Părinții, cel mai bun exemplu pentru copii. „Fără să ne dăm seama, normalizăm disprețul, etichetele, rușinea”

Adesea, când sunt mici și fac divrese activități, părinții au senzația că cei mici nu aud. Și fac tot felul de comentarii despre alții, bârfe etc, însă copiii receptează tot.

Replici precum: „Uite-te și la asta cum s-a îmbrăcat…”, „Vai, ce machiaj are…”, „Aoleu, iar s-a îngrășat…”, deși ai crede că sunt niște aformații banale, acestea nasc convingeri dăunătoare, care mai târziu se transformă în ironii pe social media sau răutăți cu colegii de școală.

„Nu e suficient să spunem „Copiii din ziua de azi sunt scăpați de sub control”. Sau „Au devenit răi.” E important să vedem asta ca un simptom. Ca rezultat a ceva ce noi, ca societate, facem.

De multe ori, copilul pare că e în lumea lui. Face lego, desenează, se joacă pe covor. Și noi avem impresia că nu ne aude. Doar că ne aude. El înregistrează fără filtre de adult fiecare remarcă „inofensivă” sau „în glumă” pe care o aruncăm despre alții, fără să ne gândim prea mult. Pentru ei ăsta e adevărul, nu ceva inofensiv.
„Uite-te și la asta cum s-a îmbrăcat…”
„Vai, ce machiaj are…”
„Aoleu, iar s-a îngrășat…”
„Ăsta sigur e genul care… știm noi genul lui…”
„Lucrez numai cu fraieri.”
Par glume, par observații, par nimicuri. Dar așa încep convingerile dăunătoare.
Și convingerile astea, crescute în casă, ajung să iasă în lume ca agresivitate.
Întâi prin comentarii „amuzante”, dar grele, pe social media.

Apoi prin replici răutăcioase la școală. Apoi prin dispreț spus pe un ton normal, ca și cum așa e firesc să vorbești despre oameni. Despre cei cu o meserie mai puțin bănoasă, despre cei care se îmbracă diferit, despre cei care aleg să se hrănească, să voteze sau să asculte altă muzică decât noi. Fără să ne dăm seama, normalizăm disprețul, etichetele, rușinea, ideea că e ok să micșorezi pe cineva ca să te simți tu mai sus.

Copiii nu inventează ura. O învață din felul în care îi văd pe adulții din jur că se raportează la lume, la ceilalți, la propria persoană.
Vestea bună e că putem schimba asta fără discursuri și fără tensiune”, spune Urania Cremene.

Ce putem face

Specialista oferă și sfaturi prețioase pentru părinți în acest sens.

„Și putem începe cu două lucruri:
Unu: să ne prindem când ne auzim că spunem astfel de lucruri.
Doi: să înlocuim asta.

În loc de „Uite ce ridicol arată”, putem spune: „Nu e stilul meu, dar e alegerea ei.”
În loc de „Vai, ce s-a îngrășat”, putem spune: „Nu știu prin ce trece. Poate are o perioadă grea”. Nu trebuie să cădem în extrema de a lăuda orice. Putem avea în continuare păreri diferite, dar fără să etichetăm ceea ce e diferit a fi rău sau mai prejos.
Da, punem în continuare limite la ce ne încalcă nouă libertatea, nu încurajăm oamenii cu idei delirante sau aberante, dar ne limităm la a pune lupa pe acele idei care fac rău, nu la a jigni omul din spatele ideii.

Apoi, să normalizăm ideea de a face complimente fără motiv și, mai ales, de față cu copiii. Să ne audă cum îi spunem vecinei că face o treabă grozavă cu copiii, să ne vadă cum îi mulțumim bunicii că și-a luat din timp să ne gătească supa adusă în dar, să ne audă cum spunem că doamna de la TV sau din autobuz e de o eleganță aparte.
Și, mai ales, să ne audă cum ne vorbim nouă cu respect, cu drag, cu iubire. Știu că asta nu e ceva ce vine peste noapte. Dar putem începe cu pași mici”, a transmis experta.

CITEȘTE ȘI

Ce învață o fată de la tatăl ei. „Nu trebuie să fii eroul ei cu pelerină/ Este suficient să faci ASTA”

„Dacă nu îți știe de frică, nu te respectă”. Ce spune Urania Cremene despre această metodă de parenting
 
 „Școala contează, dar nu mai este suficientă”, spune Urania Cremene. „Acestea sunt abilitățile viitorului”