Mamele care revin la muncă se confruntă cu un coșmar: Hărțuire și concedieri la întoarcerea din concediul de creștere a copilului

Aproape 135.000 de mame și tați sunt așteptați să revină în câmpul muncii în anul 2025, după un concediu de creștere a copilului (CCC) care poate varia de la câteva luni la doi ani. Dintre aceștia, 85% sunt mame. Însă, în loc de politici publice care să faciliteze această tranziție vulnerabilă, statul român oferă doar discursuri despre eficiență financiară și măsuri luate „din pix”, se arată într-un amplu reportaj realizat de jurnalista Diana Oncioiu, la Starea Nației.

Recent, guvernul condus de Ilie Bolojan a decis reținerea contribuției la sănătate (CASS) din indemnizația pentru creșterea copilului și a justificat măsura ca o necesitate pentru redresarea finanțelor publice. Declarațiile premierului subliniază o viziune pur contabilă asupra maternității: „Ne place că nu ne place și mămicile în perioada în care au un copil mic au nevoie de servicii medicale importante și atunci [...] trebuie să contribuie cu sumă infim de mică raportat la beneficiile pe care sistemul medical le pune în practică”.

Mai mult, premierul a minimalizat problemele sistemice: „Știți că România are unul dintre cele mai lungi concedii de maternitate din Europa, nu are nicio țară mai lung decât România”.

Această abordare demonstrează o „sărăcie crasă de idei în materie de înțelegere și soluționare a problemelor prilejuite de maternitate”, subiectul fiind redus strict la o discuție despre risipa bugetară.

Realitatea cruntă a întoarcerii la muncă: 69% dintre mame trăiesc un coșmar

Deși legea privind egalitatea de șanse din 2015 obligă angajatorii să ofere mamelor revenite din CCC programe de reintegrare de minimum cinci zile și să le acorde toate beneficiile salariale apărute în perioada suspendării contractului, realitatea din companii este cu totul alta.

Potrivit studiului „Ce rost are mama în România”, realizat în 2024 de Andra Pintican pe un eșantion de 1.500 de femei, 69% dintre mamele care se întorc la muncă spun că au avut o experiență negativă de reintegrare. Doar 31% evaluează experiența ca fiind una pozitivă. Femeile descoperă că angajatorii nu mai vor să le reintegreze și că le încalcă flagrant drepturile.

Deși o femeie nu este „mai mult mamă și mai puțin profesionistă la locul de muncă”, deciziile arbitrare ale șefilor le anulează adesea parcursul profesional. Aproximativ 90% dintre mamele cu care jurnaliștii au discutat nu au beneficiat de niciun program de reintegrare profesională între 2019 și 2024.

Poveștile mamelor: Hărțuire, retrogradare și presiune psihologică

Cazurile documentate ilustrează un peisaj al abuzului tăcut:

Andreea a revenit la muncă în 2022, când copilul ei avea doar cinci luni și jumătate. Deși legea îi permitea două ore de pauză pentru alăptare, angajatorul a vrut să o descurajeze: i-a anulat mărirea de salariu promisă înainte de naștere și a forțat-o să vină zilnic la birou, deși ea lucra de acasă de la începutul pandemiei.

Maria a început munca la finalul lui 2021, când fiul ei avea trei luni. Fără un program de reacomodare, a fost lăsată să lucreze doar în intervalele 05:00-07:00 dimineața, după-amiaza și seara, fiind umilită de angajatorul care i-a reproșat: „Ce faci tu într-o săptămână, eu pot să fac într-o oră”.

Flavia, asistentă la terapia intensivă a unui spital public, a revenit după un an și nouă luni de concediu. A fost aruncată direct în turele de noapte pe care le făcea înainte să devină mamă, fără nicio mărire salarială și fără reintegrare. Așa cum povestește, „avea nevoie să stea cineva pe lângă ea măcar o săptămână [...] pentru că trecuseră doi ani de când nu mai pusese o branulă”.

Când presiunile nu funcționează, se ajunge la concedieri

O analiză a platformei Rejus.ro arată că, între 2019 și 2025, au existat 43 de procese intentate de mame pentru concedieri abuzive la revenirea din CCC. 75% dintre aceste procese au fost câștigate de mame, instanțele au obligat angajatorii la repunerea pe post și plata daunelor morale.

Totuși, costurile unui avocat și durata proceselor (în medie un an și jumătate) reprezintă bariere financiare majore pentru femeile vulnerabile, fapt demonstrat de faptul că doar patru dintre aceste procese au fost deschise de angajate din categoria „gulerelor albastre” (precum croitorese sau vânzătoare).

Statul e orb și surd: Controale inexistente și oficiali care fug de răspundere

Teoretic, statul ar trebui să aibă mecanisme de control prin Inspecția Muncii (ITM). Practic, aceste mecanisme sunt inexistente pentru mamele care revin după un an sau doi de CCC. Controalele ITM se concentrează exclusiv pe aplicarea OUG 96/2003, care protejează doar femeile gravide, lăuzele sau pe cele care alăptează.

Inspectorii muncii nu verifică dacă firmele au în regulamentul intern programele de reintegrare profesională obligatorii prin lege.

Cifrele controalelor sunt de-a dreptul revoltătoare: 45% din verificările făcute la nivel național între 2019 și 2025 s-au concentrat în doar trei județe (Constanța, Harghita și Hunedoara). În județul Bistrița-Năsăud au existat doar 2 controale în șapte ani, în Olt au fost 7, iar în Prahova și Timiș abia 13, respectiv 11 controale.

Mai mult, în anul 2024, verificările au scăzut la jumătate față de anii precedenți.

Când oficialii sunt trași la răspundere, aceștia se ascund. Mihail Adrian Oprescu, inspector general de stat adjunct și secretar general la Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse (ANES) – instituția teoretic responsabilă pentru legea din 2015 – a refuzat în cadrul reportajului să comenteze lipsa controalelor. Contactat telefonic, oficialul a spus: „Dacă aveți orice întrebare legată de ANES [...] vă rog să vă adresați și vă răspund cu drag. [...] Nu se face prin această procedură, vă rog frumos, nu se face, să știți”.

De cealaltă parte, ministrul Muncii, Florin Manole, a recunoscut colapsul sistemului: „Recunosc această limită de acțiune și de capacități ale Ministerului Muncii”. Ministrul a dat vina pe lipsa de personal și a spus că din 2008 până în 2026 Inspecția Muncii din București a pierdut 50% dintre angajați, dar a aruncat săgeți și către subordonați: „Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse nu mă mulțumește din punct de vedere al activității pe teme legate de muncă”.

În concluzie, reintegrarea mamelor pe piața muncii rămâne un subiect tabu în societatea românească. Femeile sunt lăsate singure să lupte pentru a demonstra că absența lor justificată nu este un „minus” în activitatea lor profesională. Până când statul nu va dezvolta politici reale și mecanisme de sancționare a abuzurilor angajatorilor, concluzia rămâne una amară: „Astăzi nu există țară pentru mamele care se întorc la serviciu”.