Tavanul unei săli de clasă de la Colegiul Tehnic „Mihail Sturdza” din Iași s-a prăbușit în vacanța de iarnă din cauza unor infiltrații, scriu jurnaliștii de la Ziarul de Iași.
Poza cu tavanul prăbușit a circulat în mediul online și a târnit numeroase reacții. Directoarea unității de învățământ a precizat, pentru sursa citată, că sala nu a mai fost folosită.
„Tavanul sălii de clasă este în refacere. Am dat jos tavanul, am dărâmat, ca să putem să reparăm. Nu mai sunt organizate ore acolo, elevii au fost mutați și nu există niciun pericol”, a precizat directoarea Colegiului Tehnic „Mihail Sturdza” din Iași, Cristina-Maria Bida.
Potrivit Cristinei-Maria Bida, problema a fost cauzată de infiltrații de apă, iar sala a fost închisă pentru siguranța elevilor.
„Tavanul a căzut în vacanța de iarnă, nu în timpul orelor. S-a infiltrat niște apă și așa s-a întâmplat. Noi am dat jos tot și am închis sala de clasă ca să nu existe probleme. Am mai avut niște activități în perioada vacanței, elevii fiind chemați de diriginți. Probabil atunci s-au dus acolo, la etajul 2, și au mai stat în clasă. Acum nu sunt organizate ore acolo, elevii sunt mutați și nu există niciun pericol”, a transmis directoarea, pentru Ziarul de Iași.
CITEȘTE ȘI
Tavan prăbușit la o grădiniță din Piatra-Neamț: Copiii vor avea cursuri online
Aproximativ 3.000 de elevi din 10 școli vor învăța online în 8 județe, din cauza condițiilor meteo
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.