Psihologul Daniela Gavankar explică, în emisiunea Părinți Prezenți cu Loredana Iriciuc, că perfecționismul nu este o calitate, ci un semn al traumei. Află cum se transmite exigența din copilărie!
Într-o nouă ediție Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro, moderatoarea Loredana Iriciuc a întrebat: „În cultura noastră, perfecționismul e deseori lăudat: femeia care face totul ca la carte, mama care nu lasă nimic la întâmplare. Aș vrea să începem de aici: ce este, de fapt, perfecționismul?”
Răspunsul psihologului Daniela Gavankar, profesor universitar și mentor pentru psihologi, a deschis o discuție despre o problemă pe care mulți părinți o trăiesc fără să o conștientizeze: perfecționismul nu este o virtute, ci o formă de suferință emoțională mascată.
„Perfecționismul nu este o formă de excelență, este o abatere de la normalitate și de la ideea de viață bună”, explică Daniela Gavankar.
Ea atrage atenția că am învățat să asociem valoarea personală cu performanța. În loc să ne dorim o viață bună, sănătoasă și echilibrată, ne împingem constant spre „perfect” și „excelent”.
„Bun este diferit de perfect, iar bun este diferit de excelent. În teorie, oamenii își doresc o viață bună, acesta este scopul, dar în practică tind să caute perfecțiunea și excelența”, spune psihologul.
Perfecțiunea nu vine din dorința de a face lucrurile bine, ci din frica de a greși. Daniela Gavankar subliniază clar: „Perfecțiunea, dacă ești sincer cu tine, este un semn de traumă. Oamenii nu s-au născut ca să trăiască perfect sau excelent”.
Copiii, spune ea, știu instinctiv ce înseamnă să fie bine. Se opresc, se joacă, se bucură, se odihnesc. Problema apare atunci când părinții nu le respectă aceste nevoi.
„Când aceste nevoi nu sunt respectate din copilărie, apare perfecționismul. Iar el se perpetuează. Dacă ai fost crescut într-o exigență foarte mare, ca părinte vei cere același lucru, pentru că nu știi altfel”, explică Daniela Gavankar.
Generația de adulți de azi a fost crescută cu ideea că trebuie să fie serioasă, să muncească mult și să facă totul fără greșeală.
„La școală, nota 10 era considerată banală. Primeai validare doar dacă aveai performanțe peste 10. Asta era imposibil, dar exigența uriașă a făcut ca oamenii să nu mai știe unde să se oprească”, explică Daniela Gavankar.
Am fost educați să le știm pe toate și să ne descurcăm singuri. „Ni s-a spus că e rușine să ceri ajutor, că trebuie să te descurci. Am învățat bine lecția asta și am dus-o cu noi în viața de adult. Ne-am propus să facem totul perfect, fără ajutor, fiind complet independenți”, mai subliniază experta.
Când acești adulți devin părinți, transmit mai departe aceeași presiune.
„Apoi a venit copilul. Iar copilul, crescut în aceeași mentalitate, învață și el să caute perfecțiunea. Dar un copil nu poate fi perfect. El are nevoie de siguranță, de afecțiune, de hrană și odihnă”, spune psihologul.
Problema este că mulți părinți nu mai știu cum să se oprească.
„Așa cum părinții noștri nu știau să ne lase pauze, să ne relaxăm, să fim curioși sau să ne plictisim, nici noi nu știm. Avem impresia că pierdem timpul, ne e teamă că rămâne copilul în urmă și nu ne putem opri”, atrage atenția Daniela Gavankar.
Loredana Iriciuc a intervenit: „Să înțeleg că perfecționismul nu e o superputere, ci este o mască a fricii și a traumei?”
Daniela Gavankar a confirmat: „Exact. El vine dintr-o exigență foarte mare. Când ai fost văzut doar prin performanțele tale, sau când ai fost tratat bine doar când ai performat, ai învățat că nu există altă cale”.
Perfecționistul învață să creadă că valoarea lui depinde de rezultate.
„Ai învățat că ești în siguranță doar dacă faci totul foarte bine. Că nu provoci furia sau dezamăgirea părinților doar dacă ești ‘perfect’. Așa ajungi să crezi că nu ai voie să greșești, să spui ce gândești, să te relaxezi”, mai explică experta.
În final, psihologul atrage atenția că societatea a glorificat valori greșite.
„Perfecționismul, eficiența și viteza nu sunt semne ale reușitei. Sunt semne ale unei vieți trăite cu puțină armonie”, susține Daniela Gavankar.
Perfecționismul nu înseamnă forță, ci frica de a nu fi suficient. Este un mecanism de protecție care se activează atunci când un copil învață că iubirea se oferă doar în schimbul performanței.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
