Textul viral care a emoționat mii de părinți: „Nu trebuie să ne iubim copiii «mai mult» pentru că au luat premiu la sfârșitul anului școlar! NU uita de acela «ultimul din spate»”

Se strigă numele. Aplauze. Rând pe rând, copii urcă pe scenă, primesc diplome, premii. În sală, părinții filmează mândri. Îi îmbrățișează, le dau bomboane, telefoane, bani. Dar, undeva, într-o bancă din spate, cineva tace. E copilul care n-a fost chemat. Nu pentru că nu ar avea suflet, ci pentru că nu are note mari.

Pe el nu-l filmează nimeni. În mâinile lui nu e nicio diplomă, iar ochii îi sunt aproape înlăcrimați. Nu înțelege de ce e „mai puțin bun” decât ceilalți. A muncit și el, dar nu „suficient”. În gândul lui, începe să creadă că nu merită iubire.

Iar poate cea mai dureroasă lecție din acel final de an școlar e tocmai asta: iubirea se câștigă. Cu premii. Cu performanță. Cu note.

Acest text, devenit viral pe pagina de Facebook „O mamă”, atinge o rană din sistemul nostru educațional și din cultura noastră ca părinți: confundăm succesul academic cu valoarea copilului. Iar cei care nu se încadrează în șablon sunt marginalizați, de parcă nu ar merita aceleași îmbrățișări.

CITEȘTE ȘI „Mai bine se termină anul școlar pe 1 iunie!” Tot mai mulți părinți, revoltați pe „simulacru de educație” din iunie: „Un fiasco total! Copiii suferă inutil”

Premiem performanța, dar ignorăm efortul și emoția

România rămâne o țară obsedată de rezultate, diplome și premii. Serbările de final de an sunt o reflectare a acestei obsesii. Doar că, în spatele momentelor „festive”, se construiesc tăceri grele în inimile unor copii care învață prea devreme ce înseamnă rușinea, comparația, sentimentul că „nu sunt destul de buni”.

Autoarea textului de pe pagina „O mamă” scrie cu durere:

„Nu trebuie să ne iubim copiii «mai mult» pentru că au luat premiu la sfârșitul anului școlar. Este o greșeală pe care părinții nu o conștientizează!”

Premiul devine, fără să vrem, o condiție a afecțiunii. Mulți părinți oferă recompense, alții reproșuri. Iar copiii, care ar trebui să fie încurajați să se descopere, sunt învățați să concureze pentru aprobarea celor mari. Să fie „ca X”, „ca Y”, să „nu ne facă de rușine”.

„Notele nu reflectă întotdeauna inteligența copilului”

SURSA FOTO: freepik.com @aspsvz

Este o realitate pe care sistemul educațional românesc o refuză: evaluările școlare nu măsoară potențialul, ci conformarea. Mulți copii excepționali nu primesc premii pentru că nu se încadrează în tiparul tradițional.

Alții sunt pur și simplu timizi, visători, mai lenți, dar nu mai puțin valoroși.

„Mi-aș dori să nu se mai facă diferențe între copii și fiecare să fie iubit și respectat la fel de mult, chiar dacă nu se pricepe la fel de bine la matematică”, scrie „O mamă”.

Generația cu „traumele în buzunar”

Poate cel mai sincer pasaj din text este acesta:

„Suntem generația cu depresia la ea acasă. Cu traumele în buzunar”.

Și e adevărat. Mulți dintre noi am crescut cu aceeași rușine, cu aceleași comparații, cu aceleași „de ce nu ești ca fratele tău?”. Și, fără să vrem, le perpetuăm. Nu pentru că suntem răi, ci pentru că nu am învățat altfel.

Cum motivăm cu adevărat copiii? Nu cu laude, nici cu mustrări

„Nici laudele, nici mustrările nu fac copiii să învețe pentru viitorul lor, ci pentru reacția părinților și a celor din jur”.

Este o observație importantă: copiii învață pentru iubire, pentru acceptare, nu pentru cunoaștere. Dacă nu schimbăm acest mecanism, riscăm să le furăm bucuria de a învăța.

Gata cu „e bun de nimic”. Schimbarea începe cu noi

În final, mesajul este unul care nu poate fi ignorat: „Și acela e bun de ceva și merită să fie iubit, încurajat și susținut să-și descopere calea”.

Copiii care nu iau premii nu sunt „pierduți”, nu sunt „slabi”, nu sunt „leneși”. Sunt, de multe ori, copiii care înfloresc târziu, dar frumos. Sunt copiii care, dacă ar fi susținuți, ar putea schimba lumea. Dar au nevoie să fie văzuți. Iubiți. Ascultați. Chiar dacă nu sunt chemați în față la serbare.

Ce putem face, concret, ca părinți?

Să nu mai condiționăm iubirea de note sau diplome.

Să fim ancora copilului nostru, nu judecătorul lui.

Să nu transmitem mai departe rănile noastre.

Să-i învățăm pe copii că învățarea e o aventură, nu o competiție.

Să le spunem zilnic: „Ești suficient exact așa cum ești!”

De ce acest text a emoționat zeci de mii de părinți

Pentru că spune ceea ce simțim mulți dar nu știm cum să exprimăm. Pentru că ne amintește că educația nu înseamnă doar rezultate, ci formarea unui suflet echilibrat, încrezător și iubit.

Așadar, data viitoare când copilul tău vine acasă fără diplomă, fă-i o surpriză. Scoate-l la o înghețată. Îmbrățișează-l. Și spune-i că îl iubești exact așa cum e. Pentru că acesta este adevăratul premiu.

CITEȘTE TEXTUL COMPLET AICI.