, toată lumea este presată să facă față unui ritm alert, iar „cine nu face față e meditat”.

Deși o astfel de abordare poate genera rapid rezultate vizibile, experta în parenting și educație Oana Moraru avertizează, în cadrul podcastului Părinți Cuminți, că ea vine cu o toxicitate uriașă pentru dezvoltarea copiilor. Acest tip de cadru didactic, adesea lipsit de inteligență socio-emoțională, „creează între copii ierarhii intelectuale academice mai direct sau mai indirect, îi cam rușinează de câte ori greșesc, îi admonestează”.

Mai mult, aceste învățătoare evită provocarea pedagogică: „dacă le ceri să lucreze și cu copilul mediu, mediocru, slab, nu vor să-și bată capul” și preferă să lucreze comod doar cu acei elevi susținuți masiv de familii.

Perioada 6-12 ani, fereastra complexelor de inferioritate

Presiunea competiției impusă de la o vârstă fragedă intră în contradicție directă cu modul în care se dezvoltă creierul uman. Oana Moraru face referire la descoperirile din neuroștiință și explică faptul că „intervalul 6-12 ani este cel în care, pentru tot restul vieții, copilul acumulează complexe de inferioritate sau superioritate, lucruri care ne conduc pe pilot automat”.

Aceste complexe apar tocmai pentru că elevii au fost comparați constant, măsurați, umiliți și certați.

Din acest motiv, introducerea competiției în școala primară este o eroare fundamentală de sistem.

„Nu introduc toxicitatea concurenței și a competiției prea devreme, o introduc după 12 ani, dacă și numai dacă în intervalul ăsta am învățat să greșesc, am învățat să nu-mi fie frică de greșeală, am învățat să perseverez, să nu mă las”, explică Oana Moraru.

Competiția este potrivită abia după vârsta de 12 ani, „când sistemul s-a copt”, iar anii anteriori ar trebui să fie exclusiv un „șantier al procesului de formare”, nu o goană după măsurarea rezultatelor.

Părinții care „bagă lemne pe foc” și sacrificarea copilăriei

Această presiune nu ar exista fără complicitatea și anxietatea familiilor. Părinții români sunt „speriați că sistemul e nesigur, e neclar” și aleg soluția aparent cea mai sigură: „hai totuși să merg pe palierul ăsta în care bag lemne pe foc și-l forțez pe ăsta al meu, că ceva trebuie să iasă”.

Acest parteneriat toxic între părintele ambițios și învățătoarea de „excelență” generează copii care cresc strict sub ierarhia comenzilor. Deși ei „sunt performanți, scriu mai repede, mai bine, poate citesc, au mai multă organizare în pagină”, ei nu au „timp de joacă, de relaționare, totul este s-o mulțumesc pe doamnă”.

Efectele psihologice sunt devastatoare: copiii dezvoltă o „deprindere de a sta mereu în alertă, de a nu se simți suficient, de a se simți în rușine”. Mai târziu, când ajung la gimnaziu sau liceu, acești elevi, „îngrășați mecanic” de meditații și presiune, resimt din plin costurile acestei metode: „îmi sacrific copilăria, joaca, simt mereu că urc un munte în spatele celorlalți, simt mereu că nu sunt suficient”.

Inteligența emoțională, adevărata cheie a succesului în viața de adult 

Cea mai tragică ironie a acestui „pompat academic” este că nu el asigură succesul copilului la maturitate. Părinții uită o regulă fundamentală pe care Moraru ar dori să o așeze deasupra tuturor elevilor: „Visurile copiilor noștri ca adulți în viitor se îndeplinesc doar pe baza inteligenței emoționale și sociale, să nu credeți că pompatul academic și instructajul bun de altfel este singura cale de reușită în viață”.

Chiar dacă un copil ajunge olimpic național la matematică, absența inteligenței socio-emoționale îl va sabota profesional și personal. Fără aceste abilități, „n-o să ajungi departe, o să ajungi [...] într-o echipă unde toată lumea te bârfește că nu te conectezi cu oamenii, nu știi, ești egoist, egocentric”.

Dincolo de performanțele afișate ostentativ, esența stării de bine este dată de calitatea relațiilor noastre, astfel încât adultul hiper-competent dar inadaptat emoțional „o să fie nefericit, chiar dacă e foarte competent”.

Astăzi, mai mult ca oricând, abilitatea de a colabora, de a îndura frustrări și de a construi conexiuni este cea care deschide ușile, fiind abilități socio-emoționale „pe care noi nu le construim în România” tocmai din cauza obsesiei pentru note.

CITEȘTE ȘI:

Generația suprastimulată. Problemele de concentrare ale copiilor au devenit o veritabilă epidemie. Oana Moraru arată de ce

Primii ani de școală sunt decisivi pentru scris, citit și socotit. Oana Moraru: „Acestea își au fereastra de oportunitate în primii de viață”

De ce „mănâncă” copiii litere la dictare. Explicația Oanei Moraru: „Nu mai avem învățătoare formate așa clasic și structurat”

„E plină țara de părinți învrăjbiți!” Oana Moraru explică singura soluție pentru clasele cu copii impulsivi

Centrele educaționale pentru preşcolari şi grădinițele private s-au înmulțit în ultimii ani. Oana Moraru: „Puține îndrăznesc să vorbească despre formarea limbajului, a gândirii, a logicii matematice”