Există expresii pe care copiii le spun și care nu ar trebui ignorate. Ele pot arăta că există dificultăți în relațiile sau abilitățile lor sociale.
La școală, copiii nu învață doar matematică sau limbi străine. Ei învață și cum să se înțeleagă între ei. Această învățare se reflectă adesea în afirmații aparent simple, rostite fără intenție, dar care ascund semne despre felul în care copilul se simte în raport cu ceilalți.
Dacă asculți cu atenție, poți descoperi indicii importante despre starea lui emoțională și socială.
„Ca psiholog, am observat că aceste expresii funcționează ca niște semnale de alarmă timpurii. Ele ne arată când un copil are nevoie de sprijin pentru a-și dezvolta abilitățile sociale. Nu înseamnă neapărat că există o problemă gravă, dar oferă o șansă valoroasă de a interveni la timp, înainte ca izolarea, nesiguranța sau respingerea să lase urme”, susține experta Laura Ruiz Mitjana în rubricile bebesymas.com.
SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm
Abilitățile sociale sunt cele care îi ajută pe copii să relaționeze sănătos și armonios cu ceilalți. Înseamnă să știe cum să înceapă o conversație, să aștepte rândul la vorbă, să respecte regulile unui joc sau să exprime un dezacord fără a răni.
În copilărie, aceste abilități se învață treptat, prin practică, prin observarea comportamentului celor din jur și cu sprijinul adulților. Când lipsește o parte din acest proces, copilul transmite semnale prin expresii care pot trece ușor neobservate.
Iată cinci dintre expresiile pe care copiii le folosesc frecvent, potrivit psihologului. Nu trebuie însă să generalizezi, pentru că fiecare copil și fiecare context sunt diferite. Rostirea unei astfel de expresii nu înseamnă automat lipsa abilităților sociale, ci poate fi un indiciu că este nevoie de mai mult sprijin.
Aceasta este una dintre cele mai dureroase afirmații pentru părinți. Când un copil o spune, exprimă nu doar tristețe, ci și sentimentul de excludere.
Uneori se întâmplă pentru că nu știe cum să intre într-un grup deja format. Alteori, pentru că nu a învățat încă regulile sociale: să aștepte rândul, să observe ce fac ceilalți sau să propună o activitate potrivită.
De exemplu, în pauză, trei copii construiesc un castel de nisip. Un al patrulea se apropie și spune: „Vreau să mă joc”, fără să întrebe sau să observe jocul. Dacă grupul răspunde: „Nu, ne jucăm deja”, copilul pleacă trist, simțindu-se respins.
În realitate, ceilalți nu îl resping, ci el nu știe încă cum să se alăture fără să întrerupă.
Această expresie arată că copilul simte un dezavantaj constant. Jocurile nu sunt doar distracție, ci și exerciții de învățare socială, unde copiii negociază, învață să tolereze frustrarea și respectă regulile.
Când un copil spune că pierde mereu, pot exista mai multe cauze:
nu cunoaște regulile și nu cere ajutor;
ceilalți nu îi respectă rândul;
se simte inferior sau nesigur.
Problema nu este pierderea în sine, ci sentimentul de nedreptate care o însoțește. Dacă acest sentiment se repetă, copilul își poate pierde încrederea și poate evita jocurile de grup.
Această afirmație este un semnal de alarmă emoțional. Copilul nu simte o legătură reală cu ceilalți, chiar dacă are colegi sau parteneri de joacă. Pentru el, prietenia înseamnă sprijin, apartenență și siguranță.
Când auzi această expresie, nu o contrazice spunând „Ba da, ai prieteni”. În schimb, întreabă-l ce înseamnă pentru el un prieten și ce simte că îi lipsește. Poate că se joacă cu ceilalți, dar nu reușește să formeze o legătură emoțională profundă.
Unii copii se bucură cu adevărat de momentele de singurătate, iar asta este normal. Dar dacă fraza este spusă cu tristețe sau resemnare, de exemplu „Prefer să fiu singur pentru că nu mă cheamă nimeni”, ea ascunde o formă de protecție.
Copilul se convinge că nu își dorește ceva ce de fapt îi lipsește.
În acest caz, nu trebuie forțat să se alăture grupului. Ajută-l mai bine să capete încredere, să știe cum să inițieze o conversație și să aleagă singur când și cum vrea să fie alături de ceilalți.
Această expresie arată că copilul simte că este exclus. Uneori este vorba de o excludere reală, alteori de o percepție. În ambele situații, emoția este puternică, pentru că atinge nevoia de apartenență.
Ca părinte sau educator, îl poți ajuta să învețe cum să propună idei, cum să negocieze și cum să vorbească cu ceilalți cu încredere. Scopul este să se simtă capabil să participe, fără teamă de respingere.
SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm
A asculta nu este suficient. Este important să înțelegi ce se ascunde în spatele cuvintelor. Fiecare propoziție este o fereastră către nevoile emoționale ale copilului: empatie, comunicare și încredere în sine.
Oferă modele de exprimare socială. De exemplu, înlocuiește „Vreau să joc” cu „Pot să mă alătur jocului tău?”.
Exersați acasă scurte situații sociale, ca o repetiție a ceea ce se întâmplă între copii.
Validează emoția înainte de a corecta formularea. Poți spune: „Înțeleg că ești trist pentru că nu te-ai jucat cu nimeni azi”.
Abilitățile sociale nu se învață prin predici, ci prin experiențe trăite, prin jocuri comune și prin prezența calmă a adulților care oferă sprijin și răbdare.
Când un copil spune astfel de lucruri, nu înseamnă că a eșuat. El îți arată doar unde are nevoie de ajutor pentru a merge mai departe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
