„A încheiat cariera de artist cu acest derapaj mizerabil.” Cazul Claudiu Bleonț, analizat de psihologul Radu Leca: „Imaginează-ți că ești un copil într-o cameră care se micșorează pe zi ce trece”

Prezent la Gala Premiilor Gopo pentru a-i aduce un omagiu regizorului Dan Pița, Claudiu Bleonț a avut un discurs care a șocat o țară întreagă.

Nu pentru talentul actoricesc, nu pentru cuvintele alese în fața colegilor de breaslă, ci pentru felul dur în care a vorbit despre propria fiică. În locul unei declarații de mândrie paternă, publicul a fost martorul unui episod pe care mulți l-au descris ca fiind o formă publică de umilire.

O „laudatio” care a devenit o lecție despre limitele părintești

„Ea şi-a ales ţoalele, nu mi-au plăcut. I-am zis: «Nu cumva să mă faci de căcat, să zici ceva, taci dracu din gură, eşti altă generaţie, nu vă suport»”. „Măi, gândeşte-te că toţi oamenii din sala asta au citit enorm, au făcut şcoală, nu stau ca proştii pe telefon. Aude, dar nu înţelege nimic”, a spus actorul pe scena de la Teatrul Naţional.

Sunt cuvintele care au ridicat sprâncene și au coborât priviri. Eva, fiica actorului, era acolo. Prezentă. Tăcută. În lumina reflectoarelor, dar în umbra unui tată care, în loc să o susțină, a ales să o expună.

Momentul nu a trecut neobservat. Internetul a reacționat, jurnaliștii au scris, iar psihologii au explicat: ce am văzut pe scena Teatrului Național nu a fost doar un derapaj de limbaj, ci un posibil exemplu de abuz emoțional patern, expus în cel mai vulnerabil mod, în fața unei țări întregi.

CITEȘTE ȘI Scuze publice din partea lui Claudiu Bleonț, după momentul controversat de la Gala Gopo: „Îi cer iertare în fața tuturor”

Psiholog Radu Leca: „Un copil într-o cameră care se micșorează zi de zi”

Psihologul Radu Leca a pus în cuvinte ceea ce mulți simțeau, dar nu reușeau să exprime.

„Abuzul emoțional este o forță invizibilă, dar la fel de tăioasă ca o sabie bine ascuțită. Imaginează-ți că ești un copil într-o cameră care se micșorează pe zi ce trece, pereții sunt făcuți din cuvinte și priviri care nu ucid, dar care sfâșie.

Așa începe abuzul emoțional. În cazul în care Tatăl este cel care săvârșește abuzul emoțional, copilul este stigmatizat o viață”, a spus Radu Leca pentru ParintisiPitici.ro.

SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm

Când dragostea se transformă în control

A critica un copil în fața altora, fie și în glumă, e o formă de control. E un semnal că afecțiunea vine doar dacă ești „cuminte”, „cum trebuie”, „pe placul meu”. 

„Un tată care lovește cu vorba și cu tăceri dure construiește un prizonierat invizibil. Fiecare cuvânt spus sau nespus poate fi o cărămidă în zidul dintre un copil și restul lumii.

A critica un copil că nu este suficient de bun seamănă cu a îngropa un înger sub o grămadă de pietre prea greu de ridicat.

Din punctul meu de vedere Bleonț a greșit atat față de copil, cât și fata de el însuși.

Abuzul începe odată cu nevoia de control. Un tată care își modelează copilul ca pe un om de lut, își dorește să creeze o versiune distorsionată a perfecțiunii proprii. Dar în loc să crească o floare, el scurtează rădăcinile, împiedică dezvoltarea sufletului tânăr”, mai subliniază Radu Leca.

Copilul care aleargă după iubire

Psihologul Radu Leca atrage atenția asupra unui fenomen devastator: „Apoi, vine negarea iubirii. Un copil trebuie să fugă după afecțiune așa cum un cățelandru urmărește coada”.

Este imaginea unui copil care crește în dezechilibru: nu știe niciodată când e iubit, cât valorează și ce trebuie să facă pentru a fi „acceptat”. Dragostea devine condiționată, iar greșelile, pedepsite emoțional. Astfel, copilul învață să se teamă de autenticitate și să se conformeze, chiar dacă asta înseamnă să renunțe la cine este cu adevărat.

