La reuniune au fost prezenţi Carter Johnson, directorul de strategie la American Councils for International Education, şi Valerie Frank, directorul senior al FLEX, din partea SUA, iar din delegaţia română au mai făcut parte de ambasadorul României la Washington Andrei Muraru, rectorul Remus Pricopie şi consilierii prezidenţiali Diana Punga şi Ana-Maria Geană, anunță Agerpres.
„România este unul dintre cei mai importanţi aliaţi ai Americii în Europa, iar oamenii care vor defini viitorul acestei alianţe sunt astăzi la liceu. Programul FLEX investeşte în aceşti viitori lideri - diplomaţi, ofiţeri militari şi factori de decizie care vor hotărî chestiuni esenţiale pentru securitatea americană.
Decizia României de a cofinanţa acest program este un semnal pentru Washington că Bucureştiul tratează cu seriozitate această investiţie, iar American Councils este mândră să fie partenerul de implementare, ajutând la construirea acestui viitor încă de astăzi.
Am fost la fel de încurajaţi de conversaţia de astăzi despre direcţiile noastre viitoare - şi aşteptăm cu nerăbdare să explorăm noi domenii de colaborare în problemele care contează cel mai mult pentru ambele ţări”, a declarat Lisa Choate.
Mirabela Grădinaru: „Această conversaţie este abia a început”
La rândul său, Mirabela Grădinaru a afirmat că „parteneriatul României cu Statele Unite nu este retoric - este construit pe încredere, iar încrederea este construită pe oameni. Fiecare absolvent FLEX care ajunge să activeze în guvern, în armată sau în viaţa publică poartă cu sine cunoştinţe despre America care nu pot fi învăţate dintr-un manual. Acesta este un atu strategic pentru ambele ţări, iar co-investiţia României în acest program reflectă exact această convingere. Nu doar finanţăm un schimb de experienţă, investim în viitorul alianţei.
Sunt recunoscătoare American Councils pentru dedicarea şi profesionalismul cu care au construit şi susţinut acest program în România şi am fost încurajată astăzi de deschiderea lor de a lucra alături de noi la provocările care contează cel mai mult pentru familiile de români în prezent, inclusiv protejarea tinerilor noştri de pericolele dependenţei de tehnologie. Această conversaţie este abia a început”.
După încheierea reuniunii, Mirabela Grădinaru a urmărit o simulare dinamică de diplomaţie internaţională, susţinută de peste 100 de elevi de liceu din întreaga lume, în cadrul programului Kennedy-Lugar Youth Exchange and Study (YES), finanţat de guvernul SUA.
O delegaţie oficială a României participă, la Washington D.C., la summitul inaugural al unei coaliţii globale dedicate educaţiei digitale a copiilor, organizat la iniţiativa Primei Doamne a Statelor Unite ale Americii, Melania Trump, care i-a adresat o invitaţie Mirabelei Grădinaru, partenera de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan.