Unii copii au norocul să crească într-un mediu echilibrat, în care valorile, empatia și respectul sunt cultivate zi de zi. Chiar dacă nu este întotdeauna evident în copilărie, felul în care un om a fost crescut se vede clar la vârsta adultă, prin gesturile și comportamentul său.
În viața de zi cu zi întâlnim multe persoane. Unele ne atrag atenția fără să spună prea multe, sunt atente, politicoase, respectuoase. Îți țin ușa deschisă, îți oferă prioritate, îți răspund cu „te rog” și „mulțumesc”.
Sunt acei oameni care, fără să facă gesturi spectaculoase, transmit că le pasă.
Foarte des, acești adulți au avut părinți care au pus accent pe o educație sănătoasă, bazată pe empatie, responsabilitate și bun-simț. Deși normele de comportament sunt cunoscute de toți, nu toți părinții le prioritizează în educația copiilor. Iar diferențele se văd mai târziu, în viața de adult.
„Poate că aceste gesturi nu sunt întotdeauna mari, dar alegerea de a depune un efort și de a arăta bunătate celor din jur arată că ai fost crescut bine”, explică psihologa Marielisa Reyes, citată de revista Your Tango.
Psihologii spun că există câteva semne clare care arată că ai fost crescut cu grijă, respect și valori solide, iar aceste trăsături se văd mai ales la vârsta adultă. Dacă te regăsești în comportamentele de mai jos, este foarte probabil ca părinții tăi să-și fi pus amprenta în cel mai frumos mod asupra ta.
SURSA FOTO: freepik.com @standret
„Părinții te-au crescut bine dacă spui constant «te rog» sau «mulțumesc» fără să fie nevoie să te gândești. Pentru cineva crescut într-un mediu sănătos, acest lucru vine de la sine”, explică psihologul Marielisa Reyes.
Chiar și când interacționezi cu persoane dificile sau lipsite de respect, alegerea de a rămâne politicos spune mai multe despre tine decât despre ei.
Aceste cuvinte sunt semne clare ale unei bune educații și chiar fac diferența.
Un studiu a arătat că politețea și bunele maniere îi fac pe ceilalți să te placă mai ușor, pentru că transmit încredere, respect și echilibru.
„Este ușor să uiți de maniere când ești în grabă. Fugi din apartament, ai multe pe cap și nu-ți mai amintești să saluți sau să ții ușa. Dar, dacă ai fost bine crescut, acest gest devine un reflex”, explică Marielisa Reyes.
Oamenii care respectă bunele maniere chiar și în momentele aglomerate sunt adesea percepuți ca fiind calmi, atenți și... cuminți.
Potrivit unui studiu publicat în Journal of Experimental Social Psychology, lipsa bunelor maniere poate duce la un sentiment puternic de dispreț din partea celor din jur.
Mai mult, cercetătorii au descoperit că a fi tratat cu lipsă de respect poate fi resimțit mai rău decât o ofensă directă.
Trăim într-o lume în care e tentant să fim conectați mereu, dar a ține telefonul în mână când cineva îți vorbește transmite un mesaj greșit: că nu ești prezent.
Chiar dacă spui că asculți, prezența ta reală contează mult mai mult.
„Dacă părinții te-au crescut bine, e foarte probabil să-ți fi format obiceiul de a pune telefonul deoparte în timpul conversațiilor. Este o dovadă de respect și bun simț.
Din păcate, mulți oameni sunt prea atașați de ecranele lor pentru a-și da seama de impactul pe care îl au”, subliniază Reyes.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.