„Când dragostea devine o monedă de schimb, copilul învață să trăiască cu frica că orice greșeală ar putea fi ultima”, mai spune psihologul.

Radu Leca: „Cu fiecare șuierat de cuvânt ascuțit, copilul învață să asculte ecoul tăcerii”

„Cu fiecare șuierat de cuvânt ascuțit, copilul învață să asculte ecoul tăcerii”, mai subliniază psihologul Radu Leca.

Acesta e, poate, cel mai dureros efect al abuzului emoțional: copilul renunță să mai ceară, să mai exprime, să mai viseze.

„Neglijarea emoțională este un abuz mai perfid. A nu asculta visele unui copil echivalează cu a le rupe aripile înainte de a zbura. Fiecare tăcere îngroapă visuri, aspirații și speranțe nerostite”, continuă expertul.

Unde se termină abuzul?

„Dar unde se termină?”

Vindecarea vine prin conștientizare, prin recâștigarea vocii și prin ruperea tăcerii. Copilul care a fost umilit poate deveni adultul care spune povestea, nu ca o revanșă, ci ca o chemare la empatie și schimbare.

„Poate într-o zi când copilul, acum crescut, privește înapoi și înțelege. Unde sacrificiul și suferința se transformă în reziliență. Un moment de claritate când chipul unui tată se odihnește în liniște, iar suflarea lui nu mai are puterea de a dărâma.

Când înțelegi că ai valoare, că ești suficient, că iubirea nu se câștigă cu supunere.

Abuzul emoțional se termină când un copil devine stăpânul propriului destin, sfidând umbrele trecutului. Când își redobândește vocea, și o folosește pentru a spune povestea așa cum ar fi trebuit să fie spusă de la bun început.

Puterea abuzului emoțional al unui tată asupra copilului său dispare odată cu înfruntarea adevărului: că nimeni nu are dreptul să distrugă ceea ce Dumnezeu a făcut după chipul său. Când învață să ierte și să elibereze. Să reconstruiască, cărămidă cu cărămidă, un loc sigur în sufletul său”, mai spune psihologul Radu Leca.

SURSA FOTO: freepik.com @rod_julian

Radu Leca: „Un curajos narator al unei povești care cheamă la acțiune, la salvare și înțelegere”

Radu Leca propune o ipostază pe care mulți adulți o recunosc dureros târziu: aceea în care copilul interior încă mai așteaptă validare, înțelegere, un spațiu în care să fie auzit. În acest context, „curajos narator” nu e o metaforă poetică, ci o realitate psihologică:

„Acel copil, odată refugiat în tăcere, devine acum un curajos narator al unei povești care cheamă la acțiune, la salvare și înțelegere. El învață că nu este singur, că ochii străini au și ei aceeași căutare a vindecării.

Acesta este momentul când abuzul emoțional încetează să mai aibă puterea să schimbe destine și să frângă legături. În acel moment, copilul găsește nu doar libertate, ci și un rost, o credință în puterea inimii umane de a renaște și a iubi, mai puternic decât a suferi”.

„M-am întristat profund când am auzit pe înregistrarea momentului negativ, ca au existat râsete pe fundal”

„Recunosc că m-am întristat profund când am auzit pe înregistrarea momentului negativ, ca au existat râsete pe fundal”.

Această observație amară a lui Radu Leca este, în sine, un comentariu dur la adresa complicității sociale. Ce fel de societate suntem, dacă râdem când un tată își umilește fiica în public?

Aceste râsete nu sunt doar de fundal, sunt o replică a culturii noastre tăcute, care banalizează abuzul și îl transformă în spectacol.

Aici, psihologul Radu Leca nu mai vorbește doar despre un individ care a greșit, ci despre o sală plină de oameni care nu au reacționat. Este un apel la trezire, la empatie activă, la responsabilitate colectivă.

„Bleonț a încheiat cariera de artist cu acest derapaj mizerabil”, conchide psihologul Radu Leca.

Într-o lume în care e mai ușor să râzi decât să iei atitudine, Radu Leca ne cere să fim mai buni, mai atenți și mai prezenți. Pentru fiecare copil care încă tace.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.