„Orar mascat”: Program în 3 schimburi în unele școli. Reacţia ministrului Educaţiei

Data publicării:
Loredana Iriciuc
Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Categorie: Social
„Orar mascat”: Program în 3 schimburi în unele școli. Reacţia ministrului Educaţiei / FOTO: freepik.com @standret
„Orar mascat”: Program în 3 schimburi în unele școli. Reacţia ministrului Educaţiei / FOTO: freepik.com @standret

Două școli din Capitală aplică un orar împărțit în trei tranșe, deși legislația nu permite un astfel de program. Situația a fost semnalată public, însă Ministerul Educației nu comentează problema fără o plângere oficială din partea părinților.



La o școală din București, lucrările de extindere și consolidare au dus la împărțirea orarului în trei schimburi. Elevii încep cursurile la orele 08:00, 11:20 și 13:00. Clasele a treia se află la mijlocul acestui program.

Nemulțumiți, părinții au strâns semnături pentru a cere explicații conducerii.

„S-au strâns peste 130 de semnături pe care le-am trimis pe mail direcțiunii ca să ne răspundă, de atunci nu am primit niciun răspuns. Domnul director adjunct ne îndeamnă să căutăm 'before school' sau 'afterschool'. Financiar o luăm prima dată ce părinte își permite, ce angajator își permite relaxarea să îl lase pe părinte”, spune mama unui elev, conform Observator.

Ore mai scurte și condiții dificile

În plus, orele de curs au fost reduse la 45 de minute, cu pauze de doar 5 minute.

„Vom avea 45 de minute ora și 5 minute pauză. Cred că ați văzut în ce condiții vor învăța, și cu zgomot, și cu praf, și cu o macara lângă, nu cred că este... da”, adaugă o altă mamă, conform sursei citate.

Ministerul cere sesizări scrise

Întrebat despre această situație, ministrul Educației, Daniel David, a refuzat să admită existența unui program în trei schimburi fără documente oficiale.

„Nu pot să recunosc. Ca ministrul nu pot spune decât că este ilegal să funcționeze o școală în trei schimburi. Dacă există această problemă. Trebuie să fie semnalată de către părinți sau de către cineva, către inspectorat și dacă inspectoratul nu reacționează către minister, nu vreau să discut ceva ce este în afara legii ca să-i găsesc o justificare.

Bun, dar ele există, așa au început anul școlar. Vă rog să mi se facă o sesizare, adică către inspector atâta prima dată și după aceea discutăm”, a declarat ministrul pentru Observator.

Inspectoratul: „Oficial nu există școli în trei schimburi”

Inspectoratul Școlar a transmis că, oficial, în București nu există nicio unitate de învățământ care să funcționeze cu un astfel de orar.

„O să o verific și eu, dar încă o dată, prin lege, nu poți să ai școală în trei schimburi”, a subliniat Daniel David, ministrul Educației.

VEZI ȘI:

Școala asediată: Cum „Statutul Elevului” subminează autoritatea didactică? Prof. Andreia Bodea: Unii părinți ajung la „amenințări” la cele mai mici observații, percepându-le ca pe un atac / VIDEO

„Este un genocid care se întâmplă cu educația în momentul acesta!” Prof. Claudia Chiru denunță „atrocitățile” din noile măsuri: „Aceste două ore remediale aș vrea să știu cum au fost gândite” / VIDEO

Calitatea Educației, sub asediu. Prof. Andreia Bodea: Există o tendință îngrijorătoare de intrare în sistem a unor cadre didactice „mai slabe decât elevii” / VIDEO

Diagnostic tranșant al ministrului Daniel David: „Prea multe umbre în peisajul educațional”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.






Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite

pixel