Diagnosticul retardului psihomotoriu se pune adesea într-o perioadă plină de schimbări (0-3 ani), atât de mult încât nu rămâne întotdeauna stabil în timp. Evaluarea și managementul ulterioară de către medicul neuropsihiatru infantil și echipa de reabilitare vor fi fundamentale pentru a stimula cel mai bine copilul și a-i garanta cea mai mare recuperare posibilă.
Fiecare copil este un caz unic, este întotdeauna bine să ne amintim acest lucru, ceea ce înseamnă că are caracteristici care îl fac unic, inclusiv în ceea ce privește dezvoltarea sa. Unele episoade care apar în anumite momente de dezvoltare pot reprezenta însă, în general, semnale de alarmă pentru părinți.
De exemplu, dacă copilul nostru rămâne clar în spatele semenilor săi, dă dovadă de puțină inițiativă, înclinație scăzută pentru mișcare și sociabilitate, ne-am putea confrunta cu o întârziere psihomotorie. Să vedem cum să recunoaștem situațiile de acest tip și când și cum este oportun să intervenim.
Termenul „dezvoltare psihomotorie” indică perioada în care copilul dobândește o serie de abilități care îi permit treptat să se adapteze la mediul înconjurător.
Părinții pot fi alarmați să vadă că copilul nu reușește să ajungă la o anumită „fază” în dezvoltarea lor (a se ridica in picioare, a face primii pași , a rosti primele cuvinte ...).
Uneori este personalul școlii sau medicul pediatru care observă acest lucru: în unele dintre aceste cazuri, la indicația medicului pediatru, poate fi util să solicitați sfatul unui specialist în neuropsihiatrie infantilă, care împreună cu echipa de reabilitare (terapeut neuro și psihomomotor de vârstă evolutivă, logoped, psiholog) va evalua nivelul real de dezvoltare al copilului.
Deoarece aceasta este o perioadă atât de plină de schimbări, imaginea devine adesea mai clară odată cu trecerea timpului. În primii ani de viață, copiii pot primi un diagnostic generic de întârziere psihomotorie în care se vor defini apoi afecțiuni mai complexe, cum ar fi dizabilitatea intelectuală, tulburările din spectrul autist, surditatea sau modificările cromozomiale (cum ar fi Sindromul X fragil).
Abia recent s-a evidențiat că pentru un diagnostic de retard psihomotoriu trebuie să fie implicate, într-o manieră mai mult sau mai puțin armonioasă, arii multiple de dezvoltare (motrie, cognitivă și limbaj). În plus, diagnosticul este adesea tranzitoriu, deoarece în timp pot apărea și alte elemente care pot duce la un nou diagnostic, sau poate exista o recuperare a tuturor abilităților.
Cu toate acestea, recuperarea unor funcții este întotdeauna posibilă și totuși, pe măsură ce băiatul sau fata crește, pot fi evidențiate și alte probleme critice.
Când diagnosticul este formulat, chiar dacă, după cum am menționat, este adesea doar tranzitoriu, mulți părinți cad în disperare. Ei se întreabă dacă este posibil să recupereze întârzierea psihomotorie și pot simți un mare sentiment de vinovăție deoarece cred că nu au reușit să-și stimuleze în mod adecvat copilul.
În plus, se întâmplă adesea să raporteze specialistului că ei înșiși au fost „înceți” în achizițiile psihomotorii, sugerând astfel ipoteza unei familiarități cu întârzierea, care ar putea depinde de o slabă maturare a centrilor și a căilor nervoase legate și de factori diferiți, de natură ecologică, organică sau genetică.
Dintre factorii de mediu care pot influența dezvoltarea psihomotorie, adică acei factori negenetici legați de mediul și experiențele de viață ale copilului, pot fi luați în considerare următorii:
- stimulare insuficientă sau neadecvată din punct de vedere cantitativ și calitativ (hipostimulare) precum folosirea excesivă a bouncerilor care nu permit explorarea autonomă a mediului sau anticiparea fiecarei nevoi fara a aștepta ca cel mic să întrebe;
- boli cronice, mai ales dacă duc la spitalizări frecvente;
- obiceiuri pedagogice particulare (de exemplu atunci când timpul copilului nu este respectat și spațiul în care locuiește nu este îngrijit, nepermițându-i astfel să exploreze);
- izolare socială.
Cauzele genetice ale retardului psihomotoriu sunt sugerate de prezența altor cazuri în familie. Alteori însă se constată modificări cromozomiale a căror semnificație nu este întotdeauna cunoscută.
Copiii cu retard psihomotoriu sunt adesea descriși de părinți ca fiind „prea buni”, deoarece sunt foarte calmi , nu se mișcă mult și tind să rămână nemișcați acolo unde îi plasează părinții.
De exemplu, un copil în vârstă de 10 luni, și-a petrecut câteva ore din în pătuț, privind în tavan, calm. Stând pe pământ, nu încearcă să se ridice sau să întindă mâna spre jucăriile din jurul său, ci așteaptă cu răbdare ca cineva să i le înmâneze.
Abordarea specialistului este de obicei globală, mai ales când se referă la primele etape evolutive, și include examinarea diferitelor funcții și anume: funcția motrică generală și manipularea fină; vedere; abilități de auz și limbaj; dezvoltare socială.
Odată ce procesul de abilitare/reabilitare a fost întreprins cu specilistul din domeniu, un element care poate indica un prognostic favorabil este reprezentat de micile și continue învățări noi pe care le face copilul și care, pas cu pas, îl pot duce la cea mai bună traiectorie evolutivă posibilă, până când abilitățile care nu fuseseră încă dobândite sunt recuperate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil