Copiii care au încredere în ceilalți cresc, de obicei, într-un mediu stabil, cald și previzibil, unul în care se simt ascultați, respectați și în siguranță. Psihologii spun că încrederea nu este o trăsătură „înăscută”, ci se construiește zi de zi, prin gesturi mici și consecvente din partea adulților.
Într-o lume în care relațiile autentice și sigure sunt tot mai rare, observăm cum un copil care are încredere poate semnala nu doar o personalitate deschisă, ci şi un stil de viaţă emoţional sănătos.
Copiii care au încredere în ceilalți nu o fac „din întâmplare”, ci pentru că au fost crescuți într-un mediu în care au învățat că lumea poate fi un loc sigur.
SURSA FOTO: Freepik.com@standret
Trăiesc într-o casă unde emoţiile sunt validate — nu li se spune „nu plânge” sau „nu e mare lucru”; în schimb, li se arată că este în regulă să se simtă triști, supăraţi sau frustraţi.
Au avut parte de atenţie reală – un adult care „a coborât la nivelul lor”, a ascultat ce au de spus, i-a privit în ochi şi le-a transmis: „Contezi”.
Au crescut cu adulți care şi-au onorat promisiunile – dacă s-a spus „vom merge în parc”, chiar s-a mers, sau s-a explicat de ce nu. În astfel de medii, copilul învață că lumea e previzibilă şi de încredere.
Au văzut că a cere ajutor e normal – când adultul din jurul lor spune „nu pot singur” sau „am nevoie de ajutor”, copilul învață că și el poate cere când e greu.
Au limite clare care protejează, nu doar care pedepsesc – reguli explicate cu calm, consecvente, care transmit „te supraveghem pentru că te iubim”.
Au permis să greșească – copiii care încredere ştiu că un eşec nu le ştirbeşte valoarea, deoarece mediul lor le-a transmis că greşelile sunt pentru învăţare.
Au „trăit repararea” – un adult care greșește, spune „îmi pare rău”, şi astfel copilul învaţă că relaţiile nu se rupeau la greşeală, ci se pot repara.
Se simt ascultaţi, chiar când greşesc – nu e vorba doar de a li se da dreptate, ci de a li se da spațiu să spună ce simt, fără teamă de ridiculizare.
Văd adulţi care se îngrijesc unul pe altul – dacă relaţiile din jur arată respect, afecţiune, cooperare, ei învaţă că şi lumea poate fi de încredere.
Întreabă „mulţumesc” şi recunosc ce e bun – recunoștința le arată că relaţiile sunt reciproce şi valoroase, iar cineva observă ce au făcut.
Simt că fac parte din ceva, că „vocea mea contează” – în familie, grupul de prieteni sau la şcoală, ei simt apartenenţă şi sprijin, ceea ce le dă curaj să fie deschişi.
SURSA FOTO: Freepik.com@yarruta
Construirea încrederii în alții la copii nu e doar despre a avea „un copil care nu se teme”. Este despre a crea un mediu emoţional sigur, predictibil şi cald. Când copilul ştie că vocea lui contează, că poate greşi fără să piardă sprijinul, că relaţiile se repară, el internalizează că lumea exterioară poate fi un spaţiu de explorare, nu doar de pericol.
Pentru părinţi, aceste obiceiuri pot fi un ghid practic:
Să validăm emoţiile copilului („Înţeleg că eşti supărat”), în loc de a le ignora.
Să fim consecvenți: dacă spunem ceva, să explicăm dacă nu putem respecta promisiunea.
Să implicăm copilul, să îl ascultăm fără rapidă judecată.
Să arătăm împreună cu el ce înseamnă „a cere ajutor”.
Să creăm limite explicate şi consecvente, nu doar interziceri arbitrare.
Să transformăm greşelile în lecţii, nu în sentinţe.
Să fim modele de relații sănătoase între adulţi: cooperare, respect, reciprocitate.
Să oferim spaţiu copilului să contribuie la familie, să exprime ce crede, ce simte.
CITEȘTE ȘI
Aceste 8 obiceiuri ar putea arăta cât de mult sau puțin gândești
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
